Poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Covasna l-au identificat pe M. Antal, de 36 de ani, domiciliat în comuna Zăbala, pe numele căruia era emis un Mandat de Executare a Pedepsei închisorii de 3 ani şi 6 luni pentru furt calificat, de către Judecătoria Tg. Secuiesc.

Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Covasna, de unde urmează să fie transferat la un penitenciar în vederea executării pedepsei.

Trei agenţi din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Tg. Secuiesc l-au identificat şi l-au reţinut, în cursul zilei de marţi,  pe Sz. Jeno, de 41 de ani, domiciliat în comuna Cernat.

Pe numele bărbatului, Judecătoria Municipiului Sfântu Gheorghe a emis un mandate de Executare a Pedepsei închisorii de 1 an şi 9 luni, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Covasna, de unde urmează să fie transferat la un penitenciar în vederea executării pedepsei.

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail