Consiliul Judeţean Covasna a aprobat miercuri rectificarea bugetului Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Fogolyan Kristof’ din Sfântu Gheorghe cu aproape 1,6 milioane de lei.

Din această sumă, 1,3 milioane de lei reprezintă valoarea contractului încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Covasna în vederea acoperirii cheltuielilor curente ale spitalului din ultima lună a acestui an, 8.650 de lei este contribuţia CJ la achiziţionarea aparaturii medicale şi la lucrările de reparaţii capitale ale clădirii instituţiei, 19.000 lei au fost alocaţi de Ministerul Sănătăţii pentru programele naţionale, iar 156.000 lei au fost primiţi pentru dotări şi reparaţii capitale.

Nagy Andras Robert, directorul Spitalului Judeţean

Directorul spitalului, Nagy Andras Robert, a declarat pentru AGERPRES că instituţia pe care o conduce a mai obţinut 135.850 lei din donaţii şi sponsorizări în scopul îmbunătăţirii serviciilor de specialitate oferite pacienţilor, cea mai mare contribuţie având-o firma Arcon Elintech din Sfântu Gheorghe.

Nagy Andras Robert a mai spus că 2011 a fost un an bun pentru acest spital, care, în ciuda crizei, a reuşit să achiziţioneze şi să pună în funcţiune mai multe aparate performante, dar şi să ofere servicii noi. Printre aparate se numără un computer tomograf care a costat 1,3 milioane de lei şi a fost cumpărat cu sprijinul financiar al Ministerului Sănătăţii, un analizator biochimic care va fi folosit în cadrul laboratorului şi care va asigura nu doar rapiditate în efectuarea analizelor medicale, ci şi mai multă exactitate, precum şi un ecograf pediatric.

În acest an, spitalul şi-a lărgit sfera serviciilor, putând efectua investigaţii în vederea depistării hipoacuziei la nou-născuţi, ecografie pediatrică, kinetoterapie şi intervenţii chirurgicale la nivelul posterior al ochilor, respectiv pentru dislocări ale cristalinului.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail