Joi, 30 aprilie 2015, la Centrul eparhial al Episcopiei Covasnei și Harghitei din mun. Miercurea Ciuc, jud. Harghita a avut loc festivitatea de premiere la nivel eparhial a Concursului naţional de miniproiecte cu caracter misionar filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”.

 

Concursul, desfășurat în . .  perioada 15 decembrie 2014 – 16 aprilie 2015, se încadrează între manifestările culturale organizate de către Sectorul teologic‐educațional al Patriarhiei Române cu ocazia Anului omagial al misiunii parohiei şi
mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete dineparhii și s-a adresat copiilor, preoților și profesorilor de religie implicați în Programul
catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, urmărind cultivarea dragostei față de semeni și educarea copiilor în sensul ajutorării celor aflați în suferință: bătrâni bolnavi, singuri, copii abandonați sau în situații speciale, familii sărace și alte cazuri sociale deosebite.

La jurizarea proiectelor înscrise în concurs la nivel de protopopiat și eparhial s-a analizat și punctat modul in care a fost conceput miniproiectul (creativitatea, complexitatea, prezentarea), au fost atrase fondurile (creativitatea, diversitatea factorilor implicați) și a fost aplicat miniproiectul (atingerea obiectivelor, promovarea, mărturii ale beneficiarilor, eficiența și continuitatea).

Evaluarea și jurizarea la nivel eparhial a proiectelor înscrise în concurs a avut loc în data de  21 aprilie 2015, la Muzeul Spiritualității Românești din mun. Sfântu Gheorghe, jud. Covasna și s-a realizat de către o comisie numită către chiriarhul locului. În urma jurizării, au fost premiate următoarele proiecte:

Premiul I: Proiectul „Tineri în slujba aproapelui și a comunității”, parohia Corbu, protopopiatul Toplița, 14 copii implicați, coordonatori pr. paroh Elisei Vatamanu și prof. Mihaela Vatamanu;

Premiul II: Proiectul „Împărțim lumină”, parohia Barcani, protopopiatul Întorsura Buzăului, 17 copii implicați, coordonator prof. Felicia Radu;

Premiul III: Proiectul „Hristos ne învață bucuria de a dărui”, parohia Sita Buzăului, protopopiatul Întorsura Buzăului, 15 copii implicați, coordonatori pr. paroh Iulian Petru Tohănean și prof. Adrian Gheorghiță Muntean;

Mențiune: Proiectul „Dar din dar se face rai”, parohia Sfântu Gheorghe II, protopopiatul Sfântu Gheorghe, 17 copii implicați, coordonatori pr. paroh Macarie Mircea Coliban și prof. Mihail Erich Broanăr.

Festivitatea de premiere a avut loc în sala de festivități a centrului eparhial a Eparhiei Covasnei și Harghitei în prezența chiriarhului locului, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei Moldovan, a părinților consilieri eparhiali și a responsabililor pentru cateheza parohială și activitățile cu tinerii din cele patru protopopiate. Evenimentul a debutat cu un cuvânt rostit de pr. Cristian-Anthonio Pintrijel, responsabil eparhial cu cateheza parohială  și activitățile cu tinerii, care a prezentat modul în care s-a desfășurat concursul la nivelul episcopiei. A urmat apoi cuvântul de binecuvântare plin de căldură și dragoste părintească al Părintelui Episcop Andrei adresat copiilor implicați în proiect, aflați în număr mare la acest moment festiv, părinților parohi și profesorilor de religie coordonatori ai proiectelor câștigătoare.

Preasfinția Sa a înmânat apoi premiile tuturor celor implicați în proiectele câștigătoare, atât coordonatorilor de proiecte precum și copiilor, premii constand în diplome, cărți de rugăciuni și bani, pe care copiii, sub îndrumarea părinților parohi și ai profesorilor de religie să-i folosească într-o mult meritată excursie sau tabără, ca semn de prețuire și încurajare pentru acțiunile pline de bucurie pascală ce vor fi desfășurate sub aripa proiectului „Hristos împărtășit copiilor”. Au fost oferite și diplome de excelență responsabililor pentru cateheza parohială din cele patru protopopiate pentru buna organizare a concursului: Pr. Dr. Petru Cătinean – protopopiatul Toplița, Pr. Cons. Social Cristian Cristinoi – protopopiatul Miercurea Ciuc, Pr. Dr. Sebastian Pârvu, directorul Centrului Ecleziastic și de Documentare „Nicolae Colan”  – protopopiatul Sfântu Gheorghe și pr. Marius Gheorghe Banciu – protopopiatul Întorsura Buzăului.

Întâlnirea noastră s-a încheiat cu discuții pline de bucurie și nădejde purtate copiii și coordonatorii proiectelor câștigătoare, precum și cu o fotografie de grup care să amintească peste timp de această zi plină de lumina Învierii și aducătoare de speranță într-o mai fructuoasă activitate cu tinerele mlădițe ale Domnului în via Sa.

Episcopia Covasnei și Harghitei va fi reprezentată la nivel național pe 20-21 mai a.c. de către parohia Corbu, protopopiatul Toplița prin pr. paroh Elisei Vatamanu și un copil din grupa catehetică a parohiei. În ziua de 21 mai, de „Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii, Consatantin și mama sa, Elena”, hramul catedralei patriarhale,  copiii împreună cu însoţitorii lor premiaţi la faza eparhială, vor participa la Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi și vor fi premiați la sfârșitul Sfintei Liturghii de către Preafericirea Sa pe scena special amenajată.

Pr. Cristian-Anthonio Pintrijel

 Responsabil eparhial pentru cateheza parohială și activitățile cu tinerii în Episcopia Covasnei și Harghitei

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail