O idee inspirată, ca atâtea altele ale preşedintelui Asociaţiei Culturale „Libris Brașov”, Virgil Oniţă, anume aceea de a lansa o manifestare estivală cu impact la publicul cultivat, iubitor de literatură, artă, de muzică bună, dornic să afle noutăţi în materie, să-şi cumpere o carte bună sau un CD (de ce nu, mai multe?) a prins contur acum doi ani. Ba mai mult, s-a dovedit o reuşită.
„Prâslea” a împlinit… trei anişori!
Ne referim la Festivalul de Carte şi Muzică, care începe mâine în Piaţa Sfatului dn Braşov şi se va încheia duminică, 20 iulie 2014. După Târgul de Carte şi Muzică din luna martie, în preajma „Bunei Vestiri”, ce a ajuns anul acesta la un număr impresionant de XI prezenţe în viaţa spirituală a cetăţenilor însetaţi de cultură din Centrul României – fiind una dintre cele mai valoroase iniţiative ale managerului „Libris” – iată că şi mezinul „Prâslea” (a se citi „fEstivalul de cArte şi Muzică”, conform titulaturii oficiale) a împlinit trei anişori. Iar în zilele următoare urmează a se derula, aşadar, ediția a III-a.
Asociaţia Culturală „Libris Brașov” organizează de această dată o amplă manifestare în aer liber, mai exact în Agora bătrânului burg transilvan. Este o întâlnire estivală aşteptată cu interes de un public numeros, ce va zăbovi în faţa standurile volante cu ultimele noutăţi editoriale, cu albume de artă, muzicale, va lua parte la lansări, va obţine autografe de la autorii prezenţi şi va asculta câteva recitaluri de mare interes.
Mai cu seamă pentru iubitorii de frumos din judeţul Covasna asemenea acţiuni culturale de anvergură reprezintă un minunat prilej de a ieşi din rutina cotidiană. De fapt, mulţi dintre ei vin pe parcursul întregului an în număr mare la Operă, Filarmonică, asistă la vernisajele de la Muzeul de Artă, la alte manifestări de cultură şi artă. Unii iau parte cu mare plăcere la spectacolele extraordinare susţinute de cele mai valoroase colective din ţară în cadrul Festivalului de Dramaturgie Contemporă. Festival care – avem o veste bună – se reia din această toamnă, întrucât s-au finalizat lucrările de modernizare a Sălii Mari a Teatrului „Sică Alexandrescu”.
Ofertă bogată, diversificată
Aşa după cum ne-a declarat iniţiatorul şi artizanul acţiunii, managerul Virgil Oniţă, în perioada 17-20 iulie 2014 în Piața Sfatului va avea loc o nouă întâlnire cu prietenii ce îndrăgesc « fEstivalul de cArte şi Muzică ».
„După două ediții de succes, Festivalul nostru a devenit un reper cultural tradițional al lunii iulie, organizat de Asociația Culturală „Libris Brașov” în parteneriat cu Primăria Brașov și Consiliul Județean Brașov. Ne-am pregătit temeinic şi sperăm ca şi în anul acesta să oferim o suită de evenimente interesante. Surprinzătoare și antrenante, în spiritul atmosferei care a făcut cunoscut Festivalul estival încă de la început.
Am pregătit oferte generoase, cu reduceri și promoții din partea editurilor și caselor de discuri, în aşa fel încât „fEestivalul de cArte și Muzică” să crească de la o ediţie la alta. Aşteptăm cu drag mulţi participanți, invitaţi, oaspeți de seamă. Şi, fireşte, vizitatori…
Vor fi peste 30 de standuri cu cărți din diverse domenii ( literatură universală și română, științe economice, psihologie, terapie familială și de cuplu, dezvoltare personală, sănătate și nutriție, spiritualitate, business, cărți pentru copii, cărți în limbi străine etc.) ale editurilor și furnizorilor de carte: All, Antet, C.E.C.C.A.R., Corint, Curtea Veche, Dinasty Books Proeditură şi Tipografie, Grafoart, Herald, House of Guides, Humanitas, Librăria online Libris.ro, Litera,Media Erc Press, Multicart, Niculescu, Pastel, Paralela 45, Polirom şi Cartea Românească, Prut, Rao, Saeculum I.O., Trei, Univers Enciclopedic Gold. Dintre producătorii și distribuitorii de muzică vor fi prezenți Byton Music, Libris Braşov, Emagazinulmuzica.ro, Niche Records și Universal Music. Alți participanți: Treasure Tea & Coffee și Lumea Board Games.
Din nou, abundență editorială și discografică
– Stimate d-le Virgil Oniţă, abundența editorială și discografică reunită în cadrul festivalului a fost dublată de fiecare dată de nenumăratele lansări, recitaluri și, desigur, de spectacolele care dau amprenta distinctă a manifestării culturale. De data acesta la ce să ne aşteptăm?
– La ediția din acest an vor fi prezenți pe scenă Alexandra Fits și Guido van de Meent (Olanda), Daggu Project (Germania), Silvan Stâncel, Marius Bațu, Cvintetul Anatoly, Beladis, Maria Morelli, Hypnotique Violin Electric Band, Rodica Pop Seling, Lucia Potra, Maria Butilă, Ovidiu Purdea Someș, Aurelian Suciu, Daniel Rosalim, Roxana și Septimiu Pop, Rodica Stan, Ioana Bozga etc. De asemenea, cititorii se vor întâlni cu scriitorii Daniel Drăgan, Gigi Ghinea, Amedeia Neamțu, Virgil Borcan și alţi autori, care vor susține şi un recital de poezie.
– Ce aduce nou ediţia a III-a?
– Ca un element inedit anul acesta pot să spun că am invitat zece tineri artiști, participanţi în Tabăra de Chitară „Acustic Live Music Camp 2014” (www.tabarachitara.ro). Ei vor cânta în cadrul acestui important eveniment, reprezentând o rampă de lansare. Inițiativa se înscrie între obiectivele Asociației de a promova muzica bună, creația artistică valoroasă și tinerele talente.
– Mulţi cititori doresc să ştie dacă „Aleea Cărţii” va mai fi la fel de ofertantă?
– Cum de nu? Chiar ne-am făcut un titlu de mândrie din popularizarea, de-acum a …„celebrei Alei”, ce se va înfăţişa publicului larg în aceeaşi formulă atractivă: cu multe volume şi CD-uri, însoţite de lansări, întâlniri cu scriitori şi interpreţi, completate de recitaluri „live”. Iar în încheiere, în mod tradiţional, va fi duminică o sărbătoare a folclorului românesc transilvănean.
– Ce mesaj aveţi pentru prietenii dv. covăsneni, care iau parte la toate acţiunile de răsunet pe care le organizaţi?
– În primul rând, le mulţumesc pentru interesul manifestat. În al doilea, ne onorează interesul lor. Şi nu în ultimul rând, îi aşteptăm cu toată dragostea în Piaţa Sfatului din Braşov.
Programul Festivalului
Dar iată cu ce oferte vă aşteaptă organizatorii. Aşadar, joi, 17 iulie 2014, la ora 10,00 are loc Deschiderea Oficială a Festivalului de Carte şi Muzică, ediţia a III-a. De la 12,30 iubitorii de beletristică pot asista la lansarea seriei de ediții definitive ale lucrărilor scriitorului braşovean Daniel Drăgan: „Stăpânii lumii”, “Părintele Thom”, “Dincolo de Arania” şi “Logofania”. La ora 13,00 universitarul Virgil Borcan îşi prezintă volumul „Punct şi virgulă”, apărut la Editura “Lux Libris”.
Vineri, 18 iulie 2014 la ora 17,00 Gigi Ghinea va avea o întânire cu cititorii, pentru ca de la 20,00 iubitorii muzicii de calitate să asiste la un regal muzical susţinut de Cvintetul vocal cu renume naţional şi internaţional, “Anatoly”. O formaţie dragă şi autorului acestor rânduri, care a susţinut-o alături de o ţară întreagă să ajungă finalistă a clebrei competiţii de anvergură naţională, “Românii au talent”. Sunt cinci voci deosebite, cultivate, ce realizează o alchimie perfectă. Ne referim la Andrada Mureşan (alto), Gabriel Baciu (tenor I), Ciprian Cucu (tenor II), Ciprian Ţuţu (bariton) şi Marius Modiga (bas), care cântă „á capella”, dar şi cu acompaniament, interpretând lucrări preclasice, clasice şi romantice, muzică religioasă, colinde, prelucrări folclorice şi lucrări contemporane, în aranjamente proprii.
Sâmbătă, 19 iulie 2014 începând cu ora 15,00 se va prezenta un Recital de poezie susţinut de membri ai Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România, moderator Adrian Lesenciuc, noul preşedinte al filialei. De la ora 17,00 muzică pentru minte şi inimă cu „Beladis”, iar de la 17,30 lansarea albumului „The Way I feel” al Mariei Morelli. Ora 18,00 – recitalul chitaristului Silvan Stăncel, urmat peste un ceas de cel al folkistul Marius Baţu. Seara de sâmbătă se încheie cu două momente speciale, primul susţinut de Alexandra Fits şi Guido Van de Meent (Olanda), iar cel de-al doilea de Daggu Project (Germania).
Ultima zi, duminică, 20 iulie 2014, este şi cea mai plină în evenimente. La ora 10,00 are loc lansarea cărţii „Poveşti colorate din Ţara Curcubeilor”, de Amedeia Neamţu. Iar de la 17,00 începe Seara folclorică, eveniment aşteptat cu mare drag de iuibitorii dansului şi muzicii populare româneşti. Mai întâi vor avea loc două lansări de albume muzicale, (Producător „Libris” Brașov): Ioana Bozga, „Am zânit cu drag şi dor” şi Rodica Pop, „Mi-a albit părul la frunte”. Cele mai aşteptate momente vor fi susţinute de cunoscuţii interpreţi Maria Butilă, Lucia Potra, Roxana şi Septimiu Pop, Daniel Rosalim, Rodica Pop Seling, Aurelian Suciu, Ovidiu Purdea Someş, precum şi Grupul „Hypnotique –Electric Violin Band”.
Ca de obicei, prezintă cu mult aplomb simpatica realizatoare TV, Silvana Enache.
Preţuri promoţionale
În aceste zile de vacanţă pentru mulţi semeni, un asemenea eveniment cultural- artistic reprezintă o minunantă ocazie de a petrece cîteva ore în aer liber, într-un cadru natural de poveste – celebra Piaţă a Sfatului din Braşov. Organizatorii au anunţat preţuri promoţionale la cărţi şi albume muzicale.
Nu rataţi, dragi prieteni, o asemenea şansă!
Horia C. Deliu