În fiecare an  pe  data de 25 martie sărbătorim Bună Vestire, momentul spectaculos în care Arhanghelul Gavriil i-a dat de veste Fecioarei Maria că-l va naşte pe Iisus. Marea Sărbătoare religioasă  este cunoscută şi sub o altă denumire  ce are  sorginte slavă, anume Blagoveştenia, reprezentând  primul praznic dedicat Maicii Domnului. În calendarul popular astăzi este şi  Ziua Cucului, deoarece acum solitara  pasăre cenuşie cântă pentru  prima dată în această primăvară. 

Arhanghelul Gavriil a grăit…

De curând  am depăşit  Echinocţiul de Primăvară, momentul în care  ziua a fost egală cu noaptea, semn că şi din punct de vedere astronomic  am intrat în cel mai frumos anotimp. Numai că după câteva zile superbe  s-a anunţat din nou  o vreme capricioasă, la sfârșit de săptămână, însă trebuie să fim optimişti şi să aşteptăm   reapariţia  Soarelui, câmpurile înverzite, florile, acea  atmosferă inefabilă  după care am tânjit câteva luni bune.

Semnificaţia termenului  Bună Vestire  se referă la  momentul în care Arhanghelul Gavriil o anunţă pe Fecioara Maria că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.  Este o veste minunată, dar neaşteptată,  care se referă la împlinirea făgăduinţelor şi pregătirilor venirii în lume a lui Iisus.

Din această zi fastă  încep să treacă una după alta  cele nouă luni ale sarcinii. Tânăra Maria, fecioară din Nazaret crescută în Templu până la 15 ani  şi apoi dată în tutela lui Iosif, a fost aleasă de Dumnezeu şi a primit magica veste prin intermediul  Arhanghelului Gavriil, care i-a spus aceste vorbe rămase celebre până astăzi: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei”…

 Obiceiuri populare

În majoritatea descântecelor pe care oamenii simpli le făceau pe vremuri, dar şi ale rugăciunilor pe care credincioşii le spun în prezent este  mereu  invocată Fecioara Maria, ocrotitoarea  celor bolnavi şi sărmani, a fetelor fără noroc, a femeilor care nu au încă urmaşi.

Tradiţia românească spune că pe 25 martie oamenii trebuie să aibă o atitudine prietenească unii cu ceilalţi, să uite vechile diferende, să nu se sfădească.  În această zi aducătoare de veste minunată,  cunoştinţele  nu au voie să se certe, să-şi facă reproşuri, să se învrăjbească, deoarece este  mare păcat. Există o superstiţie care se referă la faptul că oamenii certăreţi, ce nu se pot debarasa de nărav nici de Bună Vestire, vor avea parte de necazuri tot anul.

În anumite sate  s-a  păstrat obiceiul arhaic, ca tinerele fete să pună grâu la încolţit în străchini de lut. Dacă acesta va încolţi şi va creşte frumos, este un semn ca primăvara va fi frumoasă, iar cei din casă vor fi sănătoşi tot anul.

       În credinţa populară Bună Vestire  este dedicată atât maternităţii umane, cât şi fertilităţii ogoarelor,  pământul fiind blagoslovit. De aceea  sărbătoarea se mai numeşte şi Blagoveştenie. Azi se poate  doar ara, nu şi semăna, căci păsările vor ciuguli boabele ce urmează a fi puse sub brazdă.

 Cucul   pasărea  dragostei

Cum arătam şi în titlu,  o altă  semnificaţie a datei de 25 martie se referă la tradiţia  populară  care vorbeşte despre dezlegarea limbilor păsărilor cântătoare. Este vizat mai cu seamă  cucul,  solitara  înaripară  de culoare cenuşie, considerată pasărea dragostei la români.

De fapt, oamenii satului venerează  alături de cuc toate păsările cerului, oferindu-le grăunţe, firimituri şi ale ofrande simbolice pentru a nu dijmui mai târziu holdele şi viile. Cum timpul se încălzeşte încep să vină tot mai multe păsări  din ţările calde, primele fiind berzele, iar cucul urmează să cânte  pentru prima oară în acest sezon.

Se ştie că amintitele păsări îşi depun ouăle în cuiburi străine şi nu-şi cresc  puii, de aceea se spune că micile înaripate  „nu au mamă”.

Cântecul cucului este important în această  zi specială, iar atunci când îl auzi trebuie să fii primenit, vesel, iar în  buzunar să ai un ban , pentru a avea parte de un an bun, cu noroc, belşug şi voie bună.   Superstiţia  mai spune  că dacă  auzi cucul cântând  dinspre partea dreaptă, vei primi veşti bune. În schimb de vine cântecul din  stânga sau din spate, foarte probabil că vei primi nişte veşti care nu vor fi tocmai pe placul tău.

„Ameninţarea”… pomilor

Am aflat, cu ani în urmă, despre un obicei ciudat în satul Băcel,  relatat de  Gh. Iuga, privitor  la…„ameninţarea” pomilor fructiferi cu o secure, pentru a da rod bogat. De  Buna Vestire se rostea  şi un descântec,  pomii din livadă fiind  stropiţi cu un pic de…ţuică şi „atenţionaţi” să  facă fructe, altminteri vor fi puşi la pământ. De asemenea, din bătrâni s-a perpetuat obiceiul  de fi adunate în curte lucrurile ce nu mai fac trebuinţă în gospodărie, dându-li-se foc, reprezentând un ritualul de purificare.

Obiceiul era cunoscut  sub denumirea generică de „Noaptea focului”,  specific şi  cu ocazia altor sărbători, aşa cum am mai scris în cadrul acestei rubricii, focul contribuind la despărţirea de vechile lucruri, de  obiecte nefolositoare, gunoi, resturi vegetale, pregătindu-se apariţia mlădiţelor noi, a sezonului cald, al ierbii proaspete şi florilor.

Prima dezlegare la peşte în Postul Paştelui

Credincioşii  ştiu, fără doar şi poate, că  pe 25 martie, în plin Post al Paştelui, este prima dezlegare la peşte. Chiar există o vorbă în popor legată de acest obicei, în sensul că cine mănâncă  o asemenea delicatesă culinară va fi sănătos şi se va simţi precum peştele în apă.

Postul Mare în care ne aflăm constituie cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe, urmând  să  ţină până de Paşti.

În acest lung interval de  autopenitenţă  se dă dezlegare nu doar la peşte, ci şi la vin şi ulei atât de  Buna Vestire,  cât şi de Sf. Gheorghe  şi aproape de final,  în Duminica Floriilor.

O altă datină frumoasă, plină de semnificaţii, vizează practica de a a presăra în pragul uşii  de la intrare  câteva bucăţele de pâine şi puţină  sare pentru „hrană …îngerilor!”

 Alături de cei dragi

Sunt multe alte  tradiţii legate de  Bună Vestire, această frumoasă  Sărbătoare spirituală, pe care se cuvine să o cinstim în  familie, alături de cei dragi. Primăvara abia se întrevede, însă   o salutăm cu bucurie şi speranţă, fiindcă Arhanghelul Gavriil  ne-a dat tuturor o Veste minunată.

 

Horia C. Deliu

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail