În urma sintezei efectuată de conducerea societății de salubrizare TEGA SA, la început de an,  privind rezultatele obținute în anul 2023 referitoare la colectarea selectivă a deșeurilor de către locuitorii  municipiului Sf. Gheorghe și a comunelor în care prestează acest serviciu, a dus la concluzia că suntem pe drumul cel bun.

Astfel, urmare a gestionarii „mai durabile” a deșeurilor, cantitatea de deșeuri menajere a scăzut.

Am luat o măsură dură și nepopulară anul trecut, când am început să monitorizăm mai atent ca niciun deșeu biodegradabil să nu fie depus în deșeurile mixte. Sistemul existent acum nu ne permite să luăm biodegradabilul de la fiecare client din mediul rural, nu în ultimul rând pentru că ar fi un cost teribil pentru oameni, iar adoptând o poziție strictă în ceea ce privește cantitatea de material biodegradabil care ajunge în deșeurile mixte, a trebuit să creștem prețul cu aproximativ 1 leu de persoană. Subliniez: acest lucru arată cât de nesustenabilă era situația anterioară”, a declarat directorul TEGA, Máthé László.

Potrivit Biroului de presă al societății, conform directivei Uniunii Europene, cantitatea de deșeuri mixte (menajere) ar trebui redusă, deoarece este cea mai poluantă din punct de vedere al mediului: este categoria care se depozitează și care costă cel mai mult populația. Cei care spun că nu mai este nimic de pus în coșul de gunoi mixt au dreptate: UE încearcă să reducă cantitatea de deșeuri mixte generate, acesta fiind unul dintre motivele pentru care prețul deșeurilor mixte este în continuă creștere.

Statisticile arată că TEGA a transportat 30.359 de tone de deșeuri mixte în 2020, 31.569 de tone în 2021, 31.056 de tone în 2022 și 29.644 de tone în 2023, adică cu 512 tone mai puțin decât în anul precedent, şi cea mai scăzută cantitate din ultimii ani.

De asemenea, se înregistrează progrese și în domeniul materialelor reciclabile: 6.082 de tone au fost transportate în 2020, 6.728 de tone în 2021, 6.894 de tone în 2022, în timp ce în 2023 cantitatea de deșeuri selective a ajuns la 7.162 de tone, o creștere de 268 de tone faţă de anul precedent şi cu peste 1.000 de tone mai mult decât în urmă cu 4 ani.

Pe de altă parte, în ceea ce privește deșeurile biodegradabile, rezultatul din 2023 este mai slab decât în anul trecut: în 2020, TEGA a transportat 4.830 de tone, în 2021 – 5.887 de tone, în 2022 – 6.894 de tone, în timp ce în 2023, volumul a scăzut la 5.938 de tone.

În ceea ce privește cantitatea totală, anul 2023 a produs cantități similare cu cele din anii precedenți: 41.518 tone de deșeuri în 2020, 50.781 tone în 2021, 50.332 tone în 2022 și 50.610 tone în 2023.

Nu este un rezultat rău, dar nici o îmbunătățire: deocamdată, pare cu siguranță sustenabil, dar întrebarea este ce va însemna începerea efectivă a sistemului de garanţie-returnare, precum și întrebarea cu cât de mult va deveni mai strict transportul și colectarea deșeurilor mixte sau, cu alte cuvinte, cu cât de mult va fi mai scump: aceste costuri nu sunt reglementate de noi, ci de minister și de directivele UE”, a mai declarat Máthé László.

În ceea ce privește reducerea cantității de deșeuri mixte transportate din mediul rural, conform datelor TEGA, pe locul trei se află comuna Chichiş, unde cantitatea de deșeuri mixte a scăzut cu 13,8% față de 2022 (de la 287,76 tone la 242 tone în 2023, o reducere de 45,76 tone). Pe locul al doilea se află comuna Poian, cu o scădere de 17,56% (2022: 320,74 tone, 2023: 264,50 tone – o scădere totală de 56,24 tone), în timp ce Moacşa se află pe primul loc cu o scădere de 19,97% (2022: 172,14 tone, 2023: 137,76 tone – o scădere de 34,38 tone).

Atunci când va fi lansat sistemul de containere inteligente în Sfântu Gheorghe, unde vor putea fi urmărite cantitățile individuale de deșeuri ale locuitorilor din blocurile de locuinţe și atenția acestora la colectarea selectivă, probabil că statisticile se vor îmbunătăți și mai mult”, a mai explicat Máthé László.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail