Luni, 17 mai, va începe programul Pedibus – o inițiativă a Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe prin care ne dorim să motivăm elevii din oraş să meargă la școală pe jos, deoarece mersul pe jos este cea mai sigură, cea mai sănătoasă și cea mai distractivă metodă de a începe ziua. Copiii care își doresc să participe la acest program vor fi așteptați în fiecare dimineață de către voluntari, în stațiile marcate din oraș, pentru a fi însoțiți pe jos până la școală.

 

Programul intitulat simbolic Pedibus se va realiza cu sprijinul unor voluntari adulţi și are ca obiectiv mai ales motivarea copiilor din clasele primare să meargă mai mult pe jos. Activitatea fizică regulată ajută la creșterea capacității de învățare, la dezvoltarea abilităților sociale, dar și la creșterea controlului emoțional și al încrederii în sine.

În ultimii ani, din ce în ce mai mulți copii sunt duși la școală cu mașina de către părinți. Acest fapt nu doar că afectează independența copiiilor, ci contribuie și la aglomerarea traficului și la creșterea nivelului de poluare a aerului din jurul școlilor. Programul Pedibus reprezintă o alternativă pentru transportul copiilor până la școală și pentru creșterea activității fizice.

 

Copiii vor fi însoțiți până la școală în fiecare săptămână de către un alt șofer adult de Pedibus (sportivi, actori, politicieni, pedagogi, doctori, șefi de instituții, reprezentanți ai presei, organizații civile, asociații etc.). Pedibus-urile vor urma un traseu prestabilit și vor porni în fiecare dimineață la ora 7:30 din stațiile prezentate mai jos. În aceste stații, copiii vor fi așteptați de către voluntari, fiecare grup urmând să fie însoțit de câte doi adulți până la școală. În prima săptămână, „șoferii” Pedibus-urilor vor fi sportivi.

 

Traseele Pedibus-urilor:

Pedibus-urile vor porni din următoarele stații și se vor deplasa pe traseele de mai jos, până la școlile menționate:

Traseul 1:

  • 7:30Parcarea din spatele magazinului Lidl
  • 7:35Stația de autobuz de la fosta Berărie
  • 7:45Colegiul Naţional „Székely Mikó”
  • 7:50Parcul Elisabeta
  • 7:55Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”
  • 8:00Colegiul Național „Mihai Viteazul”

Traseul 2:

  • 7:30Piața Kálvin
  • 7:40Liceul de Arte „Plugor Sándor”
  • 7:50Parcul Elisabeta
  • 7:50 Colegiul Naţional „Székely Mikó”
  • 7:55Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”
  • 8:00Colegiul Național „Mihai Viteazul”

Traseul 3: 

  • 7:30Sala Sporturilor „Szabó Kati”
  • 7:35Şcoala Gimnazială „Váradi József”
  • 7:40Stația de autobuz de la intersecţia străzilor Vasile Goldiş şi Dealului
  • 7:45Institutul de proiectări de pe strada Vasile Goldiș
  • 7:50Parcul Elisabeta
  • 7:50 Colegiul Naţional „Székely Mikó”
  • 7:55Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”
  • 8:00Colegiul Național „Mihai Viteazul”

 

Bine de ştiut! În afară de ora de plecare, celelalte ore din program sunt aproximative şi pot varia în funcţie de ritmul de mers al grupului.

Organizatorii așteaptă înscrierea în program a voluntarilor dornici să-i însoțească pe elevi la școală cu Pedibus-ul. Înscrierile, observațiile sau recomandările privind programul Pedibus pot fi transmise organizatorilor: Székely Kincső, coordonator program, număr de telefon 0744830819, adresă de e-mail: [email protected].

www.safntugheorgheinfo.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail