Iubitorii lecturii sunt aşteptaţi în această seară, de la ora 17 00, la librăria Ex Libris, pentru a lua parte la întâlnirea cu Alexandra Onofrei, tânăra autoare a unui preţios volum de poezii, intitulat „Close Up”.
Mădălin Guruianu ne-a declarat că astăzi se va închide, pe anul acesta, proiectul „Lunea Cărţilor”, cu relansarea volumului de poezii „Close up” a Alexandrei Onofrei. În prezent, aceasta este studentă în Scoţia, după ce anul trecut a terminat liceul la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul”din Sfântu Gheorghe. „Mă bucur că vine exact de sărbători şi intră în ultima lansare de la Lunea Cărţilor, după, zic eu, cele 5 lansări de succes. Aşa că, în această seară îi invit pe toţi cititorii la librărie, unde o să avem şi nişte cadouri de sfârşit de an pentru toţi cei care au participat, de-a lungul celor 5 ediţii, la Lunea Cărţilor”, a declarat Mădălin Guruianu, coordonatorul iniţiativelor „Carte în limba română”, „Lunea Cărţilor”, „Sf. Gheorghe, Schimb de cărţi”.
Intitulat „Close Up” şi apărut la Casa de Editura Petras, în urma câştigării Marelui Premiu la Concursul Naţional de Poezie „George Ţărnea”, volumul reuneşte o suită de poezii lăudate atât de critica de specialitate, cât şi de cititori.
„Publicarea volumului într-un număr generos de exemplare înseamnă enorm pentru mine, mult mai mult decât dacă în locul acestui premiu aş fi primit o sumă de bani, aşa cum se obişnuieşte la concursurile asemănătoare. Prin urmare, vreau să le mulţumesc celor din juriul de la Concursul de la Râmnicu Vâlcea, acest moment al debutului în volum individual semnificând începerea unei alte etape în viaţa mea de scriitoare, dacă pot zice aşa, pentru că acum pot participa la competiţii de mai mare anvergură”.
Tânăra poetă îi aşteptă pe toţi iubitorii versurilor la relansarea din această seară.
Ana Alina Costache