Este dificil să fii o femeie puternică. Este cu atât mai greu să fii o femeie puternică într-un oraș mic. Cu toate acestea, Antonela Roman ne-a dovedit că se poate. De aproape 18 ani, a adus frumusețea în Întorsura Buzăului, răspândind afacerea marilor brand-uri de beauty în rândul tinerelor și ajutând un număr semnificativ de femei să câștige un venit constant. Astfel, Antonela Roman dezvoltă economia micului oraș de la poalele muntelui.

 

Cât de dificil i-a fost să facă tranziția de la un job în primărie, la un adevărat ambasador al frumuseții și cum își menține resursele inepuizabile, ne dezvăluie în interviul de mai jos:

 

Vreau să facem o introducere. Vreau să îmi spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cine sunteți și ce faceți?

 

Deși niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre mine personal sau despre activitatea pe care am desfășurat-o în toți acești ani, considerând că fiecare este liber să aprecieze sau nu calitatea mea umană sau profesională, am fost nevoită uneori s-o fac deoarece CV-ul o cerea… Așa că, și acum, din respect pentru cei care nu mă cunosc, voi încerca să răspund la întrebările tale și-o să încep printr-o scurtă caracterizare:

 

Sunt o persoană sociabilă, optimistă, responsabilă, corectă, cu bun simț, sensibilă și foarte atentă la nevoile celor din jur, iar, dacă ar fi să citez o prietenă, aș  spune ești pansament pentru suflet. Ador să lucrez cu oamenii și să le ofer ajutorul atunci când au cea mai mare nevoie de el. Probabil, de aici și meseria pe care mi-am ales-o cumva involuntar de atâtța ani.

 

Și ca să-ți răspund la întrebare, aș spune că fac ceea ce știu eu mai bine – OFER! Ofer frumusete, sanatate și, aș mai putea spune, stabilitate financiară pe termen lung pentru cei care-și doresc acest lucru, prin noua mea afacere.

 

Ce studii aveți?

 

Dacă ar fi s-o iau cu începutul, ar trebui să-ți spun că eu am prins acea perioadă comunistă care nu-ți oferea mari oportunități, făceai liceul și practica la singura fabrică din zonă cu profil industrial, iar la terminarea lui erai calificat pe diferite posturi: de lăcătuș mecanic, de sudor, strungar, meserii care nu se potriveau deloc cu profilul unei adolescente, nu mă vedeam deloc în acea postură, motiv pentru care am ales să caut o alternativă mai bună și, după clasa a X-a, am ales să dau examen la o Postliceală de Fotograf – Fotoceramist. Deși era un singur loc disponibil și 4 concurente, nu m-am descurajat deloc, din contră. Eram foarte motivată să-l ocup pentru că nu-mi doream să revin la meseria pe care mi-o oferea terminarea liceului. Așa că am făcut un an jumătate această școală, la București, după care m-am angajat la singurul „Fotograf” din zonă. Mi-a plăcut foarte mult această meserie; am lucrat 5 ani pe acest post, iar venitul meu era unul foarte mare pentru acele vremuri, așa că, în paralel cu munca, făceam seralul, după care am făcut o Școală Profesională de Contabilitate, 3 ani. Am și profesat mult timp după aceea pe diferite posturi. În paralel, am făcut și alte cursuri: de management, marketing, formator, care m-au ajutat mai departe în cariera mea, după care am decis că este timpul să-mi continui studiile superioare și m-am înscris la Facultatea de Management. După 3 ani, am fost și licențiată.

 

Aș vrea să știu cum v-a influențat perioada în care ați fost la studii în București din punct de vedere social și artistic?

 

Plecarea în capitală dintr-un oraș mic, precum Întorsura Buzăului, în acele vremuri îți oferea alte oportunități. Școala era școală, programul, foarte strict, dar pe care niciodată nu l-am simțit ca o povara. Țin minte că abia așteptam orele de practică, unde intram pe rând în laborator și ne învăța cum să developăm un film la calitate superioară și cum să-l fixăm în așa fel încât hârtia să rămână albă… foarte multe amintiri frumoase. Toate aceste experiențe petrecute în acei ani în București m-au schimbat, m-au făcut să văd lucrurile diferit și întotdeauna să-mi doresc mai mult de la mine.

 

Referitor la partea mea artistică, pot spune că de mică am cochetat cu muzica, dansul, îmi plăcea foarte mult să mă ocup de frizurile vecinelor, eram coafeza de serviciu, i-ar fotografia am descoperit-o pe la vârsta de 11 ani, când doamna Gabi, Robert și domnnul Lup, ne-au luat cu ei pe munte. Țin minte că nu lipsea niciodată aparatul de fotografiat SMENA, agățat de rucsac și mai știu că nicio frunză, floare sau scorbură nu ramâneau nefotografiate. Întotdeauna îmi plăcea să fac fotografii deosebite, trucaje, suprapuneri care, cu tehnica de atunci, nu erau tocmai simplu de realizat.

 

Ce puteți să-mi spuneți despre perioada AVON? Cum ați început și ce realizări au marcat acele momente?

 

În luna mai, 2002, exact de ziua mea, am semnat primul contract cu Avon.

Abia aparuse în zonă. O companie cu vânzare directă, la acea perioadă, era o ciudățenie. Toată lumea era obișnuită să cumpere produsele din magazine, nu înțelegeau conceptul, nu aveau încredere să-ți facă comenzi, să-și dea banii pe produse… Pot spune că a fost o muncă de pionierat și pentru mine, dar mi-a plăcut atât de mult ceea ce făceam, încât reușeam să conving cu ușurință clientul, iar vânzările mele erau foarte mari, întotdeauna în topul echipei.

 

După 3 luni, am luat decizia să dezvolt o echipă, iar directorul de zonă din acea perioadă mi-a spus: Ca să mă convingi de calitățile tale de lider, primul lucru pe care trebuie să-l faci, este să recrutezi în 2 săptămâni 5 persoane cu comandă, lucru foarte greu de realizat pentru acele vremuri, după care, stăm de vorbă. Eu am fost de acord și în 3 zile am înscris 12 persoane cu comandă. Din acel moment, a început cariera mea de Lider Avon, unde, la sfârșitul anului, am fost desemnată Cel mai bun nou Coordonator. Acesta a fost primul pas important făcut de mine în această companie și, din acel moment, au urmat 17 ani frumoși în care m-am dezvoltat profesional și am construit structuri de lideri cu rezultate extraordinare.

Întotdeauna munca în echipă mi-a oferit o mare satisfacție! Ador să lucrez cu oamenii, să-i motivez și să-i ajut să-și atingă obiectivele.

 

În paralel cu această afacere, în decursul anilor am dezvoltat și alte structuri din domenii diferite: pensii private, brokeraj în asigurări, cu care am ajuns la performanțe de top. Urmările acestor colaborări de succes există și în ziua de azi, un birou deschis chiar în centrul orașului și agenți care încă continuă această activitate de mulți ani. Sunt foarte mândră de ei!

 

În urmă cu 3 luni, am renunțat la toată structura Avon formată din 2002. A fost un moment de cotitură în cariera mea, o decizie greu de luat, dar am simțit nevoia de o schimbare. Aveam nevoie de o motivație în plus și am decis s-o iau de la zero cu o altă companie de produse cosmetice, dermatocosmetice, machiaj, wellness, de ingrijire a corpului și produse de îngrijire a locuinței Bio, pe numele ei Farmasi, o companie nou intrată pe piața din România. Suntem deja o echipă minunată, unită, formată din 180 de membri în plină dezvoltare. A fost o mare provocare pentru mine, dar sunt foarte sigură că o să încheiem anul cu rezultate extraordinare.

 

Și cum ați reușit toate acestea?

 

Cred că factorul principal și declanșator a fost dorința mea de a fi cei mai buni, urmând multă muncă, perseverență, responsabilitate, implicare, motivare și plăcerea de a lucra în echipă! Dacă nu înțelegi acest aspect, nu ai ce să cauți într-un sistem de vânzări directe.

 

Mă uit pe peretele din biroul dumneavoastră și văd 8 diplome și 2 distincții.

 

Da, acestea sunt doar câteva. Sunt foarte mândră de fiecare în parte, pentru că fiecare are o poveste în spate. Îmi amintesc de foarte multe colaborări, de oameni minunați cu care am reușit să construim lucruri frumoase în decursul anilor.

 

Cele două distincții le-am primit ca urmare a calificării în Clubul celor mai buni lideri din țară, în 2014 și în 2015.

 

Întotdeauna mi-a plăcut ca, atunci când îmi iau un angajament, să-l duc până la capăt, și nu oricum. Sunt o perfecționistă și s-ar putea ca acest lucru uneori să fi deranjat, dar consider că succesul, în orice domeniu, nu vine oricum. Este nevoie de un cumul de factori de care trebuie să ții cont, altfel, ești sortit eșecului.

 

Probabil nu va acorda toată lumea suficientă atenție acestui lucru, dar, chiar dacă e vorba de Avon, de o companie pentru femei, sau de Farmasi, unde clientele sunt cu preponderență femei, e vorba de a fi lider. A fi lider în orice domeniu este extrem de dificil. Eu, personal, cred că este cu atât mai dificil când liderul este o femeie. Și, totuși, cum vă descurcați? Ce înseamnă să ai puterea și curajul de a fi lider?

 

Ajuns în poziția de lider, poate te mai descurci, dar nu cred că toate femeile au curajul să încerce asta. Pentru mine, a venit cumva natural. Am început vânzând produse, după cum ți-am spus, ca oricare la început, dar am o dorință permanentă de autodepășire. Este o luptă cu mine, dacă vrei. Probabil acesta este secretul, dacă-i pot spune așa.

 

Am și câteva întrebări mai diferite pentru dumneavoastră. Vreau să îmi spuneți ce este frumusețea?

 

Greu de spus. Cred că frumusețea este un tot unitar între interior și exterior.

Poate fi definită în multe feluri… Într-o stare de fericire, în atitudine, în simplitate, într-un zâmbet, o vorba bună, în stil, machiaj, dar consider că adevărata frumusețe vine din interior, din bunătate, din smerenie și din încrederea în sine.

 

Cum este un om frumos?

 

Frumusetea exterioară contează, dar pe moment, pentru că este trecătoare. Cele mai importante sunt caracterul unui om, educația, bunul simț, bunătatea, acestea sunt caracteristicile unui om frumos, din punctul meu de vedere.

 

Dacă ar fi să ne raportăm la oamenii ce trăiesc aici, Întorsura este un loc frumos? Este înconjurată de oameni frumoși, dacă ar fi să luăm ca exemplu definiția pe care ne-ați oferit-o drumneavoastră?

 

Raspunsul meu este categoric DA. Întorsura este un oraș minunat și consider că suntem binecuvântați de Dumnezeu cu această zonă nepoluată, verde, cu munții care își așteaptă drumeții, cu dealurile care-și așteaptă cosașii de două ori pe an și cu oameni frumoși, calzi, ospitalieri.

 

Așa ați atras și dumneavoastră o echipă frumoasă alături de care, cu sau fără intenție, ați influențat economia din zona Întorsurii. Practic, ați oferit locuri de muncă.

 

Da, este adevărat. În toți acești ani de activitate, fiecare dintre noi am adus un venit suplimentar în casă sau chiar un salariu lunar foarte bun, plus alte avantaje, în funcție de implicarea și dorințele personale. Este o activitate de luat în seamă, chiar și datorită acestui aspect. Este un job mult mai flexibil, pe care îl poți face și din fața calculatorului, și stând la cafea cu prietenii, fără stres, fără șefi, programul ți-l decizi singură, ai multe beneficii, bonusuri, cadouri, programe motivaționale, vacanțe… Absolut toate avantajele pe care un job clasic cu un program strict de 8-10 ore/zi nu ți-l oferă. Practic, lucrezi pentru afacerea ta, pe termen lung, și te implici atât cât îți dorești.

 

Ultimul lucru pe care vreau să vi-l cer: că tot aveți o atât de mare influență în zonă (de care observ că nu prea sunteți conștientă), vreau să vă rog să transmiteți un mesaj celor care trebuie să lupte pentru a-și îndeplini visul.

 

Rețeta este simplă!

Alege-ți cu responsabilitate drumul corect și, odată ales, caută cărarea bătătorită, înarmează-te cu ambiție, implicare, perseverență și nu te opri până nu-ți atingi scopul stabilit. Este imposibil să nu reușești!

 

Dragă Anto, îți mulțumim pentru sfaturile prețioase pe care ai dorit să le împărtășești cu noi și cu cititorii noștri, că ne-ai dat șansa de a cunoaște o femeie puternică ce reușește să dezvolte afaceri într-un oraș în care puțini au curajul să o facă și că estompezi veșnica fugă a întorsurenilor către orașele mari pentru a câștiga un venit stabil.

 

Le dorim tuturor să aibă curajul necesar de a începe de la zero, de a-și urma pasiunea și de a persevera în cât mai multe domenii.

 

Întorsura e clădită din oamenii frumoși care aleg să o dezvolte!   

 

Adelina GHERASIM

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail