Lucrările de reabilitare şi modernizare a Şcolii Generale cu clasele V-VIII din comuna Zăbala, începute în primăvara acestui an, se desfăşoară «conform graficului», deşi parcursul nu a fost unul lin.
Primarul comunei, Adam Atilla, ne-a spus că începutul lucrărilor a fost greoi, datorită faptului că firma din Cluj care a fost declarată câştigătoare a licitaţiei pentru executarea lucrărilor, „a pasat” contractul în antrepriză către alt executant din Bistriţa, care, la rândul său, a încheiat contract cu altă firmă. Iar în acest “carusel” al subcontractărilor, lucrările s-au împotmolit, la un moment dat.
Ca urmare, a fost nevoie ca primarul să ia «taurul de coarne». După cum ne-a relatat acesta, când a văzut că muncitorii trândăvesc, a organizat o întrunire la care au participat reprezentanţii Consiliului Judeţean, precum şi Keresztely Irma, inspector şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, în vederea găsirii unei soluţii. Şi-ntr-un final, cei ce s-au angajat, prin contract, că vor efectua lucrările de reabilitare şi modernizare a şcolii, au înţeles că trebuie să se mobilizeze, pentru că, cu primarul Adam «nu le merge», mai ales când este vorba de şcoala în care copiii abia aşteaptă să se întoarcă.
Potrivit acestuia, până în prezent au fost executate lucrările la instalaţiile electrice şi sanitare şi s-au montat geamuri termopan. De asemenea, a fost demarat lucrul şi la centrala termică, iar pentru că vremea o permite, în aceste zile este preconizată finalizarea lucrărilor la acoperiş. Apoi, muncitorii vor avea front de lucru în interiorul clădirii.
Iar, «dacă nu-i va mai da lenea peste ei», lucrările de reabilitare şi modernizare a Şcoalii Generală cu clasele V-VIII din comuna Zăbala vor fi finalizate la începutul anului viitor. Această unitate de învâţământ este ultima din comună la care au fost necesare efectuarea de lucrări, restul şcolilor din Zăbala fiind reabilitate, în anii anteriori.
Partea veche a şcolii din Zăbala a fost construită în 1868 şi este o clădire clasificată ca fiind monument istoric, ca urmare, prin lucrările de renovare trebuie să se refacă arhitectura originală.
Anna-Maria Chiţu