Începute în luna noiembrie a anului trecut, lucrările la Cinematograful Arta şi la Sala-studio a Teatrului „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe vor fi gata în luna noiembrie a.c., potrivit declaraţiilor făcute de primarul oraşului şi de directorul firmei constructoare.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri pe şantierul de la viitorul sediu TAM şi a cinematografului, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a prezentat stadiul lucrărilor, şi fotografii cu finalul aşteptat.

„Cele două săli de cinema au intrări separate. În holul spaţios vor fi montate barurile care vor deservi cele două săli de cinematograf. Capacitatea celor două săli este de 60 şi repsectiv 80 de locuri. (…) Sala de teatru va avea tot ce trebuie. Numărul de locuri depinde. Dacă numărăm (n.red.- câte locuri sunt prevăzute în proiect) avem 30 de locuri, dar se pot face 60, în funcţie de cum se organizează scena şi aşa mai departe. Important este că e modulară”, a explicat Antal Arpad, arătând fotografiile realizate de proiectant. Conform proiectului de reamenajare a Cinematografului, sala teatrului va dispune de aproximativ 80 de locuri pentru a fi montate scaune. Scaunele pentru spectatori, luminile şi toate celelalte obiecte necesare desfăşurării activităţii normale a unui teatru vor fi aduse de către conducerea TAM, care va lua în primire sala doar cu dotările minime necesare.

Potrivit inginerului constructor Szocs Gyula, directorul firmei Conico, în momentul de faţă s-au finalizat lucrările de consolidare a clădirii, aflându-se în faza de amenajare a interiorului şi exteriorului: „Clădirea a fost construită în anii 1970. La acea vreme existau alte soluţii constructive, structura de rezistenţă a fost curăţată, deci tot ce era de demontat a fost demontat. A urmat consolidarea scheletului clădirii cu un proiect de consolidare care s-a terminat deja, şi acum urmează partea de arhitectură, de interior-exterior. Problemele mai grele s-au cam terminat, acum urmează partea de amenajare.” Acesta a prezentat noua clădire ca fiind una modernă, „o investiţie foarte importantă pentru oraşul nostru. Suntem la 40% din total, şi ca termen şi  ca investiţii şi ca lucrare” care va avea şi un nou spaţiu pentru instalaţiile tehnice.

Inginerul constructor a confirmat că lucrările vor fi finalizate până în luna noiembrie, dacă vremea va fi favorabilă şi iarna nu se va instala mai repede decât de obicei.

. .

Proiectul de reabilitare a fostului cinematograf Arta, în valoare de aproape 1 milion de euro, a primit o finanţare de 5 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, restul sumei fiind suportată de Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail