Potrivit unor declaraţii a primarului municipiului Sfântu Gheorghe, lucrările la clădirea fostului Hotel Bodoc vor începe, cel mai probabil, vara viitoare.

Pentru început, edilii au lansat un concurs de idei pentru reamenajarea fostului hotel, urmând ca anul acesta să se ia o decizie cu privire la noua înfăţişare şi funcţionalitate a vechii clădiri.

„Anul acesta vom decide care este ideea care ne place, după care se va face licitaţia pentru proiectare, urmând să se facă licitaţia pentru execuţie, deci, lucrările vor începe cel mai probabil în vara anului viitor”, a declarat pentru Mesagerul de Covasna, Antal Arpad.

Într-o declaraţie anterioară, primarul spunea că îşi doreşte ca în fostul hotel Bodoc să funcţioneze, pe lângă birouri de firme, şi un centru wellness, un centru de artă contemporană şi o bibliotecă care să adune toate cărţile apărute în Transilvania. Prezenţa instituţiilor de cultură în  clădirea fostului hotel  va reprezenta parte din proiectul „Sfântu Gheorghe – Capitală culturală europeană 2021”.

Municipiul Sfântu Gheorghe a achiziţionat vechiul hotel în luna iunie a anului trecut cu suma de 745.000 de euro de la un om de afaceri din Braşov. Potrivit informaţiilor oferite, primăria va suporta toate cheltuielile modernizării, însă va încerca să atragă și fonduri europene.

Maricela Dan

  . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail