Primarul comunei Dobârlău, domnul Vasile Maxim ne-a spus ieri că lucrările la Grădiniţa cu Program Normal, din localitate, au reînceput în forţă.
Începute în luna decembrie a anului trecut şi sistate apoi, lucrările de construcţie a Grădiniţei cu Program Normal din localitatea Dobârlău au fost reluate.
„Această lucrare este licitată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Din păcate, constructorul care a câştigat lucrarea a intrat într-o situaţie financiară dificilă şi a trebuit să realizeze concesiunea acesteia către alte societăţi, iar acest lucru a durat. Lucrarea a fost preluată apoi de o societate din Sfântu Gheorghe (….) Nouă, Consiliului Local, Primăriei, ne revine, în această idee, să realizăm o parte de lucrări – împrejmuirea, terenul de sport, terenul de joacă, alimentarea cu energie electrică, alimentarea cu energie termică, adică sunt o serie de lucrări care trebuie suportate din bugetul local, care se ridică la o sumă destul de importantă”, a spus primarul Vasile Maxim, care a subliniat că această lucrare este foarte importantă: „Odată cu finalizarea acestei lucrări, am putea spune că ni se îndeplineşte un vis de aproximativ 25 de ani: de a construi o grădiniţă pentru copiii din localitatea de centru, vorbesc de Dobârlău, pentru că, actualmente, grădiniţa cu cele două grupe funcţionează în apartamentul medicului de familie”, a spus primarul.
Acesta a precizat că în şcolile de la nivelul localităţii procesul de învăţământ se desfăşoară în condiţii normale.
„Vorbind de procesul de învăţământ, aş putea să spun că programul şcolar şi activitatea în cele patru şcoli – la nivel de localitate avem patru şcoli (…), funcţionează în clădiri în care condiţiile sunt normale. Avem apa introdusă în toate şcolile, încălzire centrală nu avem la toate, e drept, dar se doreşte şi vom căuta ca acest lucru să fie realizat. Avem două microbuze care transportă copiii pentru a putea să frecventeze cursurile şcolii în condiţii normale. De asemenea, aş putea să spun că nivelul de încadrare cu învăţători şi profesori este bun, sunt oameni pregătiţi, cu calificare. Noi dorim să le asigurăm condiţiile de desfăşurare a procesului de învăţământ (…)”, a mai spus primarul Vasile Maxim.
Ana Alina Costache