. . Primarul oraşului Sfântu Gheorghe a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe şantierul Arenei sportive de la ieşirea din oraş, că lucrările la complexul sportiv sunt finalizate în proporție de peste 60%, iar constructorii se vor încadra în termenul prevăzut în contract.

 Lucrările la Arena Sportivă se apropie de finalizare, iar când va fi gata, sala multifuncțională va întruni condiţiile pentru a fi omologată de patru federaţii: Federaţia de baschet, de handbal, de futsal şi de hochei, va dispune de patru terenuri de tenis de câmp, un hotel pentru sportivi şi o parcare mare. Dorinţa primarului Antal Arpad este de a organiza competiţii internaţionale pentru tineret, dar a menționat că noul complex sportiv va fi totodată și un centru de evenimente, care va putea fi folosit şi pentru organizarea de concerte şi de alte evenimente publice.

„Este un vis mare al meu și cred că și al cetățenilor din oraș și nu numai, realizarea acestei Arene Sportive, care nu va fi numai o Arenă Sportivă ci va fi și un centru de evenimente; se vor putea organiza aici concerte, dar se vor putea organiza și expoziții. Cred că și discuția pe care am avut-o de multe ori, aceea că regiunea noastră nu are o sală de expoziție, se va rezolva, pentru că în acest spațiu se vor putea organiza și expoziții. Așa cum am observat și după construcția din Piața Libertății, că foarte mulți cetățeni, foarte multe societăți comerciale, asociații civice, au venit cu idei de a organiza fel și fel de lucruri în centrul orașului, am convingerea că la fel se va întâmpla și aici. Practic noi vom avea ideile noastre, dar pe lângă ideile noastre vor veni ideile cetățenilor, ale societăților comerciale, ale societății civile și sunt convins că se va umple cu viață și această părticică a orașului. Nu în ultimul rând, având în vedere că există un Plan urbanistic zonal pentru toată această zonă- pentru că acum dacă ne uităm în stânga sau în dreapta vedem terenuri agricole, dar toate aceste terenuri sunt intravilane, aparțin unor persoane juridice sau fizice-, sunt convins că aici se vor construi centre comerciale în viitoarul apropiat dar și noi avem intenția de a mai construi și de a extinde această bază sportivă în sensul în care am dori să avem o sală de antrenament pentru hochei și așa mai departe. Dar, pas cu pas, vom ajunge să le rezolvăm pe toate.” – a declarat primarul Antal Arpad.

Arena Sportivă ar trebui să fie finalizată până în luna noiembrie (a.c.) iar constructorul, „ACI Cluj S.A.” – firma care a construit, alături de „Con-A” Sibiu, stadionul Cluj Arena, spune că lucrările vor fi finalizate la termenul prevăzut în contract. Capacitatea arenei este de circa 2300-2400 de persoane, însă aceasta poate suporta până la 3000 de persoane. Va fi prevăzută cu o sală de antrenament, unele echipamente precum coșurile de baschet sau porțile de handbal aflându-se deja în incinta Arenei. De asemenea, va fi prevăzută, printre altele, cu două săli de conferințe, o lojă pentru VIP-uri, două ascensoare – unul pentru VIP-uri și altul pentru persoanele cu handicap,  șase vestiare, cabinet medical, sală de fitness, sală de dansuri la parter, depozite și birouri administrative. Casele de bilete vor fi amplasate la parter, iar intrarea în sală se va face de pe terasă. Potrivit primarului, Arena este prevăzută cu șapte intrări pentru o mai mare siguranță, lucru care se datorează și incidentului de la Club Colectiv, și care i-a determinat pe proiectanți să analizeze situația în detaliu, iar sportivii vor avea intrare separată. La exterior, vor exista patru terenuri de tenis de câmp, spații verzi, 450 de locuri de parcare pentru autoturisme, 12 locuri pentru autobuze și o zonă pietonală de mari dimensiuni. Managerul proiectului a explicat că lucrările la confecția metalică a Arenei au ridicat cele mai multe dificultăți, pe parcursul construcției.

 

„Va fi o sală cu 3000 de locuri la capacitate maximă și în jur de 2300 de locuri când gradenele retractabile sunt retrase. Vor fi în jur de 450 de locuri de parcare și 12 parcări pentru autocare. Se va juca handbal, baschet, fotbal și alte sporturi, se vor putea face și întruniri sau alte genuri de organizări: concerte. Mai avem aproximativ 35-40%, estimez că se va finaliza la termenul contractual, în noiembrie anul acesta.” – a explicat managerul de proiect și reprezentantul firmei „ACI Cluj”, Rad Cristian.

 

Potrivit acestuia, sala la construcția căreia au lucrat aproximativ 150-200 de muncitori, este probabil cea mai frumoasă dintre construcțiile de acest gen, din zonă.

 

Primarul ar putea solicita în cursul săptămânii viitoare sprijin de la FRF, MTS și Guvern pentru baza sportivă.

 

Referitor la Sala Sporturilor „Szabo Kati” și la modul în care se vor împărți de acum meciurile între Arenă și aceasta, primarul spune că nu crede că vor fi probleme și că sportul, în orașul nostru, are un trend pozitiv. De asemenea, acesta spune că baza sportivă de care aparține și Sala Sporturilor „Szabo Kati” ar trebui să treacă în proprietatea Municipalității pentru a putea fi făcute noi investiții în fotbal, iar în acest sens Antal Arpad spune că săptămâna viitoare se va adresa Federației Române de Fotbal (FRF), Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) dar și Guvernului,: „Dacă sâmbătă Dumnezeu ne ajută și câștigăm meciul, vom avea echipă și în Liga B de fotbal. Suntem capitala baschetului feminin, am câștigat tot ce se putea câștiga, și cupa și campionatul. Vom avea echipă de hochei, avem echipe de handbal, deci eu cred că o să ne împărțim în așa fel încât să fie viață peste tot în oraș, în toate sălile de sport. Noi, instituțional, acum avem o relație corectă cu domnul Carcadia. Dorința orașului a fost, întotdeauna, de a obține toată baza sportivă  (a Clubului Sportiv Municipal Sf. Gheorghe- n.red.) Dacă sâmbătă echipa noastră câștigă meciul și vom ști cu siguranță că vom avea echipă în divizia B, săptămâna viitoare voi face o adresă Federației Române de Fotbal, respectiv Ministerului și Guvernului pentru a preda baza sportivă, fără sala de sport. Deci acum, dacă vom avea o sală a orașului, dacă deocamdată se dorește ca sala respectivă să rămână în proprietatea Statului, va rămâne în proprietatea Statului, însă partea de teren de fotbal și partea din spate unde am putea construi încă un teren de fotbal, ar trebui să fie ale orașului ca să putem dezvolta și această investiție dar, încă o dată, în acest moment avem o relație corectă, până la urmă totul ține de bani. Dacă cei de la Sala Sporturilor „Szabo Kati” vor cere bani de chirie pentru echipele noastre, normal că vom începe să jucăm mai mult aici (n.red: la arena sportivă) ei vor avea acolo pierderi. Dar cred că nu trebuie să fugim așa înainte, important este să avem cât mai multe săli, cât mai multe echipe, cât mai multă performanță și rezultate. (…) Dacă vom avea echipă în Liga B, cred că ar trebui să investim mai mult în fotbal în perioada următoare și ca să putem investi trebuie să fie a orașului. Eu cred că vom putea rezolva această problemă.”

 

Disputa pentru proprietatea bazei sportive se dă de câțiva ani buni între autoritățile locale și conducerea Clubului Sportiv Municipal. În prezent, aceasta se află în proprietatea Ministerului Tineretului și Sportului.

 

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail