Consiliul local a adoptat în luna noiembrie o hotărâre, în vederea stabilirii condiţiilor pentru reabilitarea și modernizarea clădirii fostului Hotel Bodoc, prin intermediul unui parteneriat public-privat. Persoanele fizice și juridice interesate să investească în reabilitarea clădirii, și-au putut depune scrisorile de intenție până pe data de 30 noiembrie.

Foto: Silviu IpatioaeiPrimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a declarat, în cursul zilei de ieri, că o singură societate și-a anunțat intenția de a investi în reabilitarea și repunerea în funcțiune a clădirii fostului Hotel Bodoc. Edilul a declarat că în cursul acestei săptămâni Municipalitatea va începe negocierile pentru ca lucrările să poată fi începute  anul viitor.

„Există o solicitare, încercăm chiar săptămâna aceasta să avem negocieri cu societatea respectivă, și sper că reușim să ne înțelegem, și în primăvară vor începe lucrările de reabilitare a Hotelului Bodoc.” – a declarat Antal Arpad.

Potrivit acestuia, ar fi vorba despre o societate specializată în domeniul turismului, din județul Covasna, care s-a angajat să investească 4 milioane de euro în reabilitarea fostului Hotel Bodoc. 

Hotelul Bodoc a intrat în modernizare în urmă cu aproape 10 ani, intenţia proprietarului fiind de a-l ridica la nivel de patru stele, de a construi o piscină şi mai multe săli de conferinţe, însă lucrările au fost sistate la scurt timp, iar clădirea a rămas în paragină. În urmă cu aproape doi ani municipiul Sfântu Gheorghe a achiziţionat hotelul, cu suma de 745 mii de euro, de la omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, care l-a cumpărat în anul 2003 împreună cu alte active ale fostei S.C. Turism şi Agrement „Oltul” scoase la privatizare.

. . Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail