. .

Lucrările de reabilitare a cinematografului „Arta” din Sfântu Gheorghe, demarate în urmă cu aproape un an, se vor finaliza în luna noiembrie, a declarat miercuri primarul Antal Arpad.

Clădirea, care va găzdui şi viitorul sediu al Teatrului „Andrei Mureşanu” a fost recompartimentată, astfel încât să poată găzdui o sală de spectacole şi repetiţii, spaţii administrative, precum şi două săli de cinema 3D cu 60, respectiv 80 de locuri.

Antal Arpad a declarat că încă nu s-a decis dacă partea de cinema va intra în administrarea Teatrului „Andrei Mureşanu” sau va fi administrată separat.

„Am discutat cu noua directoare a teatrului, am discutat ambele variante, (…) şi ne-am înţeles că oricine va administra va face programul în aşa fel ca activităţile să nu se deranjeze reciproc. Decizia (privind administrarea cinematografului – n.r) aparţine Consiliului local şi vom găsi soluţia cea mai bună pentru ca şi teatrul şi cinematograful să funcţioneze optim”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Antal Arpad.

Teatrul românesc „Andrei Mureşanu”, înfiinţat în 1987, a împărţit timp de mai bine de două decenii şi jumătate aceeaşi clădire cu teatrul maghiar „Tamasi Aron”, iar mutarea a fost necesară deoarece spaţiul s-a dovedit a fi prea mic pentru a găzdui două instituţii de cultură.

Reabilitarea cinematografului „Arta” a fost evaluată la peste 5 milioane de lei, banii fiind alocaţi în proporţie de 90% din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul local.

Cinematograful a fost construit în anul 1968, iar după 1989 în incinta acestuia a funcţionat o discotecă, evacuată în 2012 după ce clădirea a fost trecută din administrarea Regiei Autonome de Difuzare a Filmelor (RADEF) în proprietatea Consiliului local municipal.

În Sfântu Gheorghe a mai existat un cinematograf, „Lux”, care a fost retrocedat foştilor proprietari şi a ajuns o ruină, prin urmare în oraş nu au mai rulat filme pe ecran lat de aproape două decenii. Câteva organizaţii nonguvernamentale, printre care cluburile „Cabiria” şi „Huszarik” şi Asociaţia de tineret „Ecou” au încercat să suplinească lipsa cinematografului prin proiecţii de filme în spaţii mai mult sau mai puţin convenţionale, inclusiv în aer liber, iar recent a fost deschis la Sfântu Gheorghe, printr-o investiţie privată, un cinematograf 9D, cu o capacitate de 12 locuri, unde rulează deocamdată doar filme de scurt metraj.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail