Lucrările de reparaţii la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe continuă. Acoperişul a fost reparat în proporţie de 80%.

Deşi s-ar fi dorit ca lucrările să fie finalizate până în luna mai a acestui an, când Catedrala Ortodoxă Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântu Gheorghe sărbătoreşte  împlinirea a 30 de ani de la sfinţire, acest lucru nu va fi, se pare, posibil.

„Anul acesta, în luna mai se împlinesc 30 de ani de la prima sfinţire, moment pe care doream să îl marcăm, însă lucrările nu vor putea fi finalizate până atunci. La anul, în septembrie, se împlinesc 75 de ani de la punerea pietrei de temelie şi vom face atunci un moment festiv”, a explicat preotul paroh Cristian Groza.

Acesta a precizat că până în prezent s-a reuşit repararea acoperişului în proporţie de 80%.  „Deocamdată lucrările au mers bine; am făcut cam 80% din acoperiş şi încă se lucrează. Am mai primit nişte bani de la Culte – 40.000 lei-  în decembrie, din care am mai cumpărat nişte tablă de cupru. Noi tragem tare, dar  nu putem să terminăm lucrărie în acest an. Sunt multe de făcut,  şi nu vrem să facem lucrurile pe jumătate”, a explicat părintele Cristian Groza. Potrivit acestuia, până anul viitor, în septembrie, se doreşte finalizarea acoperişului, realizarea drenajului, amenajarea curţii şi a parcului, zugrăvirea Catedralei, pe exterior, pictarea unor porţiuni din interior şi amenajarea unor spaţii multifuncţionale la muzeu. Suma necesară pentru finalizarea tuturor lucrărilor se ridică la aproximativ 200.000 de lei.

„Dorim să terminăm reparaţiile şi să ajutăm oamenii, să ne ocupăm de tineret, dar nu putem să facem toate acestea în aer liber (…) Cum spunea şi Preafericitul, zidim şi biserica din suflet şi biserica din piatră. În fiecare zi, la slujbele pe care le facem şi prin programele pe care le avem, zidim biserica din suflet, dar trebuie zidită şi biserica din piatră, deoarece în ea ne desfăşurăm activitatea”, a încheiat părintele Cristian Groza.

Cei ce doresc să sprijine reparaţiile Catedralei o pot face donând bani în contul deschis la BCR: RO29 RNCB 0124 0380 1873 0002.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail