„Una dintre funcțiunile Bisericii este aceea de catalizator al vieții spirituale și sociale ale orașului”
Interviu cu pr.dr. Sebastian Pârvu, paroh la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe
În momentul de față, la Catedrala Ortodoxă cu hramurile „Sf. Ierarh Nicolae” și „Sf. Mucenic Gheorghe”, unde preotul dr. Sebastian Pârvu este paroh, se derulează lucrări de reparații și de întreținere. „Lucrarea cea mai importantă nu sunt zidurile, ci oamenii care intră între acele ziduri.”- afirmă părintele. Despre Catedrala Ortodoxă din municipiul reședință de județ, lăcaș de cult ridicat cu multă trudă, cu decenii în urmă, dar și despre activitatea din interiorul acestei biserici, preotul ne-a spus mai multe în cadrul interviului pe care vi-l prezentăm astăzi.
- Părinte, am văzut că se derulează lucrări la exteriorul clădirii Catedralei. Despre ce este vorba?
- Continuăm lucrările începute în anii anteriori, de reabilitare a imobilului, a clădirii Bisericii, dar, totuși, lucrările chiar dacă par de amploare sub aspectul dimensiunilor, sunt reparații curente, adică în sensul că nu modificăm nimic din ceea ce înseamnă clădirea, doar că, efectiv împrospătăm, revopsim fațada Bisericii și, desigur, unde există elemente de rugină pe tablă – mă refer la acoperișul care deservește scările de intrare sau cele două pridvoare – acolo se fac mici sau mari lucrări de înlocuire a părții lemnoase și a tablei. Acoperișul este integral realizat din tablă și atunci, normal că în timp se deteriorează. Ideea este că de când a devenit Catedrala Paraclis Episcopal, asta însemnând aproape un an de zile – din decembrie, anul trecut – administrarea imobilului revine în sarcina Episcopiei. Noi, cele trei Parohii care activăm în cadrul imobilului, ne ocupăm de partea de întreținere a acestuia, iar lucrările de reparații sunt făcute de către Episcopie, desigur, cu contribuția mai multor părți.
- Chiar urma să vă întreb de unde vin finanțările pentru aceste lucrări de reabilitare, revopsire a Catedralei…
- Pe de-o parte, fondurile provin, în proporție de peste 60%, de la Episcopie, dar este de notat faptul că anul acesta, Consiliul Județean Covasna s-a implicat mult mai puternic în finanțarea proiectelor desfășurate de Episcopie – mă refer aici la repararea de biserici și de case parohiale – și, mulțumim pe această cale, pentru că într-adevăr, este un gest de normalitate (…). Fiind primul an în care Consiliul Județean a făcut mai mult decât să dubleze fondurile destinate bisericii ortodoxe și, desigur și celorlalte biserici surori, se simte acest lucru foarte mult, în sensul că, iată, au fost realizate niște lucrări importante. De exemplu, Biserica din Sântionlunca a fost reparată integral (acolo, știți că este o situație aparte – sunt două familii de români ortodocși și acelea fiind mixte, și atunci, comunitatea nu mai avea puterea de a susține imobilul și de a-l repara și, cu bani de la Episcopie și cu bani de la Consiliul Județean, iată că s-a putut repara biserica de acolo (…), iar noi ne bucurăm, pentru că, într-adevăr, este o reușită). Revenind la Catedrală, avem o finanțare în cadrul unui proiect depus la Consiliul Județean Covasna și, datorită și acestor bani, (deci, accentuez), pe lângă banii care vin de la Episcopie (pentru că, oricum sistemul este de decont – adică noi cheltuim și pe urmă primim banii înapoi), reparăm biserica. Practic, continuăm ceea ce s-a făcut până acum (…); fațada era ultima care mai rămăsese și care, prin grija Prea Sfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, o vom finaliza. Nu vom reuși anul acesta să finalizăm toată fațada, pentru că într-adevăr, este mare, este vorba despre un edificiu cu o capacitate de 2.000 de persoane (capacitatea tehnică a clădirii), iar înălțimea interioară este – de la pardoseală până la cel mai înalt punct din tavan- de 44 de metri, asta însemnând că înălțimea totală a imobilului este mult mai mare, iar lungimea lui, de la ușa de intrare până la peretele estic – extrema estică a Sfântului Altar, este tot de 44 de metri. Catedrala este într-o formă dreptunghiulară, cu o cruce bizantină înscrisă în structura ei; este frumoasă, este mare, este înaltă, este costisitor să o întreții, dar este bucuria noastră și este o emblemă a orașului și a județului, de ce nu?
- Despre activitatea spirituală, activitatea pentru suflet, din Catedrală ce ne puteți spune?
- Desigur, noi ne bucurăm și de lucrarea sufletească, dar aș vrea să revin, și să remarc că, Biserica este acuzată, cel puțin în ultima perioadă, de un anumit triumfalism și de o anumită grandomanie a construcțiilor. Toată lumea știe despre discuțiile referitoare la Catedrala Mântuirii Neamului – însă ceea ce nu știe lumea este că noi, de 2000 de ani de când suntem creștini, de fiecare dată am avut construcții mari bisericești, adică, da, Dumnezeu iubește lemnul, dar în același timp, Dumnezeu a creat și cărămida. (…) Eu nu am văzut vreo persoană care să stea într-o colibă și să spună că iubește lemnul…omul a vrut tot timpul mai mult, iar dacă ne uităm și facem o analiză a construcțiilor care s-au făcut după Revoluție, vedem că omul nu și-a făcut colibe de lemn (…). S-au construit de fiecare dată biserici de dimensiuni mai mari, pentru nevoile comunității. Avem în Dobrogea, arheologic vorbind, o biserică de 60 de metri lungime, construită în vremea bizantinilor (…), deci să construiești o biserică de 40 de metri lungime în secolul XII-XIII sau dacă discutăm despre perioada bizantină, asta înseamnă până în secolul VIII- înseamnă că erau mega-catedrale. Pe de altă parte, Biserica are dreptul să construiască ceea ce consideră că este necesar pentru comunitate. Sunt convins că mulți, și despre Catedrala de aici, din Sfântu Gheorghe, au zis: „de ce era nevoie să fie așa de mare?”, și iată că, aici, duminică de duminică, biserica este plină și își arată justificarea în momentul în care vezi că se umple. Nu mai vorbesc despre faptul că în noaptea de Înviere nu încape lumea în curtea Catedralei, deci, de asta zic că trebuie să fim sinceri și să nu ne deranjeze construcția unei biserici, pentru că, repet, lucrarea cea mai importantă nu sunt zidurile, ci oamenii care intră între acele ziduri.
Noi considerăm că, slavă Lui Dumnezeu, avem o viață bogată religioasă în Catedrală – și în celelalte biserici din oraș, dar noi dăm mărturie de ceea ce vedem noi: adică, familii tinere care vin cu copii, cununiile, botezurile, la toate evenimentele, duminică de duminică, biserica este plină, iar asta spune ceva și de aceea, avem datoria de a face cât mai frumoasă această biserică și de a se asigura funcționalitatea ei. Aș reveni puțin la partea de finanțare despre care vorbeam: avem sprijinul Episcopiei, al Consiliului Județean, dar avem promisiuni și de la Primărie (Primăria Sfântu Gheorghe, n.r.). Anul acesta a fost un an bun, slavă Lui Dumnezeu, în sensul că, am găsit o mai mare deschidere spre comunicare și din partea Consiliului Local Sfântu Gheorghe, care a devenit mai sensibil la problemele noastre. Suntem, de exemplu, în demersuri pentru intabularea imobilului (Catedralei –n.r.), iar Primăria ne sprijină și suntem în fază de intabulare. Totodată, ni s-a promis și un sprijin financiar tot pentru construcții, pentru că, repet, clădirea Catedralei este o clădire mare, și, cred eu, cea mai mare din oraș, iar noi dorim să fie frumoasă, pentru comunitatea noastră, pentru care este reprezentativă, dar nu numai pentru aceasta ci, și în oraș, vrem să fie totul pus la punct și chiar ne place frumosul, pentru că Dumnezeu a creat ordinea și frumusețea (…). De aceea, eu cred că este important să ajungem la un numitor comun. Ortodocșii din Sfântu Gheorghe sprijină și ei prin donații reparația bisericii și am avut și câțiva oameni de afaceri care s-au implicat, în măsura posibilităților, în susținerea lucrărilor, în decursul timpului.
Eu cred că una dintre funcțiunile Bisericii este aceea de catalizator al vieții spirituale și sociale ale orașului. Aici, oamenii vin, se întâlnesc, iar noi avem câteva idei de programe, adică pe lângă rațiunea cultică, adică slujbele care se fac în fiecare zi, dimineața și seara (noi, efectiv, avem un program de mănăstire, în oraș, ceea ce este foarte bine), și vin enoriași (…), noi vrem să ieșim cât mai mult în întâmpinarea oamenilor, pentru a le arăta că Dumnezeu îi iubește, că Dumnezeu este cu noi (…). Până la urmă, ziua tot aceeași este, problemele tot aceleași sunt, dar contează foarte mult cum treci peste acestea. Eu cred că un om credincios, nu este un om depresiv, pentru că el știe, și are atâtea exemple în Biblie, că Dumnezeu este tot timpul alături de om, sigur, în momentul în care omul cere ceea ce îi este cu adevărat necesar (…), dar avem nenumărate cazuri, și în Sfânta Scriptură și în viața noastră și a celor de lângă noi, în care vedem că Dumnezeu este alături de noi, dar ar fi bine dacă oamenii ar fi un pic mai înduhovniciți, adică să pună problema astfel: să spună „mă va ajuta Dumnezeu” sau să zică, efectiv, o rugăciune scurtă –„Doamne, dă-mi gândul cel bun, să îmi rezolv problema aceasta” . Sunt convins că atunci când cauți ceva, ai toate șansele ca acel ceva să fie în fața ochilor tăi și să nu vezi, dar dacă nu abandonezi lupta, îl găsești, iar eu cred că Dumnezeu este tot timpul în fața ochilor noștri și trebuie să Îl căutăm și să Îl găsim și să trecem peste atacuri sau stereotipii. Eu cred că un om valoros și un creștin autentic (…), este cel care nu se lansează în atacuri gratuite. (…) Cred că multe s-ar rezolva dacă omul ar gândi așa, dacă ar conștientiza asta, iar pentru a gândi omul așa, venim în întâmpinarea lui.
Proiecte de la suflet, la suflet…
- Cu ce programe și activități le veniți oamenilor în întâmpinare, la Catedrală, în afara Liturghiei?
- Pe lângă acțiunile acestea pe care Biserica le face, acțiunile milenare, să le spunem așa, adică tot ceea ce înseamnă asistență socială legată prin pomeni, parastase, prin încurajarea ca fiecare să ia în grijă o familie nevoiașă – pentru că noi avem foarte mulți oameni care vin și spun: „Părinte, vreau să ajut!”, iar noi nu vrem să preluăm, pentru că nu avem nici capacitatea logistică de a manevra alimente, haine și altele (…), dar avem un sistem în care, în momentul în care cineva cere ajutorul sau cineva își oferă disponibilitatea de a ajuta, noi facem conexiunile între acele familii (…) – deci, pe lângă aceste acțiuni de la suflet la suflet și pe lângă utilizarea capitalului uman al Parohiei, avem și alte activități, programe. Am aplicat și anul acesta, și la Consiliul Județean Covasna cu proiecte, și și la Consiliul Local Sfântu Gheorghe, fie că a fost vorba despre proiecte pentru sprijinirea cultelor, cum a fost cel depus la Consiliul Județean pentru reparațiile la Catedrală, dar mai avem un proiect tot la Consiliul Județean și care va intra, cam într-o lună două, în lucru, privind amenajarea unor birouri (deasupra Centrului Ecleziastic de Documentare „Nicolae Colan”, la primul etaj al clădirii „Asirom” –n.r), unde ne dorim să mutăm Protopopiatul (…) – acestea fiind lucrurile care sunt cu finanțare directă ca Parohie (…). Avem și o asociație a bisericii, „Așezământul Social Sfântul Nicolae” – și această asociație are ca obiectiv sprijinirea Parohiei în desfășurarea activităților sociale, de tineret și culturale (…). Așezâmântul nostru a fost finanțat pentru trei proiecte: ateliere de pictură pe sticlă; atelierul „Să împletim împreună” și atelierul „Să cântăm împreună”, deci sunt trei proiecte care au finanțări frumoase câștigate de la Consiliul Județean și sunt în derulare (…) și se fac înscrieri în continuu la aceste ateliere! Îi încurajăm pe oameni să vină să se înscrie! Desigur, aceste proiecte au finanțare și de la Consiliul Local Sfântu Gheorghe, deci, toate cele trei proiecte (privind derularea celor 3 ateliere n.r.) sunt finanțate și de către Consiliul Local, ceea ce este foarte bine! Nouă ne dă încredere acest lucru și chiar apreciem foarte mult faptul că am primit acest sprijin! (…) În fiecare an am avut finanțare, pentru un proiect, două, măcar, dar anul acesta s-a observat o creștere, care este mai mult decât binevenită.
Noi, în paralel cu această asociație, colaborăm foarte bine cu Liga „Andrei Șaguna” și cu Centrul European de Studii Covasna și Harghita (…).
- Care considerați că este principala misiune a Bisericii și cum vedeți că se raportează oamenii față de aceasta?
- Biserica trebuie să îi unească pe oameni, să fie un factor de echilibru, un factor de coeziune socială și de pace, aceasta este, în primul rând, misiunea Bisericii. Eu, cu durere am constatat că oamenii sunt foarte negativiști … mă opresc oameni pe stradă, dar rar s-a întâmplat să mă oprească și să zică: „Părinte, am o problemă, roagă-te pentru mine!”, dar în 99% dintre cazurile în care sunt oprit de oameni pe stradă, mi se cer bani, iar acest lucru, pentru mine e o durere sufletească. (…) Dacă Dumnezeu îngăduie anumite lucruri în viața noastră, are o anumită pedagogie, chiar dacă noi poate nu o înțelegem și ni se pare nedreaptă. Nimic nu este întâmplător și Dumnezeu nu este nedrept! (…) De aceea, revin, noi încercăm să readucem în atenția omului Biserica, să ne apropiem de credincioși, pentru ca oamenii să se apropie între ei, să nu fie o mare de necunoscuți care vin duminica la biserică! Noi sprijinim interacțiunea! (…) Chiar avem și un alt proiect – a venit cineva cu o propunere foarte frumoasă, de a face un „club al mămicilor” – de a le pune mămicilor la dispoziție o încăpere și acolo, la un ceai, acestea să comunice, să deruleze diverse activități. (…)
Ar fi bine ca oamenii să își dea seama că biserica este a noastră, a tuturor, deci nu este proprietate personală sau moștenire de familie. (…) Tot ceea ce aparține comunității, rămâne al comunității și de aceea înaintașii noștri au făcut bisericile, au făcut case parohiale, iar noi mergem și continuăm această zestre a bisericii, și până la urmă, trebuie să recunoaștem, sintagma „Biserică națională” este încă actuală și biserica este o formă de proprietate colectivă (…).
Care considerați că este vârsta potrivită pentru începerea educației religioase?
- Educația religioasă începe din familie, de la „Îngerașul”- (rugăciunea n.r.), învățată de copil de la mama sau bunica. Educația religioasă timpurie trebuie făcută cu multă grijă, pentru că, de multe ori, noi, oamenii, în loc să îi vorbim copilului despre Dumnezeu, ajungem să îi vorbim despre cel rău… resortul e simplu, pentru că în Vechiul Testament exista acel dualism și acel imperativ: „să nu, să nu, să nu”, dar Hristos a dat fericire, a spus: „Fericiți cei ca vor face…”, ne-a oferit șansa, multitudinea… Eu sunt convins că un copilaș de 3 anișori care este învățat că are un înger păzitor, un prieten al lui, care îl ocrotește, pe care l-a primit de la botez și care îl însoțește toată viața – pentru că asta spune spiritualitatea ortodoxă, creștină: că avem acești îngeri, că îngerii sunt ființe spirituale care au ca menire să ne ajute, să Îl slăvească pe Dumnezeu și să ne ocrotească – va înțelege. Sunt convins că în momentul în care îi spui unui copilaș de 3 ani că are un îngeraș păzitor, care tot timpul e cu el și care are grijă și care îl responsabilizează prin prezența lui, nu îl vei traumatiza pe acel copil! (…) Noi trebuie să propovăduim Evanghelia lui Hristos, iubirea Lui Dumnezeu! (…)
- În finalul acestui interviu, ce mesaj aveți pentru cititorii noștri?
- Mesajul cel mai clar acesta este: de a sprijini toate instituțiile și entitățile care sunt ale comunității, fie că este vorba despre Biserică, fie că este vorba de presă, fie că este vorba despre Jandarmerie, Poliție, ISU sau toate celelalte, pentru că este nevoie de susținerea emoțională și nu numai! (…) Unirea face puterea! Totodată, le transmit cititorilor să fie optimiști, să creadă în Dumnezeu și să aibă încredere că Dumnezeu îi va ajuta și să caute rugăciunea sau să caute partea aceasta a sufletului (…)! În ziua de astăzi cam uităm de partea sufletului și ne cantonăm mai mult în cea materială, a trupului, ceea ce nu este bine! Deci, mesajul ar fi acesta: haideți să vedem că Dumnezeu ne iubește, haideți să ne unim, să gândim pozitiv și să ne sprijinim unii pe alții (…)!
A consemnat Ana Ciorici Costache
