Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, finalizarea lucrărilor de reabilitare a 152 de locuri de parcare.

„Am finalizat lucrările la două parcări pe strada Căminului şi pe strada Pescarilor. Pe strada Căminului sunt 50 de locuri de parcare, pe strada Pescarilor sunt 102 locuri de parcare reabilitate. Lurările au fost finalizate săptămâna aceasta”, a declarat primaul.

Conform informaţiilor primite din interiorul Primăriei, în ultimii doi ani, în oraş s-au amenajat în jur de 650 de locuri de parcare, pe lângă celelalte deja existente. Lucrările la amenajarea de spaţii destinate parcării autoturismelor vor continua, după cum a declarat edilul.

Nu s-au mai organizat licitaţii de mai bine de 4 ani

Dacă reglementările în vigoare prevăd că licitaţiile pentru locurile de parcare trebuie să se facă o dată la doi ani, Primăria nu a mai reuşit să facă aceste demersuri de mai bine de 4 ani.

Unul dintre principalele motive este lipsa unui jurist care să se ocupe de acte şi de desfăşurarea licitaţiei în condiţiile impuse de lege. Antal Arpad a menţionat că Primăria a avut un jurist în ultima vreme, însă acesta a decis să plece de pe acest post,  din motive financiare. „Problema este că nu avem cu cine să facem licitaţiile. Nu avem personal, pentru că totul trebuie coordonat de un jurist. Acum câteva luni am angajat un jurist , am dat ca temă pentru acasă să se ocupe cu licitaţia parcărilor, iar după două luni şi jumătate a plecat de la Primărie pentru că e greu să ţii un jurist cu 900 de lei”, a explicat primarul oraşului.

La ultima licitaţie, preţul unui asfel de loc de parcare a pornit de la 10 lei pe  lună, adică 120 de lei pe an,  pentru un autoturism. Totuşi, conform unei declaraţii anterioare a administratorului public,  Czimbalmos Kozma Csaba, unii proprietari au fost atât de interesaţi de aceste locuri, încât au  supralicitat, preţul acestora ajungând la 12 lei pe lună, adică 144 de lei pe an.

În momentul de faţă sunt 500 de contracte de închirirere a locurilor de parcare, încheiate pentru o perioadă de doi ani. Contractele îşi prelungesc valabilitatea tacit, până când proprietarul autoturismului consideră că nu mai are nevoie de locul de parcare. Valabilitatea scăzută a contractului este unul dintre punctele ce trebuie schimbate în hotărârea municipalităţii, deoarece este o prevedere ce utilizează resurse atât din partea angajaţilor primăriei, cât şi din partea proprietarilor interesaţi de închirierea unui loc de parcare, dorindu-se mărirea acesteia la cel puţin 5 ani. „Contractul este pentru doi ani, dar se prelungeşte dacă nu se reziliază. Acest lucru ar trebui corectat  prin  modificarea hotărârii, pentru că e dificil ca din doi în doi ani să reiei procedura aceasta complicată care dă dureri de cap, din mai multe puncte de vedere. Măcar 5 ani ar trebui să fie ”, a declarat Czimbalmos Csaba.

Nu vom avea niciodată parcări suficiente

Despre „saturarea” oraşului cu locuri de parcare în viitorul apropiat, primarul a declarat că nu crede că acest lucru va fi posibil vreodată, întrucât oamenii continuă să-şi achiziţioneze autoturisme, iar oraşul nu a fost proiectat să suporte un număr foarte mare de maşini. „Proiectanţii din anii 70-80 nu s-au gândit că într-un bloc cu 100 de apartamente vor fi 80-90 de maşini care trebuie să fie parcate  undeva. Din acest punct de vedere nu cred că vom ajunge vreodată să avem parcări suficiente, doar dacă se va reduce numărul maşinilor, dar nici în criza economică nu s-a redus.”

Potrivit Agerpres, Antal Arpad  a menţionat că în perioada următoare va mai fi amenajată o parcare de mari dimensiuni în faţa hotelului „Bodoc”, cumpărat recent de Consiliul local municipal, care va funcţiona câţiva ani, până când autorităţile locale vor reuşi să modernizeze clădirea cu zece etaje şi să o reintroducă în circuitul turistic.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe  a ţinut să amintească obiceiul vecinilor noştri germani de a-şi parca maşina şi „la 2 kilometri de locul în care locuiesc”, explicând că dacă locuitorii ar adopta această mentalitate, poate că ar fi mai simplu ca fiecare locuitor să găsească un loc de parcare, nu neapărat în faţa blocului, aşa cum se întâmplă acum.

Maricela Dan

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail