Miercuri, 03 mai 2017, polițiștii din Întorsura Buzăului au acționat în baza planului de acțiune „Ogarul 2017”, pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondurilor cinegetice de pe raza județului Covasna.

             Astfel, la domiciliul unui bărbat de 27 de ani a fost descoperit un căprior ținut în captivitate, într-o grădină din spatele casei.

Animalul sălbatic a fost lăsat în custodia persoanei deținătoare până la soluționarea cauzei apoi se va reloca animalul în natură.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj  cinegetic.

Polițiștii recomandă persoanelor care găsesc pui de căprior sau cerb singuri, să nu-i atingă, mai ales cu mâna goală; dacă puiul devine un impediment pentru deplasarea  unui utilaj agricol, animalul se va muta folosind smocuri de iarbă, pentru a nu lăsa miros uman, dar nu mai departe de 100 de m.; puii de animale găsiți singuri nu sunt abandonați de familiile lor, fiind o etapă în dezvoltarea simțului de supraviețuire în prima lună de viață. Dacă acești pui intră în contact direct cu oamenii, există o foarte mare probabilitate de a fi respinşi ulterior de familiile lor, lipsindu-i de orice şansă de supravieţuire.

IPJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail