Cifrele rapoartelor întocmite de Serviciul Public Comunitar Județean de Evidenţă a Persoanelor (SPCJEP)Covasna arată că în anul 2014 numărul de certificate de căsătorie întocmite a scăzut cu peste 50% faţă de anul 2007.

Potrivit acestor rapoarte, în anul 2014 pe raza judeţului Covasna au fost întocmite un număr de 5.693 acte de stare civilă din care 2.122 acte de naştere, 1.216 acte de căsătorie şi 2.355 acte de deces. Numărul actelor întocmite a scăzut în ultimii ani la toate cele trei categorii, însă cel al certificatele de căsătorie au suferit cea mai mare scădere, cu  50.9% faţă de 2.475, numărul înregistrat în anul 2007.

Contactat de către redacţia ziarului nostru, psihologul Zoor  Richard a amintit câteva aspect legate de această stare de fapt: „ Situaţia economică precară- adică venit insufficient- nu permite, dacă nu cumpararea unei locuinte, măcar închirierea uneia.  Lipsa unui cămin şi  a surselor  de venit cu care o familie s-ar putea întreţine  descurajează tinerii care se gândesc la căsătorie. Din păcate, tinerii ştiu că nu este vorba de o situaţie temporară şi nu se hazardează spre un viitor nesigur. De asemenea, putem aminti şi situaţia tinerilor care pleacă să lucreze în străinătate, persoanele care urmează mai multe studii universitare sau postuniversitare ori cei care pun pe primul plan cariera profesională. Toţi aceştia îşi planifică căsătoria la vârste care depăşesc 30 de ani.
Al doilea aspect, oarecum legat de primul, poate fi personalitatea ardelenilor, indiferent de etnie, în a căror structură s-a întipărit un simţ al responsabilităţii faţă de familie şi respectarea tradiţiilor. Astfel, un tânăr nu se va gândi la căsătorie dacă nu are unde să-şi ducă acasă soţia după nuntă, şi nici o tânără nu va accepta să nască copii dacă ştie că nu le poate asigura condiţii decente. La noi nu vom întâlni, cu siguranţă, situaţia familiilor care îşi duc traiul într-o căsuţă de chirpici compusă din una-două camere, în care părinţii şi 5-6 copii trăiesc din ajutoare sociale.”

Ofițerii de stare civilă din cadrul primăriilor au constatat divorțuri pe cale administrativă, fiind alocate un număr de 15 numere certificate de divorţ din Registrul unic al certificatelor de divorț.

Cu 8% mai multe cărţi de identitate eliberate, faţă de anul precedent

O creştere se poate observa la numărul cărţilor de identitate eliberate, numărul acestora crescând uşor, cu 8 procente faţă de anul 2013.

„ În cursul anului 2014 au fost eliberate 26.256 cărţi de identitate, cu 8% mai mult decât în anul anterior (din care 67,7% pentru expirarea termenului de valabilitate, 17,82% pentru schimbarea domiciliului, şi 9,36% pentru prima dată copiilor între 14-18 ani, etc.) şi 538 cărţi de identitate provizorii”, se arată în raportul  Covasna. Cele mai multe cărţi de identitate au fost eliberate în municipiul Sfântu Gheorghe- 12.628, urmat de oraşul Târgu Decuiesc- 5.176, Covasna- 3.115, Baraolt- 2.643, Întorsura Buzăului- 2.502, Ghelinţa- 408 şi Ojdula- 331.

Raportul mai arată că în cursul anului 2014 au fost fost organizate 7 controale la Serviciile de Evidenţă Locale. În urma acestor controale nu au fost depistate tentative de obţinere a unor acte de identitate prin substituire de persoane şi  nu au fost încălcări grave a legisleţiei sau actelor normative în vigoare. Totodată, „s-au verificat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor un număr de 3.914 persoane din care: 673 pentru M.A.I., 1.016 pentru alte ministere, agenți economici 2.207, persoane fizice 18, alte verificări 2.787 în R.N.E.P, și 55 la Serviciul Public Comunitar de Evidență și Eliberare a Pașapoartelor Simple Covasna”, potrivit raportului.

SPCJEP  Covasna a fost înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Covasna nr. 8/2005. Serviciul are rolul de a asigura la nivel judeţean punerea în aplicare a prevederilor actelor normative care reglementează activitatea de stare civilă și evidenţa persoanelor.

. .

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail