Locuințele ANL din municipiul Sfântu Gheorghe nu pot fi achiziționate, momentan, de către chiriașii interesați, acestea figurând în evidențele ANL ca fiind fără documentație cadastrală. Primăria municipiului a transmis că a început procedurile în vederea rezolvării situației – realizării documentațiilor cadastrale.

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) privind vânzarea locuințelor pentru tineri din Sfântu Gheorghe, pentru ca acestea să poată fi vândute este necesar ca acestea să fie în proprietatea privată a statului, și, ulterior, să se realizeze documentația cadastrală aferentă fiecărei locuințe din cadrul unui imobil colectiv construit de către ANL prin programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii.

„Dacă locuințele se află în proprietatea publică a unei unități administrativ – teritoriale, acestea trebuie trecute, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, în proprietatea publică a statului. După adoptarea Hotărârii de Consiliu Local, printr-o Hotărâre de Guvern, locuințele pentru tineri trec din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului, pentru a fi vândute în condițiile legii”, au transmis reprezentanții ANL.

Conform datelor oferite de ANL, situația locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, construite de ANL în Sfântu Gheorghe este următoarea: în amplasamentul – Bulevardul „Grigore Bălan” (bl. A4, A5, A6) numărul total al unităților locative este 72, toate fiind în proprietatea privată a statului și figurează ca fiind fără documentație cadastrală; în amplasamentul – str. „Nicolae Colan” (fosta str  „Lalelei”), numărul total al unităților locative este 24, toate fiind în proprietatea privată a statului și figurează ca fiind fără documentație cadastrală; în Cartierul Oltului, toate cele 24 de unități locative se află în proprietatea privată a statului și figurează ca fiind fără documentație cadastrală, iar în zona Simeria (bl 1S, 2S, 3S) numărul total al unităților locative este 39, acestea fiind aflate în proprietatea publică a Municipiului Sfântu Gheorghe și figurând ca fiind fără documentație cadastrală.

„Dintre cele 159 de locuințe din municipiul Sfântu Gheorghe, 120 se află în proprietatea privată a statului, iar pentru restul de 39 de unități locative din amplasamentul Zona Simeria (blocurile 1S, 2S, 3S) este necesară adoptarea unei Hotărâri de Consiliu Local privind trecerea lor în proprietatea publică a statului, precum și a unei Hotărâri de Guvern de trecere a locuințelor respective din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului. Până în prezent, ANL nu a primit nicio comunicare oficială legată de adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe cu privire la locuințele pentru tineri din Amplasamentul Zona Simeria. Dacă prima condiție de vânzare este îndeplinită pentru 120 de locuințe, cea de-a doua nu este satisfăcută pentru niciun amplasament, toate locuințele pentru tineri construite în municipiul Sfântu Gheorghe figurând în evidențele ANL ca fiind fără documentație cadastrală. Din cele prezentate mai sus rezultă că, în prezent, locuințele din acest municipiu nu pot fi achiziționate de chiriașii interesați,” au comunicat reprezentanții ANL, care au precizat că „ANL a trimis mai multe solicitări către Primăria Sfântu Gheorghe pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea finalizării documentațiilor cadastrale ale locuințelor construite de agenție în acest municipiu și, ulterior, a demara procedura de vânzare a acestora. Ultima adresă a fost transmisă în data de 19.01.2015, însă autoritatea locală nu a transmis ANL niciun document care să ateste modificarea situației prezentate mai sus”, se arată în cele comunicate de ANL.

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a transmis că a început demersurile în vederea realizării documentațiilor cadastrale. Viceprimarul municipiului, Tischler Ferenc, a declarat că: „Solicitarea aceea, într-adevăr, a sosit în luna ianuarie. Au fost niște lucruri neclare acolo și cei de la ANL s-au deplasat, au făcut un act adițional la contractul inițial. În momentul de față, urmează să alocăm în buget o sumă pentru dezmembrarea acestor locuințe și s-a luat legătura cu un topograf care va trebui să facă separat pentru fiecare apartament o documentație. După ce se fac aceste documentații, noi trebuie să le transmitem către ANL și apoi urmează vânzarea locuințelor. În ceea ce privește perioada despre care este vorba putem spune că nu va fi o perioadă scurtă, fiindcă fiecare locuință trebuie dezmembrată separat, făcute măsurătorile și pentru fiecare trebuie întocmite dosarele. Nu va fi o acțiune scurtă…”, a declarat viceprimarul  Tischler Ferenc.

Chiriașii interesați să achiziționeze locuințele ANL vor putea afla informații suplimentare privind vânzarea acestora contactându-i pe reprezentanții Primăriei Municipiului.

Ana Alina Costache . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail