Persoanele asigurate în cadrul sistemului naţional de sănătate din judeţul Covasna, care nu au posibilitatea să-şi plătească analizele medicale în momentul în care au probleme de sănătate, sunt nevoite să stea „la coadă”, pe listele de aşteptare, chiar şi câte o lună de zile.

Şi asta pentru că fondurile alocate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Covasna către furnizorii acestor servicii medicale sunt epuizate extrem de repede.

Cu plata la zi a asigurărilor de sănătate şi cu biletul de trimitere de la medic, cei care vor să beneficieze de analize gratuite caută laboratoarele ale căror fonduri nu s-au epuizat încă din primele zile ale lunii. Ei ştiu că nu au altă şansă, deoarece analizele medicale gratuite se fac  după principiul “primul venit, primul servit”. Sumele pe care sistemul de asigurări sociale de sănătate le alocă pentru  analize de laborator, radiografii, tomografii sau alte investigaţii necesare, în vederea stabilirii unui diagnostic corect, sunt mult prea mici.

Dragoş Tatu, director la Casa de Asigurări de Sănătate Covasna, a declarat că bugetul alocat judeţului Covasna în acest an pentru laboratoarele de analiză medicală, este de 648.901 lei, în timp ce suma alocată pentru analizele de imagistică este de 278.099 lei. Astfel, un furnizor primeşte aproximativ 15.000 lei, sumele variind în funcţie de dotările laboratoarelor.

La ora actuală, în judeţul Covasna îşi desfăşoară activitatea patru laboratoare de analize gratuite – Andimed S.R.L, Policlinica de Diagnostic Rapid Medis S.R.L, S.C. Pro-Vitam S.R.L şi SC. Turism Covasna S.A , precum  şi doi furnizori de imagistică – S.C Tomorad Expert S.R.L şi Hiperdia S.A Braşov.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail