Susurată din vechime peste aste vechi tărâmuri
Ea, ce susură şi plânge ori, oftează-n ţintirimuri…
Dulcea limbă românească ce-i aici… de când e lumea…
Împlineşte astăzi vârsta, cea, egală cu genunea.
Au vorbit-o-n poezie mulţi poeţi şi-un … EMINESCU !
Au purtat-o-n tril de cântec Enescu ori Porumbescu…!…
…Mulţi au pus-o-n racle sfinte, fără doage, prin războaie…
Alţii, au vorbit-o dulce – inimi tari – ca să înmoaie…
Copilaşii-au gângurit-o vesel ca un zbor de flutur…
Bărbaţii au zis-o aprig sau, la clop, au pus-o ciucur;
Iar femeile-n basmale, poate-au plâns-o-n drumul lor,
Când şi-au legănat pruncuţii ori, se frământau de dor…
Mulţi au pus-o-n rugăciune prin pitite ascunzişuri,
Alţi au purtat-o-n sabie printre stânci şi verzi desişuri…!…
Şi noi toţi, oriunde viaţa ne-o fi dus în lumea mare
Ne-am lăsat purtaţi de ,,marea” de cuvinte şi visare…
Căci nu ştiu în astă lume altă mare mai albastră,
Şi nici zare mai profundă, nici pasăre mai măiastră
Decât limba noastră sfântă, românească şi frumoasă,
Care cântă şi suspină şi, de dor… lacrimi îţi varsă.
La mulţi ani şi slove calde să te ţie veşnic vie !
Să te înfrumuseţeze, pruncii tăi, în veşnicie !
Să te poarte pe-a lor buze, să te ţie caldă-n suflet,
Căci te-nvaţă şi te cântă, încă, de la primul scâncet.
Te-au vorbit străbunii-n luptă când şi-au apărat ogorul…
Te-au cântat părinţii, veseli, când şi-au însurat feciorul…
Te-au vorbit plângând pe cale, mamele, de-tâta dor…!…
Şi te-au alintat copiii vorbindu-te-n jocul lor…
Noi românii-avem credinţa că, sub cer, cât zarea-i largă
Dulcea limbă-a mamei noastre, cu fir nevăzut ne leagă.
Învăţarăm de la soartă să-mpărţim ,,pământ şi apă”,
Să ne facem flori pe câmpuri, când duşmani ne-au tras pe roată…
Căci, aşa-i poporul ăsta izvodit pe ’ăst tărâm
Să se ştie ce-i de-o samă, de o limbă şi de-un râm!
Toţi ştim hora, toţi ştim munca, toţi ştim ,,hazul-de-necaz”…
Toţi, la fel ne ducem dorul, cu lacrima pe obraz…
Dar la fel ştim poezia, cântul, jocul, veselia…
Şi cu graiul ăsta psalmii i-am rostit, spăriind urgia!
Iar când soarta-a fost nedreaptă şi-am mai stat şi aplecaţi,
Ne-am înfipt din rădăcină şi nu ne-am lăsat luaţi!
Înclinatu-ne-am cu fruntea în ţărână şi-n pământ
Dar, din rădăcina noastră, nu ne smulse nici un vânt !
Şi vom sta aici, de-a pururi, vorbind dulce-al nostru grai
Fraţi de cruce cu pădurea ,,pe plai” , la ,,gură de rai”.
Lăcrămioara Pop
Scrisă în 31 August2017, de Ziua Limbii Române
Completată în 03.04.2018
