Spitalele din județ riscă să fie executate silit, de anul viitor, dacă nu își vor plăti datoriile către angajații-membri ai Sindicatului Sanitas, până la finalul acestui an.

. . Într-un comunicat de presă transmis către redacția noastră de reprezentanții Sindicatului Sanitas Covasna se menționează că, în ultima perioadă, sindicatul a întreprins mai multe demersuri legale către toate instituțiile sanitare publice ale județului, pentru punerea în executare, în cursul anului curent, a tuturor titlurilor executorii reprezentând drepturi de natură salarială câștigate de sindicat în perioada 2010 – 2011. Adresele transmise către unitățile sanitare publice ale județului au fost întocmite în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea drepturilor salariale personalului din sectorul bugetar, cu completările ulterioare care au fost aduse în acest an, plătindu-se ultima tranșă în procent de 35%. Potrivit sursei citate, „îngrijorarea Sindicatului Sanitas este în creștere, întrucât nici în cursul anului trecut unitățile nu au acordat procentul de 25% din aceste sume, rezultând așadar o obligație de plată de aproximativ 60% din valoarea titlurilor executorii. (…) Astăzi, Sindicatul Sanitas Covasna, în baza sentinței câștigate definitiv în acei ani, solicită plata acestor drepturi neacordate încă, în valoare de aproximativ 2 milioane de lei, sumă foarte mare pentru bugetul spitalelor.”

Vasile Neagovici a menționat faptul că aceste drepturi se vor acorda, conform legii, doar acelor salariați care sunt membri ai Sindicatului Sanitas Covasna. Totodată, acesta a precizat  că, în perioada următoare, conducerea sindicatului va purta discuții cu toți managerii spitalelor din județ și cu directorii instituțiilor sanitare publice, finanțate de către stat, în vederea soluționării acestei probleme.

„Sunt drepturi ale salariaților din toate spitalele din județ, câștigate în 2009-2011. În 2009 a apărut Ordonanța 71, care spunea că aceste drepturi se acordă eșalonat: 5% în primul an, 10% în al doilea an, 15% în al treilea an și așa mai departe. Astăzi, sindicatul deține titlurile executorii, sentințe în valoare de aproximativ 2 milioane de lei. La începutul acestui an noi am transmis o adresă către fiecare unitate, prin care le-am pus în vedere că este ultimul an în care trebuie să achite integral toate sentințele executorii. Sunt foarte multe unități care nici anul trecut nu au dat procentul de 25%.” – a explicat Vasile Neagovici.

„Aștept din partea lor solicitările, să discutăm cum văd ei punerea în aplicare a acestor sentințe (…)”

Potrivit liderului Sindicatului Sanitas, îngrijorarea vine din cauza faptului că banii trebuie dați din bugetul fiecărui spital, iar sumele sunt destul de mari. Acesta a punctat că secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyan Kristof” are datorii care se ridică la 1 milion de lei, iar executarea forțată a acestor spitale, în cazul neplății la termen a obligațiilor către angajați, i-ar afecta inclusiv pe pacienți.

„Deocamdată ei nu au aceste sume, și trebuiesc date din bugetul propriu. Două sute și ceva de mii trebuie să dea cei de la Baraolt, nu știu de unde poate spitalul să facă acest lucru astăzi. Până la sfârșitul anului eu voi purta mai multe discuții pe această temă, ca să nu pun în dificultate, eventual, conducerea spitalelor, pentru că nu mă interesează să își piardă oamenii locurile de muncă sau să creez o dificultate spitalului. Trebuie să încercăm să vedem cum ieșim din acest impas. Eu am trimis toate adresele  prin care le pun în vedere că este ultimul an în acre pot face plățile,  și aștept și din partea lor să vină solicitările, să discutăm cum văd ei punerea în aplicare a acestor sentințe, pentru că eu, până în 2017 sunt pus în dificultate să execut forțat titlurile. Din 2017 pot să îi execut forțat, lucru care, pentru un spital cum ar fi Baraoltul ar însemna să îi creez un blocaj total în următoarele 6 luni, adică nu ar putea să asigure medicamentele, materialele sanitare, absolut nimic; ar avea de suferit și pacienții, și nu vreau acest lucru. Vreau să găsim o modalitate de a negocia, de a ne întinde în afara cadrului legal. (…) Nemulțumirea majoră este aceea că, dacă ești angajatul unui spital public trebuie să dai din bugetul propriu, dacă ești salariatul unei instituții sanitare finanțate de la bugetul de stat, îți vin banii de acolo. La spitalul județean, spre exemplu, mai au de dat 60% dintr-o primă de stabilitate din 2009 și 2%. Cei care sunt finanțați de la bugetul de stat au primit toate sumele integral, adică UPU, celorlalți trebuie să le dai din bugetul tău propriu. Același lucru se întâmplă la Direcția de Sănătate Publică, Centrul de Transfuzii, banii au fost dați conform Ordonanței nr.71/2009. Ei sunt finanțați de la bugetul de stat, a venit statul cu suplimentare la buget pe titlurile executorii, și au primit banii. Pentru cei din spitale nu este aceeași regulă, ei trebuie să dea din acel buget pe care îl au anual din serviciile medicale, decontate de CAS.” – a explicat Vasile Neagovici.

Potrivit acestuia, până pe data de 31 decembrie a.c. aceste obligații salariale pe care spitalele din județ le au, trebuiesc plătite către angajați. Acesta consideră că o parte dintre sume nu vor putea fi plătite la termen.

„Nu pot renunța la drepturile salariale ale angajaților. Sunt sume de bani care nu au fost date la timpul lor, din diverse motive. (…) Cred că totuși salariații vor primi acești bani. Am mai făcut o menționare, pentru că s-a creat în anumite instituții ideea că aceste drepturi se acordă tuturor salariaților, ceea ce este fals. Nu că nu vreau eu, de la Sanitas, ci pentru că angajatorul nu poate să dea acei bani unor salariați care nu au avut calitatea de membri de sindicat,  și pentru care nu s-a judecat nimeni, în numele lor.” – a mai spus Vasile Neagovici.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail