Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat ieri, cu puţin timp înainte de a merge la vot, că această zi este decisivă pentru viitorul ţării şi pentru revenirea la normalitate.

Horia Grama

Mă duc la vot cu gândul la fiica mea şi la viitorul tuturor tinerilor din ţara asta. Ziua de azi este decisivă pentru viitorul ţării şi sper că vom reveni la normalitate. Dar, în primul rând, votez pentru linişte în ţara asta, a declarat Horia Grama. Preşedintele PSD Covasna a arătat că soarta ţării îi priveşte nu doar pe români, ci şi pe maghiarii care trăiesc în România.

La rândul său, preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a declarat că a votat pentru terminarea scandalului şi pentru o viaţă normală.  Acesta a mai spus că în cursul dimineţii prezenţa la vot în judeţul Covasna a fost destul de scăzută comparativ cu restul ţării, dar şi-a exprimat convingerea că cetăţenii, indiferent dacă sunt români sau maghiari, sunt conştienţi de puterea votului şi nu vor risipi ocazia de a-l valorifica.

Şi preşedintele PC Covasna, Dan Suciu, a declarat că a votat pentru o schimbare în bine şi pentru recâştigarea demnităţii naţiunii. Au fost opt ani de umilinţă pe care nu-i putem şterge, dar am mers la vot cu gândul că cele 10 minute din viaţa mea pot schimba lucrurile în bine, a declarat Dan Suciu.

La referendumul de ieri pentru demiterea preşedintelui au fost aşteptaţi la urne un număr de 185.197 covăsneni înscrişi pe listele electorale permanente. Pentru organizarea referendumului din 29 iulie, judeţului Covasna i s-au alocat 630.000 de lei.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail