Fundaţia Comunitară Covasna (HKA) va organiza luna aceasta o licitaţie civilă cu scopul de a colecta fondurile necesare derulării unor proiecte iniţiate de o serie de organizaţii nonguvernamentale.

Din cauza pandemiei, anul acesta licitaţia se va desfăşura pentru prima dată online, iar conducerea HKA a menţionat că fiecare donator poate contribui cu minimum 50 de lei pentru proiectele pe care doreşte să le susţină.

La licitaţia civilă programată pe 18 martie pe platforma https://www.crowdcast.io/e/civil-licit-2021-online vor participa trei proiecte ce vizează strângerea de fonduri pentru plantarea a 5.000 de puieţi la marginea municipiului Sfântu Gheorghe spre staţiunea Şugaş Băi, pentru implementarea proiectului „Bunici adoptivi”, iniţiat de Fundaţia Diakonia din Sfântu Gheorghe, precum şi a proiectului „Şcoala vieţii” pe care organizaţia Crucea Roşie Covasna doreşte să îl deruleze în zona Baraolt.

Aceasta este cea de-a şasea licitaţie civilă pe care Fundaţia Comunitară Covasna o organizează în ultimii ani cu scopul de a atrage fonduri din sfera civilă pentru finanţarea unor proiecte de interes local.

Fundaţia Comunitară Covasna a fost înfiinţată în 2010 la iniţiativa mai multor întreprinzători locali şi lideri de organizaţii civile, care şi-au propus să creeze un fond de dezvoltare a comunităţii locale şi să investească resursele în domenii importante precum educaţie, sănătate, protecţia mediului, cultură, economie şi sport, introducând astfel o nouă formă de filantropie, cea a „donaţiilor responsabile”.

De-a lungul timpului, fundaţia a iniţiat şi alte programe şi proiecte care s-au bucurat de succes, cum ar fi programul „Card comunitar”, programul de excursii şcolare intitulat „Mai mult decât un loc pe hartă”, precum şi campaniile „Pedalează pentru un scop bun” şi „Un copac pentru generaţia următoare”.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail