Fundația Comunitară Covasna (HKA) a anunțat lansarea unei noi ediții a Licitației civile pe care o organizează de câțiva ani. Evenimentul este programat pentru data de 9 octombrie la Sfântu Gheorghe, de la ora 18.00.

Licitația are ca scop atragerea de fonduri din sfera civilă pentru finanţarea unor proiecte civile și comunitare și va fi organizată pe baza unei metodologii dezvoltate de o organizație din Marea Britanie.

„Este vorba despre o acțiune de strângere de fonduri, prin metoda Donor Circle, dezvoltată de organizația engleză TFN”- au precizat organizatorii.

Evenimentul de la Sfântu Gheorghe ajunge la a V-a ediție și se va desfășura la cafeneaua Fapados Kultúr Café (din Str. Ciucului nr. 47 ).

Ca și în cazul edițiilor anterioare,  nu se va putea licita sub 50 lei și nu există limită superioară, iar cei care doresc, vor putea să susțină simultan mai multe proiecte. Banii se vor putea oferi pe loc sau, sumele mai mari, prin cont bancar, au transmis reprezentanții Fundației.

Proiectele susținute în cadrul licitației se vor implementa în trei luni, cel mult.

Întrebați de ce să participe oamenii la Licitația civilă, reprezentanții Fundației Comunitare Covasna au răspuns: „Pentru că este interesant, fascinant și asigură satisfacția de a face ceva în favoarea comunității.”

Evenimentul este organizat de câțiva ani, la Sfântu Gheorghe și la Târgu Secuiesc.

Fundația Comunitară Covasna (HKA) a fost înființată la inițiativa unor întreprinzători locali și reprezentanți ai unor organizații civile, din fonduri private, în scopul de a dezvolta comunitatea locală.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail