Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului a dezvelit şi prezentat joi, 15 mai a.c., plăcuţa ACES, simbolul care atestă calitatea de membru în Academia Şcolilor Central Europene ( Academy of Central European Schools). „Mircea Eliade” este singurul liceu din judeţ care este membru al Academiei Şcolilor Central Europene.

            La evenimentul de dezvelire al plăcuţei ACES a fost prezentă, pe lângă elevii şi profesorii liceului, şi Madar Julia, reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

În legătură cu obţinerea simbolului ACES, Doina Pătrunjel, coordonatorul programului în Liceul „Mircea Eliade” a precizat: „Pentru liceu cred că reprezintă un lucru foarte important. Mi-am dorit dintotdeauna ca liceul să fie recompensat cu un astfel de titlu. Sunt mândră că am putut să includ Liceul Teoretic „Mircea Eliade” în Academia Şcolilor Central Europene. Consider că este o Instituţie foarte valoroasă care are grijă ca elevii noştri să fie educaţi în spiritul toleranţei, să cunoască cultura celorlalte popoare cu care, poate până acum, nu avut nici un fel de contact. Sunt vecinii noştri şi eu sper că acest proiect să îi facă pe elevii noştri să fie mai toleranţi, să se accepte unul pe celălalt, să nu se eticheteze şi să fim nişte cetăţeni europeni care pot trăi în pace cu toţi ceilalţi vecini.”

Activitatea de joi a constat, potrivit Doinei Pătrunjel, în „dezvelirea plăcuţei ACES care se află la intrarea principală a liceului. Următorul moment a fost expoziţia cu produsele proiectului (n.r. obţinute din schimbul de experienţă cu licee din Republica Moldova şi Bulgaria). Aceasta a fost organizată în holul liceului. În continuare a avut loc premierea elevilor şi profesorilor participanţi. A fost o dublă premiere pentru că aceştia au primit diplome atât din partea coordonatoarei proiectului de schimb de experienţă Snezhana Dobreva, de la şcoala din Bulgaria, cât şi din partea Academiei Şcolilor Central Europene. Au fost premiaţi 25 de elevi şi 6 profesori. În încheiere, toţi elevii au dansat în curtea şcolii dansul ACES. Dansul este un fel de apartenenţă la această comunitate. Toţi elevii şcolilor care fac parte din această reţea învaţă să facă nişte mişcări foarte accesibile şi melodia ne uneşte pe toţi cei din Europa care suntem membri ACES.” Mai mult decât atât, Doina Pătrunjel a adăugat: „Fiecare participant a purtat un accesoriu de culoarea albastră, specific ACES.”

Obţinerea plăcuţei albastre ACES

Toţi membri au obţinut plăcuţe ACES la Senec, în Slovacia. Aici a avut loc ceremonia de încheiere a tuturor proiectelor din acest an desfăşurate în cadrul ACES. Potrivit Doinei Pătrunjel, plăcuţa albastră reprezintă prima participare într-un proiect al Academiei Şcolilor Central Europene. „În al doilea an putem să primim o plăcuţă argintie, în al treilea an o plăcuţă aurie, iar de la a patra  participare în sus o plăcuţă ciocolatie, care este foarte râvnită.”, a mai precizat coordonatoarea ACES de la „Mircea Eliade”.

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” a obţinut plăcuţa albastră ACES în urma participării cu succes la proiectul internaţional de schimb de experienţă numit „Să fim mai toleranţi prin cunoaştere”. Partenerii liceului „Mircea Eliade”, coordonat de Prof. Doina Pătrunjel, au fost şcoala „Gimnazia Hristo Botev” din Popovo, Bulgaria, coordonată de Prof. Snezhana Dobreva şi Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Călărași, Republica Moldova, coordonat de Prof. Valeriu Gorincioi.

25 de elevi ai Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au beneficiat de acest proiect de schimb de experienţă, finanţat şi susţinut de Academia Şcolilor Central Europene, ACES. 11 elevi din cei 25 au fost într-o vizită de studii în Republica Moldova, în perioada 14 – 17 octombrie 2013, iar ceilalţi 14 au vizitat Bulgaria în 27 februarie – 2 martie a.c. În perioada 12 – 15 decembrie 2013, Întorsura Buzăului a fost gazdă pentru 25 de elevi din cele două ţări partenere. În perioada 1 – 4 aprilie a.c., un profesor coordonator şi un elev de la fiecare instituţie de învăţământ membră ACES au participat la conferinţa de încheiere desfăşurată la Senec, în Slovacia.

Perspective de viitor

Potrivit Doinei Pătrunjel, participarea la acest program de schimb de experienţă a adus cu sine noi oportunităţi pentru liceu. „O şcoală din Chişinău a înaintat o propunere de parteneriat pentru un program de schimb de experienţă.” Mai mult decât atât, aceasta a precizat: „Snezhana Dobreva deja ne-a contactat pentru a fi parteneri într-un alt proiect de schimb de experienţă cu o şcoală din Bulgaria şi una din Turcia, iar noi am acceptat. Acum aşteptăm să vedem dacă primim finanţarea, iar răspunsul îl vom avea la sfârşitul lunii iunie. Proiectul se numeşte B.S.T, respectiv Black Sea Trust. La acest proiect participă doar ţările care au ieşire la Marea Neagră. Este un proiect foarte interesant şi ne dorim foarte mult să obţinem finanţarea. Proiectul va avea tema „protecţia mediului înconjurător”.

 Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului este membru al Academiei Şcolilor Central Europene începând cu anul 2013. Programul ACES din acest an a selectat şi finanţat 44 de proiecte la care au participat 105 şcoli din cele 15 ţări membre ACES, potrivit site-ului oficial al Academiei. Trebuie menţionat că la procesul de selecţie au participat 513 şcoli cu 220 de aplicaţii.

Tema generală a programului ACES din acest an a fost „Eu şi ceilalţi: descoperirea diversităţii din jurul meu dar şi din mine”, potrivit site-ului oficial.

ACES a fost înfiinţată în 2006 de Fundația Erste în cooperare cu  Interkulturelles Zentrum (Viena), iar din  2009, s-a alăturat acestui parteneriat și VČELÍ DOM (Bratislava). Din Academia Şcolilor Central Europene fac parte: Albania, Austria, Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Iulia Drăghici – Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail