Moneda naţională a avut o nouă şedinţă calmă, volumele de tranzacţionare din piaţa valutară fiind modeste, investitorii nefiind interesaţi de leu.

Cursul euro a încremenit în apropierea pragului de 4,35, el fiind anunţat la 4,3473, faţă de 4,3477 lei, acum două zile. Tranzacţiile au fost încheiate într-un culoar foarte îngust, 4,3460 – 4,35 lei.

Dolarul american a crescut de la 3,2778 la 3,2908, datorită aprecierii lui faţă de euro. O tendinţă asemănătoare a avut şi francul elveţian, care a urcat de la 3,5952 la 3,5989 lei.

Stabilitatea leului din piaţa valutară s-a reflectat şi în cea la termen de la Sibiu, unde euro se tranzacţiona pe septembrie la 4,3760 – 4,3761 lei.

Monedele din regiune se depreciau uşor faţă de euro, cea poloneză fluctuând între 4,18 şi 4,20 zloţi iar cea maghiară între 290,6 şi 291,9 forinţi.

Scăderea monedelor emergente s-a datorat deprecierii euro faţă de dolar, tranzacţiile de pe pieţele internaţionale realizându-se între 1,3128 şi 1,3215 dolari. Anunţul privind faptul că Grecia a acceptat planul draconic de austeritate solicitat de „troica” FMI, UE şi BM a fost anihilat, într-o anumită măsură, de decizia Moody’s, de luni seară, de a retrograda şase state din zona euro, inclusiv Italia, Spania şi Portugalia, la care s-a adăugat avertizarea că ar putea coborî ratingurile „Aaa” ale Franţei, Austriei şi Marii Britanii. Nici celelalte două mari agenţii de rating nu s-au lăsat aşteptate, Fitch retrogradând ratingurile celor mai mari patru bănci spaniole, iar Standard & Poor’s tăind calificativul acordat întregului sector bancar din Spania.

Situaţia economiei din euro-zonă este la rândul ei negativă, ceea ce va avea efecte directe asupra celei româneşti prin reducerea exporturilor. Astfel, conform Eurostat producţia industrială din zona euro a scăzut în decembrie cu 1,1% faţă de noiembrie, ceea ce semnalizează reintrarea în recesiune, a doua oară în ultimii trei ani.

Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3149 – 1,3215 iar pe iunie la 1,316 – 1,3213 dolari, uncia de aur fluctuând între 1.713,8 şi 1.721,5 pe februarie, respectiv 1.721,1 şi 1.723,7 dolari pe aprilie.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la: 14 febr., ora 14:00.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail