. . Păcăleală de 1 aprilie sau inconștiență dusă la extrem, indiferent cum am cataloga ceea ce se întâmplă zilele acestea, lucrurile riscă să degenereze. Sindicatul Sanitas amenința zilele trecute că va intra în rândul protestatarilor dacă Ministerul nu va revizui propunerea de articol normativ pe care a înaintat-o în cursul zilei de luni, și prin care, nu numai că nu acorda drepturile pe care Sanitas le-a revendicat, ba mai mult, actul propunea o scădere a salariilor cadrelor medicale cu peste 25%.

După lupte și dezbateri întregi și parcă interminabile, am fi crezut la un moment dat că lupta Sindicatului Sanitas pentru soluționarea inechităților din sistemul sanitar, va luat sfârșit. Cu câteva zile în urmă, pe când restul sindicatelor din sistemul sanitar, alături de Colegiul Medicilor ieșeau în stradă și protestau pentru a-și cere drepturile, liderul Sanitas Covasna, Vasile Neagovici declara că sindicatul pe care acesta îl patronează nu are motive de protest, întrucât se afla în negocieri avansate cu Ministerul Sănătății,  și situația părea să se îndrepte pe un făgaș bun. Lucrurile au degenerat luni, când sindicaliștii au citit propunerea actului normativ trimis de către Ministerul Muncii, și care nu numai că nu rezolva inechitățile din sistem, ba chiar mai mult, ordonanța prevedea scăderi salariale cu până la 28%, în condițiile în care abia de curând cadrelor medicale le fusese aprobată mărirea cu 25%.

„S-a discutat să se elimine inechitățile rezultate din Ordonanța 17/2008 și să se rezolve o parte din inechitățile rezultate din suprapunerea claselor din salarizare. Azi dimineață (n.red. luni) ne-au eliberat un draft de Ordonanță de Urgență (…) mi-am sunat colegii din țară și am rămas șocați: practic ne propune reducerea salariilor. Și nu numai că ne propune reducerea salariilor, ne propune reducerea în medie cam cu 28%. Am rămas șocat, nu mi-a venit să cred, am crezut că este o glumă de 1 aprilie. Este programată o întâlnire în cadrul Consiliului Național Tripartit, în prezența prim-ministrului, cu confederațiile sindicale. Noi, joi am convocat o ședință la București pentru Consiliul Național, dacă se merge pe o asemenea variantă de neînchipuit … adică după ce spui de ani de zile că sunt probleme în Sănătate, se dă acea majorare de 25%, acum vii cu un act normativ care anulează acea majorare. Este greu de conceput că este cineva normal. (…) Cu o asemenea ordonanță nu că ieșim în stradă, oprim lucrul toți!… și nu va trebui ca liderul de sindicat să ceară acest lucru ca să îi organizeze, cred că se va crea un haos. E o aventură ce se propune și nu numai la noi, la toți bugetarii. (…) Nu știu cine a conceput așa ceva dar vă spun, am rămas șocat! Am avut trei sau patru întâlniri cu actualul ministru al Sănătății, i-am explicat: sunt spitale județene în țară, astăzi, care au rămas cu un sistem de salarizare inferior încă din 2008, nu a existat niciun cadru legal, am încercat și eu de trei ori să mă judec în Instanță, nu mi s-a admis pentru că nu există un temei legal. (…) Noi așteptam, ne-au spus să stăm liniștiți că luni va apărea draftul care să ne mulțumească, am semnat un acord  cu el, că susține tot, și astăzi (n.red. luni), în jurul orei 10 ne vine acel draft, mă uit și primul lucru am luat telefonul și am întrebat dacă e păcăleală de 1 aprilie.” – declara în cursul zilei de luni președintele Sanitas Covasna, Vasile Neagovici.

„Prim-ministrul are o mare răspundere. Este o mare iresponsabilitate!”

„Vă dau un exemplu: asistentul medical cu grad principal, cu vechime maximă, astăzi, la nivel de clinică are 2609 lei, în ordonanță aceluiași asistent i se propune un salariu de încadrare de 1640 lei, adică tăiere mai mult de 25%. Noi am mai trecut printr-un episod de tăieri de salarii, și cred că s-au învățat minte și guvernanții și toată lumea. Nu știu cine a făcut acest lucru, nu știu ce s-a întâmplat,  dar prim-ministrul are o mare răspundere! Nu știu dacă el știe ce s-a întâmplat în anexele acelea dar eu cred că este o mare iresponsabilitate, astăzi, de la Ministerul Muncii să plece și sub formă de glumă un astfel de draft  pe rețelele de mediatizare.” – a mai declarat acesta.

De-a lungul timpului, Federația Sanitas a solicitat în nenumărate rânduri eliminarea inechităţilor şi discriminărilor salariale pentru toate categoriile profesionale din sistemul sanitar, de asistenţă socială şi medico-social. În ultimele luni, aceștia s-au aflat în negocieri avansate cu Ministerul Sănătății, iar lucrurile păreau să se îndrepte spre direcția dorită, întrucât potrivit Sanitas, ministrul ar fi acceptat revendicările Federației. Concret, potrivit liderilor sindicali, proiectul ordonanţei de urgenţă ar aduce pierderi salariale în loc de creşteri: ”Astăzi am primit textul unui act normativ care nu reflectă discuţiile şi negocierile purtate de Sanitas şi de C.N.S.L.R.- Frăţia, la care suntem afiliaţi, ci mai mult, abrogă Legea salarizării unitare nr. 284/2010, fără perspectiva unei noi legi în domeniu. În consecinţă, solicităm Ministerului Muncii lămuriri suplimentare pe care sperăm să le primim în şedinţa C.N.T.D.S.. Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas se va întruni de urgenţă joi, 14 aprilie 2016, pentru a analiza situaţia creată de apariţia acestei O.U.G., precum şi măsurile care se cer a fi luate. Îi asigurăm pe membrii noştri că rezolvarea inechităţilor şi discriminărilor salariale reprezintă în continuare unul dintre obiectivele federaţiei de la care nu ne vom abate şi ne vom folosi de toate mijloacele sindicale pentru atingerea acestuia.” – se arată într-un comunicat publicat pe pagina de facebook a Sindicatului Sanitas Covasna.

Ministrul Muncii Ana Costea nu mai susține proiectul…

În cursul zilei de ieri, mai mulţi miniştri din Guvernul Cioloş s-au întrunit cu reprezentanţii C.N.S.L.R. – Frăţia și reprezentanții Alianţei Naționale a Sindicatelor Bugetarilor “SED LEX”, pentru a discuta despre proiectul de ordonanţă privind salarizarea bugetarilor, nemulţumiţi fiind de grila de salarizare propusă. Potrivit publicației „Ziarul Financiar”, în urma discuțiilor cu reprezentanţii sindicatelor ministrul Muncii, Ana Costea ar fi declarat că își va depune mandatul dacă nu se va ţine cont de părerea sa, cu privire la proiectul de ordonanţă privind salarizările bugetarilor, aceasta anunţând că nu mai sprijină proiectul: „Doamna ministru a precizat faptul că în situaţia în care nu se va lua act de faptul că dumneaei nu susţine această ordonanţă de urgenţă, este dispusă să-şi depună mandatul. Până la urmă noi asigurăm partea tehnică a acestei legi, iar în condiţiile în care se încearcă variante care nu au cum să satisfacă obiectivele propuse, nu avem cum să le susţinem şi să fim de acord” – a declarat Cosmin Andreica, cosilierul ministrului Muncii. Contactat telefonic, pentru a ne oferi noi detalii cu privire la aceste aspecte, președintele Sanitas Covasna, Vasile Neagovici a declarat: „Din informațiile pe care le avem se pare că doamna ministru retrage acest proiect de ordonanță, după întâlnirea din Consiliul Național Tripartit. Am înțeles că a ieșit un scandal imens și pe bună dreptate, cum spuneam și zilele trecute, nici în glumă nu poți veni cu un asemenea act normativ. Toate structurile sindicale bugetare au fost prezente la Consiliul Național și am înțeles că a fost un circ mare și va retrage actul, i s-a cerut și demisia din câte am înțeles, pentru că nu este de joacă cu asemenea proiecte. Noi am vrut altceva, dar dacă așa au gândit ei, un asemenea mod de salarizare, adică fac o grilă în bătaie de joc față de bugetari. (…) Sindicatele i-au solicitat doamnei ministru demisia, nu am fost prezent acolo, dar din ce am aflat și eu, pe scurt, acest proiect de ordonanță va fi retras.”

Ioana Ardeleanu

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail