Stresul, situaţiile financiare sau poate necunoașterea îi poate determina pe unii oameni să uite ce este acela respectul pentru semenii săi. Nu-mi place să mă folosesc de statutul de redactor pe care îl am la această publicaţie, însă în astfel de cazuri excepţionale mă văd nevoită să trag un semnal de alarmă autorităţilor locale cu privire la comportamentul angajaţilor plătiţi din banii publici la care, din fericire, sau din păcate, contribui şi eu.
Ieri am apelat numărul centralei Primăriei Sfântu Gheorghe pentru a primi o informaţie, mai exact un alt număr de telefon. Mi-a răspuns o doamnă cu „Hallo” (fără să spună Bună ziua! sau Jo napot kivanok!) – lăsându-mi impresia că am greşit iniţial numărul – care mi-a comunicat că telefonul serviciului pentru care am solicitat numărul de telefon este defect şi că nu va răspunde nimeni. Doamna m-a îndemnânat să mă deplasez până pe strada Erege, acolo unde se află serviciul. Mai exact, este vorba de departamentul din cadrul Primăriei care se ocupă cu primirea dosarelor pentru plata indemnizaţie de creștere a copilului. Ceea ce doream eu să primesc sunt câteva informaţii despre actele necesare obţinerii indemnizaţiei de creștere a copilului, pentru o cunoştinţă – o proaspătă mămică care nu are posibilitatea să se plimbe, pe drumuri, cu un bebeluş de 3 săptămâni şi nici nu se poate baza pe ajutorul altcuiva, în acest moment.
La începutul discuţiei mele cu doamna de la centrala Primăriei nu m-am prezentat şi nici nu am spus că sunt de la ziar, pentru că am sunat în interes personal. Bag de seamă că oamenii „de rând”, să zic aşa, sunt trataţi puţin altfel decât reprezentanţii presei. Pentru că nu am anticipat ceea ce urma să să discut cu doamna în cauză, nu am putut înregistra prima convorbire, însă pot să redau succint ceea ce am discutat:
„Eu: Bună ziua! Mă puteţi ajuta cu un număr de telefon al departamentului care se ocupă cu indemnizaţiile pentru copii?
Doamna centralistă: Nu pot să vă dau numărul, pentru că telefonul de la departament este defect. Trebuie să mergeţi la strada Erege.
Eu: Înţeleg. Totuşi, îmi puteţi da numărul ca să-l am pe viitor?
D.c.: Da! 0267/312 118
Eu: Nu ştiţi cam ce acte ar trebui sau, eventual dacă le pot găsi pe pagina Primăriei?
D.c.: Nu ştiu doamnă. Dumneavoastră aveţi timp să căutaţi, eu nu am timp. La revedere!” – şi a închis telefonul, fără să îmi ofere ocazia să mai spun ceva. Ceea ce nu am înţeles eu, este de ce a considerat doamna respectivă că aş putea avea mai mult timp decât dânsa, în condiţiile în care putea bănui că informaţiile cerute erau pentru mine. Să înţeleg că dumneaei nu are copii, sau a uitat cât timp avea, când copiii dânsei erau foarte mici (de fapt, nu știu dacă are copii). Consider că în timpul acela limitat pe care îl avea, putea să aibă decenţa de a-mi oferi un răspuns scurt dar cu respect de genul: „Sincer nu ştiu, pentru că eu mă ocup doar de preluarea apelurilor, dar haideţi să vă dau alt număr de telefon şi poate reuşiti acolo”. Trecând peste presupunerile acide ale doamnei centraliste, am reapelat pentru a finaliza discuţia, iar ceea ce a urmat m-a indingnat total. Am transcris ceea ce am discutat ca să fiţi la curent cu ceea ce se întâmplă în instituţiile publice.
„Eu: Bună ziua! Am sunat mai devreme şi mi-aţi închis telefonul.
D.c.: Eu am terminat ce am avut de spus.
Eu: Dar eu nu am terminat. Nu mi se pare corect să-mi închideţi telefonul în nas.
D.c.: Ce trebuie să fac? Să aduc banii la dumneavoastră acasă?
Eu: Nu doamnă, nu să-mi aduceţi banii. Vă rog să aveţi un oarecare respect pentru că noi plătim nişte dări din care se plăteşte salariul dumneavoastră.
D.c.: Auziţi doamnă dragă? Eu lucrez aici de mai mulţi ani decât ai dumneata. Şi dumneata mie să nu-mi dai lecţii, Bine?
. .
Eu: Nu dau lecţii, dar nu mi se pare corect….dacă nu vorbesc maghiară asta înseamnă că trebuie să-mi închideţi telefonul în nas?
D.c.: Nu am închis în nas. Am salutat, am zis ce am putut, ce ştiu, am zis mai bine mergeţi acolo că telefonul acolo este defect.
Eu: Bine! Îmi puteţi spune numele dumneavoastră, vă rog?
D.c.: Auzi acolo! Şi mai vrei ceva?
Eu: Bine doamnă, vă mulţumesc! Eu sunt de la ziar. Vă doresc o zi bună şi toate cele bune. O să ajungă şi la domnul primar convorbirea pe care am avut-o. O zi bună vă doresc, la revedere!”
Aşa cum i-am promis, convorbirea a ajuns ieri la domnul primar, însă nu am primit niciun răspuns, până în acest moment (ieri după- amiază-n.red.).
Mai mult nu mai am ce spune despre acest gen de persoană. Nu am nimic de reproşat angajaţilor instituţiilor de stat din postura de redactor la ziar, pentru că de fiecare dată mi s-au oferit informaţiile de care am avut nevoie pentru redactarea materialelor, într-un timp mai mult sau mai puţin legal, însă din poziţia de contribuabil, mi-e jenă de discuţia pe care am purtat-o cu această doamnă.
Nu contest că salariul pe care îl are această doamnă poate fi neîndestulător (și în sistemul privat există salarii mici), dar știu sigur că este plătit din taxele și impozitele achitate de noi, contribuabilii, nu contest că se întâlneşte sau vorbeşte cu persoane de toate felurile şi că unele ar putea să îi creeze o stare de agitaţie sau nervozitate, nu contest nici faptul că acasă poate avea probleme familale, însă pe mine, ca şi contribuabil, care mă confrunt cu tot atâtea probleme, sau poate mai multe, nu mă interesează! Dacă doamna respectivă consideră că după atâţia ani în care este angajata primăriei nu se pliază pe acest post, se poate retrage din activitate sau îşi poate căuta alt loc de muncă unde nu este necesar contactul cu oamenii. Sunt sigură că există tineri care stau la coadă să-i preia locul călduţ şi care ar fi mai mult decât bucuroşi să aibă un venit sigur, lună de lună. Ca să lucrezi cu oamenii, în primul rând trebuie să fii TU om. Era vorba despre o femeie cu copil care trebuia să se deplaseze cu el prin frig, doar pentru a cere informaţiile necesare, în primă fază. Ca femeie, ca om, cred că ar fi putut face puţin mai mult pentru această mamă tânără care i-a vorbit frumos, pentru a-i uşura munca de proaspăt părinte, mai ales că mai era un număr de telefon disponibil de care nu a menţionat.
Până una-alta, aşteptăm răspunsul domnului primar pe email, dar şi sesizările cititorilor cu privire la alte situaţiile asemănătoare de care s-au lovit de-a lungul timpului, pentru ca, prin intermediul ziarului nostru să le facem cunoscute publicului larg. Poate așa, de voie, de nevoie, sau de rușine, vom reuși să îi aducem pe drumul cel bun pe acei funcționari publici care nu știu ce înseamnă respectul față de contribuabili.
Maricela Dan
