Se spune despre lege că este un precept divin, respectiv „ansamblul preceptelor, normelor religioase (consemnate în scris) emanate de la divinitate”. De la Legea Veche (a lui Moise) la Legea Nouă (a lui Isus Hristos), la Legea lui Mahomed, în religia mahomedană, la legea grecească (sau orientală), la „legea catolică” şi până la „legea pământului” sau „legea nescrisă”, la „legea pumnului” (a celui mai tare) şi „legea junglei” (lupta acerbă, fără scrupule, pentru existenţă) şi la cei „fără (de) lege” (care încalcă normele religioase, etice ori juridice) este o cale lungă şi anevoiasă. Nu vom vorbi aici nici despre „legile universale”, nici de legea organică, draconică sau marţială sau de „legea talionului”, ci vom stărui doar numai asupra unor aspecte de ordin general care au legătură cu societatea noastră actuală.
. .
Lexicograful, criticul literar şi eseistul englez Samuel Jonson (1709-1784) spunea despre lege că „…este manifestarea supremă a înţelepciunii umane, care foloseşte experienţa oamenilor în beneficiul societăţii”. Dacă această afirmaţie ar fi adevărată, atunci ar trebui să avem societăţi perfecte, dar se ştie că nu toate legile emanate de un stat ( respectiv parlament) sunt în favoarea societăţii în întregime. Adesea, de-a lungul istoriei, au fost emanate legi menite a apăra şi favoriza nobilimea sau clasa conducătoare, în detrimentul poporului. Practica o mai întâlnim şi astăzi pe planeta noastră, deşi ne aflăm în secolul al XXI-lea. Pe de altă parte, afirmaţia lui Samuel Jonson, că „Legea este manifestarea supremă a înţelepciunii umane…” ar trebui să fie adevărată, însă problema este tocmai „înţelepciunea umană”. Se pare că societatea umană încă nu a ajuns la adevărul spus de Samuel Jonson, ea continuând să-şi caute calea spre acesta. Ceea ce am văzut în anii trecuţi şi continuăm să vedem în zilele noastre ne dovedeşte că nu întotdeauna primează „beneficiul societăţii” în ansamblul ei, ci beneficiul unor indivizi certaţi cu legea, adică a unor semeni de-ai noştri „fără de lege”, care folosesc legile pentru a-şi masca faptele antisociale izvorâte din propriile interese. Şi când aceşti indivizi se situează la vârful puterii şi fac parte din „clasa politică conducătoare”, oricine îşi poate da seama că ei „emană legi”, uneori cu bună ştiinţă, pe care să le poată încălca, dar şi legi care să-i apere de „ochii şi furia poporului”, cum este „legea imunităţii” care nu este valabilă şi pentru cetăţeanul de rând.
Aici putem vorbi şi despre modul de aplicare a legilor. Pe lângă suspiciunea că legea nu este aplicată întotdeauna cu aceeaşi măsură pentru toţi, că uneori ea este încălcată chiar de către cei care o aplică sau că unii certaţi cu legea, dar cu bani mulţi, scapă mai uşor de rigorile legii decât cetăţeanul de rând, dar lipsit de bani, nu putem decât să ne raportăm la înţelepciunea, onoarea, simţul datoriei şi nivelul moral ridicat care ar trebui să primeze în instituţiile Justiţiei. Dintre acestea, onoarea („integritate morală; probitate, corectitudine, cinste; sentiment al demnităţii, al datoriei care îndeamnă la fapte curajoase, leale”) aflată cândva la mare căutare, în epoca modernă a căzut şi ea în desuetudine şi derizoriu, căci astăzi lumea se grăbeşte mereu spre nu ştiu ce şi nu ştiu unde, şi deci nu mai are timp pentru „obiceiuri învechite”, şi de multe ori au „onoare” doar cei cu bani mulţi, dar vine o zi când chiar şi onoarea lor este „terfelită” în colbul vremii, căci arcul revenitor al sorţii se întoarce pentru a regla lucrurile. Până la urmă totul se reduce la haos şi ordine, între care trebuie păstrat un oarecare echilibru, iar Justiţia are exact acest rol, de a păstra echilibrul, şi atunci când omul n-o poate face, o va face Dumnezeu, căci toţi care greşesc trebuie să plătească, altfel nu vor învăţa nimic şi nu vor evolua. Suntem convinşi că toţi cei care în ultimele luni au ajuns „din rai în iad”, din viaţa luxoasă şi superfericită în igrasia unei celule, ca să doarmă şi câte doi într-un pat în arestul DNA-ului, după ce vor scăpa de acest adevărat purgatoriu, îşi vor fi purificat într-o mare măsură fiinţa pentru a nu repeta greşelile şi vor fi învăţat mai bine respectul faţă de Lege şi semeni. Dar şi aici sunt unii care nu învaţă nimic şi când ies o iau de la capăt, însă aceştia vor repeta experienţa de atâtea ori, până când vor învăţa şi ei.
Indiferent ce s-ar spune despre Lege şi Justiţie, acestea trebuie să existe în mod vital, să fie mereu îmbunătăţite, iar toţi cetăţenii, fără de excepţie, să le respecte şi să se supună, dacă Legea e dreaptă. Atunci însă, când clasa conducătoare lansează lozinci de tipul: „Nimeni nu-i mai presus de lege!” sau: „În faţa legii toţi suntem egali!” şi în realitate unii sunt mai egali ca alţii şi deci „mai presus de lege”, mai putem vorbi de corectitudine şi justeţe?! Noi credem că Justiţia adevărată nu trebuie să favorizeze pe niciun cetăţean, fie el şi preşedintele ţării, dacă acesta a încălcat Legea! Aici însă totul depinde de pregătirea, onestitatea şi înţelepciunea celor care sunt aleşi să aplice Legea, ori realitatea ultimelor luni ne-a arătat carenţele sistemului, căci în mai multe cazuri lupii au fost puşi paznici la oi şi ce-a urmat ştim cu toţii.
Am concluziona cu ideea că trebuie să avem în continuare încredere în Lege şi Justiţie şi să le sprijinim pentru asanarea societăţii noastre de cei fără de lege.
Mihai Trifoi
