Deşi legea privind desfăşurarea activităţii de picnic a fost votată, cei ce doresc să iasă la la iarbă verde, în împrejurimile oraşului Sfântu Gheorghe dar şi în alte zone de agrement din judeţ, vor fi nevoiţi să se descurce tot pe cont propriu, deoarece dotările impuse de noua lege „se lasă aşteptate”.

Administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe, Czimbalmos Csaba, ne-a declarat că, în momentul de faţă, autoritatea locală nu are amenajată nicio zonă  conform cerinţelor impuse de noua lege, respectiv: locuri speciale de parcare pentru maşini, grătare, sursă de apă potabilă, containere pentru depunerea selectivă a deşeurilor, toalete ecologice, etc. Acesta a menţionat că autoritatea locală a montat, în ultimii ani, aproximativ 20 de mese în locurile de picnic dinspre Vâlcele şi Şugaş Băi. Potrivit acestuia, deoarece nici legea nu prevede un termen până la care autorităţile locale trebuie să amenajeze spaţiile speciale pentru picnic, lucrurile mai pot să aştepte.

În schimb, primarul oraşului Târgu Secuiesc, Racz Karoly, a precizat că autoritatea locală din oraşul breslelor este pregătită, aici fiind amenajat un camping.  Primarul comunei Vârghiş, Ilkei Francisc, a menţionat  că problema amenajării spaţiilor ar putea fi rezolvată, curând.

Fără amenzi, deocamdată

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Mediu Covasna, în momentul de faţă se desfăşoară etapa de conştientizare a prevederilor legii, şi-a abia apoi aceasta va fi pusă în aplicare şi se vor da şi amenzi, dacă  nu va fi respectată.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail