. . Preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, Laszlo Borbely, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că tentativa de lovitură de stat din Turcia a venit în cel mai nepotrivit moment, întrucât este nevoie ca această ţară să fie puternică şi stabilă, pe fondul crizei imigranţilor şi situaţiei geopolitice din zona asiatică.

Borbely s-a arătat foarte îngrijorat de cele întâmplate, dar şi de faptul că există tot mai multe focare de tensiune în lume şi consideră că a sosit momentul să se aşeze la aceeaşi masă cei care conduc lumea şi să stabilească ce este de făcut.

„Şi eu sunt foarte îngrijorat, pentru că, iată, am ajuns în secolul XXI şi, din păcate, a trebuit să învăţăm din ceea ce s-a întâmplat în primul şi al doilea Război Mondial, când am zis, după al II-lea Război Mondial, că nu va fi aşa ceva. Acum eu nu vreau să spun că suntem în faţa unui nou război, dar sunt foarte multe focare de tensiune, zilnic mor sute de oameni. (…) Sunt oameni care au fanatisme de tot felul şi, iată, e de ajuns să ai o maşină de 16 tone şi să omori aproape 100 de oameni”, a afirmat Laszlo Borbely.

Potrivit acestuia, Consiliul de Securitate al ONU, Rusia, NATO trebuie să găsească împreună o rezolvare care să ducă la siguranţa cetăţenilor.

„Nu cred că rezolvarea este să dăm mai mulţi bani pentru înarmare. Deci, în secolul XXI, când mor oameni din cauza secetei, mor oameni pentru că nu au ce să mănânce, mor oameni din cauza schimbărilor climatice, noi să mărim bugetele pentru apărare nu cred că este o rezolvare. Dar pentru acest lucru, toţi cei mari, care pot să decidă în această lume, ar trebui să stea la o masă, nu la două-trei mese, şi să decidă. (…) Ceea ce s-a întâmplat cu Brexit-ul în Anglia, ce s-a întâmplat cu aceste mişcări populiste, cu aceste reacţii care sunt, cu teroriştii, cu altele, eu consider că este o situaţie de criză profundă şi trebuie rezolvată de politicieni”, a afirmat deputatul UDMR.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail