Conform tradiţiilor rânduite de biserică, acum când ne apropiem cu paşi repezi de finalul anului, credincioşii se pregătesc să întâmpine din punct de vedere spiritual marea Sărbătoare a Naşterii Domnului Iisus Hristos, intrând în Post de marţi, 15 noiembrie.
Dar momentul care precede acest lung răstimp de reculegere şi privaţiune se va consuma în această zi de luni, când după datina străbună are loc petrecerea intitulată Lăsatul Secului de Crăciun, în zona Ardealului numindu-se Lăsata Secului. Ca atare se pune de un chef, spunându-se …adio la anumite bucate şi băuturi. De acum ele vor lipsi de pe masa ortodocşilor până pe 25 decembrie.Însă mult mai important este nu doar reţinerea de la un anumit fel de alimentaţie, ci contează mai cu seamă felul în care trebuie să ne comportăm, curăţându-ne trupeşte şi purificându-ne moraliceşte spre a fi pregătiţi să întâmpinăm Naşterea Mântuitorului.
Ultimele preparate „de dulce” admise
Ieri au avut loc ultimele nunţi din perioada autumnală. Timp de şase săptămâni, începând de mâine şi până pe 24 decembrie, se va derula cel mai lung Post din an, care aşa după cum grăia Sfântul Ioan Gură de Aur „potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul şi îl înalţă”.
Însă astăzi creştinii ortodocşi mai au răgazul să ţină un praznic în cadru familial, ospătându-se cu felurite preparatele „de dulce” şi băuturi alcoolice, ce nu se vor mai regăsi în meniuri începând de marţi încolo.Înţelept spunea preotul Ioan Ovidiu Măciucă, din Voineşti, că în perioada de Post este bine să fim atenţi la ce scoatem pe gură, adică ce vorbim şi cum vorbim, şi nu atât la ce băgăm în gură! Sigur, abţinerea de la ingurgitarea anumitor produse alimentare, alcool, abstinenţa, în general, sunt binevenite. Însă baza o reprezintă curăţenia spirituală şi precauţiunea întru săvârşirea păcatelor.
Prilej de petrecere în familie
În accepţiunea populară noţiunea de „sec” se referă la obiceiul evocat în aceste însemnări, având semnificaţia de ultimă zi înaintea începerii Postului. „Lăsatul secului” constituie începutul unei lungi perioade de cumpătare alimentară, dar şi de evlavie. Chit că multă lume în contemporaneitate – mai cu seamă la oraş, unde tradiţiile s-au cam pierdut – percepe răstimpul până la Crăciun ca o abstinenţă doar la anumite mâncăruri şi băuturi. În rest, nu prea!
Numai că oamenii cu frica lui Dumnezeu trebuie să aibă grijă şi de alte aspecte ce ţin de suflet, chestiuni cu adevărat semnificative, nu exterioare, superficiale. „Lăsata Secului este mai întîi de toate un îndemn la reculegere, ni se confesa mai demult fostul cantor Ioan Barbu, din Ariuşd, care vreme de 40 de ani a îndeplinit această onorantă misie în micul lăcaş de cult din satul natal. Mai cu seamă tinerii au datoriea de a se îngriji de perpetuarea vieţii de zi cu zi prin renunţarea la pofte hulpave şi trufie”.
Dietă ori cumpătare?
Înfrânarea de la mâncarea „de dulce” constituie numai un aspect al Postului şi nu atât bucatele delicioase în care predomină carnea sunt condamnate, ci necumpătarea. Postul nu trebuie înţeles ca un soi de „dietă”, cum mai consideră anumite cuconiţe, bucuroase că pot da jos câteva kilograme în această perioadă.
Nu poate fi ignorat nici acest aspect lumesc, secundar, însă. Ce anume contează cu adevărat după ce am trecut de Lăsata Secului, este actul spiritual purificador al Postului, când fiecare din noi avem obligaţia de a ne analiza valorile.
Obiceiuri populare
În tradiţia satului românesc seara de dinaintea începerii Postului de Crăciun reprezintă un prilej de petrece cu familia, cu rudele. Naşii se întâlnesc cu finii în jurul mesei îmbelşugate şi se cinstesc, bucurându-se că stau câteva ceasuri agreabile împreună. Gazdele şi invitaţii mănâncă felurite bunătăţi culinare, degustă licori selecte, cărora le vor duce dorul o lună şi jumnătate de aici înainte. Se veselesc, făcându-şi urări de sănătate şi viaţă lungă.
Odinioară se desfăşurau şi anumite practici magice de Lăsata Secului. Exista prejudecata la ţară mai ales, aşa cum şi-o reaminteşte perfect doamna Ana Boriceanu, din Barcani, auzită de la bunica ei, conform căreia dacă o fată de măritat ţinea post negru în această zi, era posibil ca după Paşti să-şi găsească ursitul! În multe zone în seara aceasta specială aveau loc pe vremuri ritualuri de purificare, de alungare a spiritelor rele. Superstiţioşii ieşeau în curtea casei şi băteau cu o bucată de lemn sau de fier în găleţi, lighene, spre a produce zgomote puternice, alungând astfel duhurile necurate.
Filipii
Un alt obicei care se întâlnea în această perioadă poartă numele de Filipii. Este o datină ce ţinea un mai puţin de trei zile înaintea fiecărei Lăsate a Secului.
Potrivit legendelor Filipii ar fi fost nişte apostoli prigoniţi, fiind aruncaţi de vii într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat nevătămaţi. De obicei zilele de Filipii aveau loc în 12, 13 şi 14 noiembrie. Aceste duhuri bune apărau locuinţa de primejdii, de foc, de lupi, de şerpi, de toate cele rele. Prin unele părţi se credea că Filipii sunt nişte protectori ai sălbăticiunilor, lupii fiind ocrotiţi în mod deosebit. Sătenii în vechime atârnau cât ţineau Filipii câte un topor de horn, pentru ca să un pătrundă duhurile rele în casă, iar gospodăria şi întreaga familie să fie ocrotite.
Superstiţii ancestrale
Unii mai fricoşi puneau funii ori numai căţei de usturoi pe la ferestre şi uşi, având convingerea că astfel alungă strigoii. De asemenea, anumite gospodine încercau să… „înduplece vrăbiile”, aruncându-le firimituri rămase de la masa festivă, în speranţa că astfel micile înaripate nu vor mai da iama în recoltele viitoare. În satul Iarăş mai persistă şi acum o superstiţie ancestrală ce se referă la obiceiul „întoarcerii vaselor”. În sensul că farfuriile, oalele, cănile, în general toată vesela trebuie ţinută azi cu faţa în jos, astfel ca spiritele rele să nu se ascundă în ele, ne-a relatat dl. Ion Aitean, din localitate, un păstrător al datinilor şi obiceiurilor populare româneşti.
…Să ne bucurăm, aşadar, stimaţi credincioşi, de ziua de astăzi numită în popor Lăsata Secului. Iar de mâine, să intrăm cu sufletul curat în lungul Post al Crăciunului.
Horia C. Deliu
