Peste două zile, mai precis duminică, 22 februarie 2015, are loc un eveniment religios ce marchează o etapă importantă din drumul spre purificare, cale pe care trebuie să o parcurgă credincioşii în Postul Paştelului, ce va începe de luni.
Acum o săptămână s–a lăsat Sec de carne, iar în apropiata Duminică a Izgonirii lui Adam din Rai se lăsă Sec de brânză.
Raiul pierdut
. .
Am pomenit puţin mai înainte de Alungarea lui Adam din Rai, o temă cu adânci semnificaţii biblice, fiind legată şi de obiceiul numit în popor Lăsata Secului de brânză. Ea reprezintă o transpunere în realitate a izgonirii afară din biserică a celor cu păcate. Sunt semeni ce stau smeriţi la uşile lăcaşelor de cult şi îşi deplâng greşelilor, nutrind speranţa că vor fi absolviţi dacă respectă cu sfinţenie Postul Paştelui.
În iconografie şi în felurite picturi Adam este înfăţişat plângând înaintea Porţilor Raiului în momentul Izgonirii din Rai. Se tânguia, grăind: „Vai mie, celui ce m-am supus înşelăciunii celei viclene, şi am fost furat de ea şi de mărire m-am depărtat. Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăţie şi lăsat în sărăcie. Ci, o Raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceaţa ta. Nu voi mai vedea pe Domnul şi Dumnezeul şi Ziditorul meu; căci în pământ voi merge, din care am şi fost luat. Milostive îndurate, strig către Tine: Miluieşte-mă pe mine cel ce am căzut” …
Dramatismul întâmplării trebuie să reprezinte o pildă pentru credincioşi. Perioada care urmează este încărcată de penitenţă şi renunţări la deşarte plăceri lumeşti, constituind o încercare pentru firile puternice, urmând a se sfârşi odată cu Învierea Domnului.
Obiceiuri pitoreşti
Poate ar fi bine să zăbovim asupra denumirii de Lăsata Secului. Termenul este sinonim în popor cu ideea de intrare într-o perioadă de restricţii alimentare, de consumare doar a mâncării de post şi de renunţare la băutură şi alte desfătări ale vieţii.
Numai că în mod eronat se consideră de către unii, că accentul trebuie pus pe abstineţă de la asemenea „bucurii” de zi cu zi, iar aceia care în Postul Mare se abţin de la consumul alimentelor „de dulce” şi la alcool s-au spălat de păcate şi pot sta liniştiţi. Biserica ortodoxă pune accentul în primul rând pe curăţirea noastră spirituală, pe cumpătare în toate. Inclusiv din punctul de vedere al hranei.
Aşadar, acest „Sec” vizează accederea prin pocăinţă şi rugăciuni spre o stare spirituală aparte, frecventarea bisericii, o atitudine de smerenie şi, fireşte, respectarea cu stricteţe a canoanelor impuse în privinţa mâncării.
Datini înainte de Postul Mare
Obiceiul de Lăsata Secului se regăseşte atât în calendarul biscericesc şi în cel popular, constituind etapa pregătitoare – obligatorie – înainte de lungul şi dificilului Post Mare. Mai ales în lumea satului românesc s-au păstrat până în ziua de azi multe obiceiuri arhaice moştenite din bătrâni. Le-am regăsit în diferite aşezări din judeţul Covasna, mai ales în zona Întorsurii, în familiile gospodarilor adevăraţi, în care se păstrează încă datini rituale.
Ele sunt specifice apopiatului An agrar ce e marcat de Echinocţiul de Primăvară. Scenariul ritual de înnoire a timpului se regăseşte în mai multe perioade specifice şi obiceiuri ciudate din această perioadă ce precede Paştele, cum ar fi Săptămâna Nebunilor, Moşii cei Mari, Caii lui Sântoader, Focuri rituale etc.
Am văzut, cu mulţi ani în urmă, la Sărămaş, un ritual legat de Lăsta Secului mai întâi de carne şi la o săptămână de brânză, prilej pentru membrii familiilor să-şi adreseze urări de sănătate şi noroc, consumând anumite produse tradiţionale, având loc acte de purificare a corpului. Uneori petrecerea se ţinea afară, odată cu venirea serii, purtând denumiri locale, ca Priveghiul cel Mare, Alimori, Hodăiţe, Opaiţ.
Aveau loc mici chefuri, era un prilej de distracţie înaintea perioadei de penitenţă, Momentul culminant îl reprezenta aprinderea unor roţi făcute din fân care erau apoi răstogolite. De asemenea, se incinera o aşa-zisă „divinitate” agrară întruchipată de o mogâldeaţă din paie îmbrăcată în haine vechi, împodobită cu panglici.
Era, totodată, obiceiul ca în duminica dinaintea Postului Mare „fetele bătrâne”, cele care nu aveau un iubit şi nici şanse de măritiş, să nu se distreze ca ceilalţi. Trebuiau să ţină post negru, fără mâncare, fără un strop de apă de dimineaţa până la asfinţitul Soarelui, în speranţa că vor găsi până la urmă şi ele un soţ şi se vor aşeza la casa lor după Paşte.
Focuri pe dealuri
În anumite sate din judeţul Covasna s-a păstrat multă vreme vechea datină de aprinderea pe înserat a unor focuri pe dealuri. Ele semnificau purificarea, alungarea forţelor răului, perpetua renaştere la viaţă, constituind reminiscenţe ale străvechiului Cult Solar al geto-dacilor, consideră folcloristul Nicolae Moldovan, din Sf. Gheorghe.
Flăcăii adunau lemne uscate şi făceau un rug mare, după care dansau în jurul lui, chiuind şi rotind crengi aprinse, realizând spirale scânteietoare, ce se vedeau până departe.
În prima zi după Lăsatul Secului se prepară borş, un ingredient nelipsit din preparatele consumate în Postul Paştelui, prilej pe vremuri pentru gospodine de a-şi etala priceperea. Babele satului făceau odinioară vrăji şi descântece, pentru ca borşul să iasă acru şi bun, fiind şi un remediu natural în tratarea unor boli.
Caii de poveste a lui Sântoader
Fiindcă am amintit şi de tradiţia numită Caii lui Sântoader, să spunem că aceşti bidivii reprezentau doar o convenţie, neexistând cu adevăratelea. Oamenii îi „vedeau” ca pe nişte duhuri, fantasme sub formă de centauri. Apăreau în imaginaţia şi poveştile sătenilor ca nişte flăcăi cu… coadă de cal şi copite ascunse în opinici, care cutreierau în aceste nopţi pentru a pedepsi femeile care nu erau credincioase şi nu respectau tradiţiile.
Cel mai de temut dintre ei era Sântoaderul cel Şchiop sau Sântoaderul cel Mare. De aceea, fetele şi femeiele care se ştiau vinovate îşi ascundeau fusele şi furcile de tors. De asemenea, puneau vasele cu gura în jos pentru a nu intra în ele spiritele malefice!
Prilej de a ne îngriji de trup, dar mai ales, de suflet
Părintele Ioan Boroş, originar din Breţcu, cu care am stat de multe ori de vorbă despre datini şi obiceiuri din judeţul Covasna, ne povestea că după Lasata Secului fiecare credincios, dar şi oamenii obişnuiţi, care merg mai rar la biserică au datoria morală de a se îngriji atât de trup, dar mai ales, de suflet. În perioada ce urmează este momentul optim să abandonăm gîlceava cu rudele, prietenii, cunoscuţii, vecinii, ne cerem iertare dacă am greşit şi să ştergem cu buretele pricini mai vechi ori mai noi.
Membrii familiei, rudele mai îndepărtate au datoria ca în această perioadă să se viziteze, să îşi ceară iertare unii de la alții dacă se simt vinovaţi cu ceva, pentru a putea intra curaţi din punct de vedere spiritual în Marele Post al Paştelui.
Semnificaţia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai vizează în chip plastic momentul pierderii Tărâmului Fericirii, a Edenului. Dar pe care l-am putea recâştiga, tot simbolic, printr-o atitudine cucernică, prin umilinţă, supunere şi Post. Toate presupun un serios exerciţiu de voinţă, de stimulare a autocontrolului.
Ultimele preparate „de dulce”
Duminică se vor mânca, aşadar, ultimele bucate „de dulce” – de fapt – cu brânză , pentru că de luni credincioşii intră într-o perioadă mai lungă de cumpătare şi restricţii.
Mulţi vor ţine, poate, în acest weekend un mic chef…ritual, gândindu-se că până la Paşte vor fi mai multe săptămâni de cumpătare alimentară. Dar mai cu seamă de evlavie şi smerenie. De fapt, dacă ne gândim bine, reţinerea de la ingurgitarea anumitor produse alimentare, consumul de alcool, abstinenţa din multe puncte de vedere sunt binevenite.
„Potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul şi îl înalţă”, spunea vestitul şi înţeleptul Ioan Gură de Aur.
Horia C. Deliu
