Un cuvânt cu rezonanță biblică, însemnând, conform „Noului dicționar al limbii române”: „uciderea cu pietre”, un obicei barbar izvorât din îndepărtata antichitate, menționat și în Vechiul Testament ca pedeapsă pentru adulter, vrăjitorie, hoție ori alte fapte grave considerate păcate.
Sursa Wikipedia ne dă o explicație mai detaliată: „Lapidarea (Linșajul) omorârea cu pietre este o formă de execuție în care un grup de persoane aruncă cu pietre către o persoană acuzată de adulter, până când aceasta moare”. Din nefericire, deși au trecut peste două milenii din vremea lui Herodot, metoda barbară amintită încă se mai practică și azi în unele țări din Asia și Africa.
Iisus Hristos s-a opus acestei practici inumane, despre care ne sfiim să dăm detalii. În episodul biblic, în care fariseii și cărturarii din acel timp aduc în fața lui Iisus o femeie acuzată de adulter și osândită la moarte prin lapidare, avem un exemplu. Iisus le arată oamenilor adunați acolo că există și o altă cale. El îi îndeamnă pe cei prezenți să arunce piatra cei fără de păcate, dar toți se retrag rușinați și femeia este salvată (Ioan. 8.1-11).
Adevărul este că nu există om fără de păcate dar, desigur, depinde de gravitatea lor, însă astăzi executarea eventualelor pedepse este mult diferită și variată față de cele din veacurilor trecute, căci justiția modernă funcționează după alte criterii, care țin de respectarea drepturilor omului.
Una dintre aceste practici civilizate nu te omoară, ci te dă la o parte din calea ta. Și vorbim aici tot de un fel de lapidare, dar de factură modernă, și anume: linșajul mediatic, la care asistăm zi de zi privind la ecranul televizoarelor, deci un linșaj pe viu, în desfășurare. Acesta nu te omoară, pentru că „lapidarea” nu este făcută cu pietre, ci cu cuvinte. Cel mai bun exemplu: alegerile prezidențiale din țara noastră, marea bătălie pentru cea mai înaltă funcție în Stat. Candidatul care intră în „malaxorul” mediatic ori urcă, ori coboară, „după cum bate vântul”, dintr-o parte sau alta, dar și după propria pricepere sau nepricepere în a rezista furtunii. El se simte ca fiind pe o corabie gata să se scufunde, lovită din toate părțile de valurile înspumate. Va ieși la liman numai cel mai curajos, mai rezistent și mai priceput în mânuirea … cuvintelor. Deja un concurent a ieșit din cursă, linșajul mediatic a funcționat; un al doilea a ieșit, dar se mai zbate, al treilea se ține tare, însă nu se știe cât va mai rezista, și tot așa, până când sita va cerne, iar la sfârșit, precum în cutia Pandorei, va rămâne unul (bun, rău, cum o fi, dar va simboliza Speranța, speranța pentru o țară în așteptare.)
Ceea ce ne surprinde, însă, este încrâncenarea cu care se duce această bătălie și abilitatea unor combatanți (inclusiv din taberele susținătorilor) de a scoate la lumină cele mai ascunse fapte ale „pretendenților la coroană”, fapte pentru care acum ei pot fi loviți prin cuvinte, pierzând astfel voturi prețioase. S-a ajuns până acolo, încât, în disperare, unii se autodenunță, nedându-și seama de urmări dar, cum „timpul le rezolvă pe toate”, nu va trece multă vreme și vom afla câștigătorul, apoi apele se vor mai liniști.
Dar nu și dezbinarea românilor, care va continua să facă ravagii printre cei ce se vor la putere și cei ce o vor deține. Această confruntare acerbă stă în firea oamenilor, dar România are nevoie de un președinte vizionar și capabil să unifice eforturile cetățenilor în vederea împlinirii unor obiective de țară care să ducă la progresul României și la ridicarea nivelului de trai al locuitorilor ei. Nu dezbinarea, ci unirea poate înfăptui aceste țeluri. Dar pentru aceasta Legea lui Moise trebuie înlocuită cu Legea lui Hristos care cere să-l iubim pe Dumnezeu și pe semenii noștri ca pe noi înșine, să renunțăm la lapidare, la dușmănie și ură, și să căutăm binele și pacea binecuvântată.
Mihai Trifoi
