La Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe are loc astăzi, 21 martie, la ora 17.30, lansarea volumului „Psihopatul din viața mea” a cărui autor este Consuela Banciu, psiholog clinician.
De pe pagina de socializare a Consuelei Banciu aflăm pentru cine și cu ce scop a scris această carte.
„Dacă în trecut oamenii stăteau în relații pe viață, indiferent de felul în care se simțeau și de cât de abuzați erau, astăzi lucrurile încep să se schimbe. Preocuparea oamenilor pentru binele propriu a condus la analiza calității relațiilor de cuplu și, tot mai des, și la creșterea divorțurilor.
Cu toate acestea, numărul celor care trăiesc în relații abuzive fără să realizeze că sunt victime, ba chiar având convingerea că primesc ceea ce merită, este încă nedorit de mare.
Pentru toți acești oameni, am scris cartea „Psihopatul din viața mea”, care are un singur scop: acela de a-i ajuta să-și dea seama când sunt prinși în mrejele unui om cu șarm ieșit din comun, dar fără empatie și cu conștiință pe măsură, pentru care scrupulele sau respectul față de celălalt sunt noțiuni necunoscute.”
Potrivit librariacoresi.ro „Cartea Consuelei Banciu, „Psihopatul din viața mea”, este scrisă dintr-o dublă perspectivă: aceea de psiholog cu experiență și cea de supraviețuitoare a unei relații periculoase. Este o carte care rememorează evenimente trecute, presărată cu informații de ordin psihologic. Cele două perspective sunt complementare, în loc să se excludă una pe cealaltă. În orice caz, cartea avansează ideea că oricine poate deveni victima unui individ periculos și dezechilibrat psihic, chiar și persoanele instruite și formate să recunoască trăsăturile patologice și tulburările de personalitate periculoase, cum ar fi narcisismul, psihopatia și tulburarea de personalitate borderline.”
Cartea este disponibilă și poate fi comandată online pe site-ul Editurii Coresi : https://www.librariacoresi.ro/…/978-606-996-806-2…
Maria Crețu-Graur