În organizarea Centrului European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), miercuri, 13 noiembrie 2024, ora 14, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, va avea loc lansarea celor cinci volume din cadrul proiectului Promovarea identității culturale românești din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative, proiect realizat cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului României (SGG), prin Serviciul Dezvoltare Comunitară (SDC) din cadrul Direcţiei Dezvoltare Comunitară, Bună Guvernare, Monitorizare Întreprinderi şi Instituţii Publice.
- Profesioniștii noștri 39. Ana Dobreanu profesor, arhivist, istoric, ediție îngrijită de dr. Ioan Lăcătușu și ing. Ciprian Hugianu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2024.
Cel de-al 39-lea volum din colecția „Profesioniștii noștri” a Editurii Eurocarpatica a CESCH este dedicat doamnei Ana Dobreanu, profesor, arhivist, muzeograf, fost director al Arhivelor Naționale Harghita, specialist în limba și paleografia maghiară, lector universitar în cadrul Facultății de Arhivistică din București, director al Școlii Naționale de Perfecționare Arhivistică „Aurel Sacerdoțianu”, muzeograf în cadrul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, șef al Secției Muzeului Oltului și Mureșului Superior din Miercurea-Ciuc, personalitate bine cunoscută și apreciată în rândul arhiviștilor, muzeografilor, istoricilor și cercetătorilor din domeniul științelor socio-umane, distinsă cu premii și diplome care îi răsplătesc activitatea meritorie desfășurată în decursul anilor.
Volumul apare cu un cuvânt de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnie și Harghitei și un Argument semnat de Dr. Ioan Lăcătușu și păstrează, în mare, structura specifică celorlalte lucrări apărute în colecția „Profesioniștii noștri”, având și câteva aspecte specifice. Cartea are patru capitole principale, capitolul IV cuprinzând autografe, cuvânt de mulțumire, addenda, ilustrații, lista autorilor și rezumat în limba engleză.
Capitolul I cuprinde principalele repere biografice, activitatea publicistică, distincții, diplome și referințe cuprinse în bibliografia cercetătoarei Ana Dobreanu.
Capitolul al II-lea cuprinde mesaje, mărturii și aprecieri transmise autoarei omagiate de prieteni, colegi, colaboratori, cu ocazia apariției volumului. Răspunzând invitației Editurii Eurocarpatica, mai mulți colegi, colaboratori, parteneri, scriitori, publiciști, editori și alți oameni de cinste, cu binecuvântate rosturi în viața publică din țară, au ținut să-și exprime gânduri, să relateze diverse momente și impresiile lor din relațiile comune, personale ori instituționale, toate contribuind la redarea portretului de profesionist al OMULUI de spirit românesc, Ana Dobreanu.
Capitolul al III-lea cuprinde studii și articole semnate de Ana Dobreanu, de Ana Dobreanu împreună cu unii colaboratori: Ioan Lăcătușu, Florin Herțeg și Ciprian Hugianu și studii redactate de contributorii Magdalena Albu, Ioan Lăcătușu, Doru Dobreanu, Doinița-Ana Dobrean, Alin Spânu, Elisabeta Marin, Cipian Hugianu, Erich-Mihail Broanăr, Corina Bărăgan și Tatiana Scurtu.
- Nistoreștii de Araci pe Golgota Întregirii Naționale, 2 volume, de Dr. Ioan Lăcătușu și Prof. univ. dr. Ioan Vlad, Cuvânt înainte de Ioan Vlad, ediție îngrijită de Ciprian Hugianu și Erich-Mihail Broanăr, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2024.
Lucrarea este structurată în două volume, I. STUDII și II. DOCUMENTE, și, în mare măsură, este inedită, reală ca originalitate și noutate.
Volumele aduc în premieră istoriografică activitatea publicistică a lui POMPILIU NISTOR la „Tribuna” de la Arad, de un real militantism național a unui student medicinist surprinzător de matur și profund angajat, al președintelui în două mandate a Societății „Petru Maior” a studenților români de la Budapesta, pe lângă prestația de la Darnița și în mișcarea voluntarilor. Pentru anii războiului, pe lângă un istoric al Corpului voluntarilor, cele două documente politice de la Darnița, volumul aduce ca inedite corespondența cu familia, un jurnal de front și, foarte important, corespondența lui pentru „Tribuna” de la București, 1915-1916, trimisă din Siberia, neglijată istoriografic până acum, de o valoare remarcabilă.
Contribuția lui Pompiliu Nistor la victoria luptei naționale are trei vârfuri de valoare istorică: Proclamația de la Darnița; obținerea și consolidarea atașamentului „marelui nordic”, poetul norvegian Bjørnstjerne Bjørnson, premiant Nobel, pentru cauza românilor din Austro-Ungaria, pe care P. Nistor l-a contactat și cultivat la Roma, în calitatea sa de redactor al „Tribunei”, 1907-1908, precum și, al treilea vârf, paternitatea mișcării voluntarilor români din Rusia.
Cât privește pe fratele cel mai mare, pr. AUREL NISTOR, bine cunoscut istoriografic, volumele prezintă jertfa lui pentru cauza națională în calitate de „captiv deportat la Sopron (1916-1918) și votant al Marii Uniri”, o jertfă asumată de el și familie, alături de atâția fruntași ardeleni sub apăsarea austro-ungară.
Și în abordarea istoriografică a lui VIRGIL NISTOR, episcopul Veniamin al Caransebeșului mai târziu, volumele aduc contribuții noi, mai ales în calitatea lui de preot militar pe fronturile austro-ungare.
În privința contribuțiilor feminine ale familiei Nistor, complet inedit este studiul privind jertfele preotesei ELENA NISTOR – mama și CORNELIA NISTOR – sora fraților Nistor, incluse în lotul doamnelor de la Zărnești, unde le-a prins războiul, arestate, judecate și încarcerate de către autoritățile militare și legea marțială pentru trădarea patriei maghiare. Nu mai puțin dramatică este jertfa în refugiu a preotesei VALERIA RAFIROIU, n. Nistor, și a VIRGILIEI NISTOR, n. Braniște, soția lui Pompiliu, care a fost soră de caritate voluntară, începând din Spitalul militar Brașov, urmând apoi armata română și slujind până la sfârșitul războiului.
„Nistoreștii de Araci constituie o familie română luptătoare pentru cauza românească, reprezentativă pentru etapa finală, războiul de eliberare și întregire națională, a luptei pentru Marea Unire, cât și pentru această parte de țară, sud-estul transilvănean, cu personalități puternice, curajoase, bine dotate și pregătite pentru lupta națională, foarte dinamice, eficiente și generoase în tot ce fac, în valorificarea talantului pe care l-au primit de la Cel de Sus și de la neamul lor românesc. Ei merită pe deplin recunoștința urmașilor, această monografie de familie jertfelnică și chiar și alte însemne ale recunoștinței.” (Prof. univ. dr. Ioan Vlad)
- Familia creștin-ortodoxă în estul Transilvaniei între anii 1870-1919. Localitatea Brețcu, de Pr. prof. dr. Nicu Lazăr, Prefață de Dr. Ioan Lăcătușu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2024.
Studiul cuprinde două părți distincte: în prima parte sunt prezentate acte și documente referitoare la istoria locuitorilor din Brețcu, aflate la Arhivele Naționale Covasna și în Arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sf. Gheorghe, iar, în partea a doua, o încercare de întocmire a unei bibliografii a zonei mai sus menționate.
În Argument autorul ne informează că „Scopul lucrării de față îl constituie identificarea și aproximarea numerică a unui segment populațional transilvănean și anume satul Brețcu”. Pentru atingerea scopului propus, a valorificat toate sursele arhivistice oferite de registrele parohiale și a fondurilor bisericești, în problemele ce indică momentele principale ale vieții noastre (nașterea, căsătoria și decesul), încercând să pătrundă în intimitatea și apoi să reconstituie, prin eșantioane, configurația familiilor din Brețcu, în perioada cercetată.
Autorul ne mărturisește că, odată cu încheierea acestui demers, a putut „participa activ, prin stările emoționale, la bucuriile și tristețile legate de trecutul acestor familii și am putut înțelege mai mult evoluția lor în decursul anilor”. Cercetarea evoluției populației din Brețcu între anii 1850-1910 începe cu prezentarea și analiza informațiilor referitoare la recensămintelor populației Transilvaniei din anii 1850, 1857, 1870, 1880, 1890, 1900 și 1910, recensământul țiganilor din 1893 și recensământul agricol din 1895. Urmează apoi, o analiză a mișcării populației între anii 1901-1910 din punct de vedere al evoluției demografice și aspecte privind prelucrarea nenominativă a registrelor parohiale din Brețcu. Dispunând de o reală disponibilitate pentru activitatea de cercetare și o considerabilă putere de muncă, în cadrul capitolului „Dinamica și structura cununiilor (căsătoriilor) din Brețcu în perioada 1870-1919”, cu o acribie demnă de toată admirația, prezintă: evoluția cununiilor din Brețcu între anii 1870-1919, statutul civil al celor cununați din Brețcu, vârsta celor cununați pentru prima dată, cazuri de cununii, în care miresele aveau vârsta sub 18 ani, recăsătoriile în Brețcu, recăsătoriile din Brețcu dintre un văduv și o fată necăsătorită (jună), recăsătoriile din Brețcu dintre o văduvă și un bărbat necăsătorit (june), recăsătoriile din Brețcu dintre un văduv și o văduvă, media de vârstă a recăsătoriților din Brețcu, familiile recăsătoriților din Brețcu, grupele de vârstă a cununaților din Brețcu, prenumele purtate de cei cununați în Brețcu, proveniența geografică a cununaților din Brețcu, cununiile mixte și, în sfârșit, preoții săvârșitori ai cununiilor din Brețcu. Toate aceste informații constituie o bază de date, cu utilizator multiplu, o șansă pentru cei interesați de cercetarea evoluției demografice, sociologice, etnografice și istorice din zona respectivă.
Capitolul III, intitulat „Dinamica și structura nașterilor din Brețcu în perioada 1870-1919”, cuprinde informații referitoare la: evoluția nașterilor din Brețcu, gemenii născuți în Brețcu, prenumele celor botezați din Brețcu, probleme apărute în urma nașterilor din Brețcu, preoții săvârșitori ai Tainei Sfântului Botez în Brețcu, problema copiilor născuți nelegitimi din Brețcu, problema copiilor născuți nelegitimi din Brețcu, moașele din Brețcu.
Capitolul IV, „Dinamica și structura deceselor din Brețcu în perioada 1870-1919”, se referă la: evoluția deceselor din Brețcu, decesul unor persoane de peste 90 de ani în Brețcu, epidemia de gâlci din Brețcu între anii 1871-1873, decese din Brețcu din cauză ,,extraordinară”, adică decese survenite din cauza unor accidente sau a unor intemperii, grupele de vârstă a decedaților din Brețcu, moartea infantilă la copii din Brețcu sub 31 de zile, tragedii familiale în Brețcu, prenumele decedaților din Brețcu, cauzele deceselor, preoții săvârșitori și locurile de înhumare din Brețcu între 1870-1919. În acest capitol, autorul a diversificat indicatorii de cuantificare a unor evenimente demografice, cu o mare încărcătură emoțională. În final, în lucrare sunt cercetate probleme precum: valorificarea nominativă a fișelor de reconstituire a familiei din Brețcu, divorțul și sporul natural în Brețcu între anii 1870-1919, divorțul în Brețcu, sporul (excedentul) natural și, bineînțeles, concluziile, bibliografia, lista ilustrațiilor, anexele și un scurt rezumat în limba engleză.
- Personalitatea duhovnicesc-morală a Sfântului Nicolae Velimirovici, de Pr. dr. Laurențiu-Gabriel PANCIU, Editura Grai Românesc, Miercurea Ciuc, 2024.
Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea Episcopiei Covasnei și Harghitei, volumul apare cu cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnie și Harghitei. Acest volum cuprinde câteva aspecte sistematizate din viața și opera marelui Sfânt Nicolae Velimirovici, supranumit și „Noul Hrisostom” al Serbiei reprezentând o mică parte din vasta și frumoasa activitate a Sfântului, textul bazându-se pe lucrarea științifică pe care autor a redactat-o cu ocazia finalizării studiilor sale de Master din cadrul Facultății de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu (2014), dar cuprinzând și noi abordări și adaptări, conforme experienței pastorale acumulate până în momentul prezent.
Cartea este dedicată de autor Chiriarhului său, Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, prin a cărui purtare de grijă iese de sub tipar acest volum de suflet.
- Structuri interconfesionale și ecleziale în viața românilor din Gheorgheni-Ciuc, în perioada 1918-1940, de Pr. dr. Laurențiu-Gabriel PANCIU, Editura Grai Românesc, Miercurea Ciuc, 2024.
Volumul reprezintă „un corpus de aspecte și un important reper al istoriei unei comunități mici, dar dinamice din Gheorgheniul interbelic, care urcă pe scara istoriei până în contemporaneitate, dorind ca să-l încredințeze pe cel ce o va deschide, despre valoarea – de acum – de netrecut cu vederea a unui grup de oameni care împărtășesc același crez: ortodoxia. (…) Structurat pe 7 capitole, precedat de argumentarea și metodica specifice unei lucrări științifice, lucrarea este pregătită de autor în vederea susținerii gradului profesional I în preoție, ceea ce motivează existența unor anexe cu caracter pedagogic, didactic. Valoarea prezentului studiu o reprezintă scoaterea la iveală a unor amănunte foarte prețioase despre mentalul colectiv plurietnic și multiconfesional în care își desfășura misiunea sa, pe atunci, nou înființata Parohie Ortodoxă din Gheorgheni” (Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnie și Harghitei).
Toți cei interesați sunt așteptați cu drag la evenimentul lansării celor cinci lucrări cultural-științifice cu valoare deosebită pentru istoria, cultura și spiritualitatea românească din Arcul Intracarpatic
Biroul de presă CESCH