În cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe a avut loc, la Cortul de Tineret, o dezbatere pe tema Cluj vs București, în care tinerii plecați să studieze în aceste două orașe au adus cu ei invitați, colegi, prieteni, și mai bine de o oră s-au angrenat în discuții, aducând diverse argumente pro sau contra celor două orașe cu privire la trai, oportunități de angajare, de învățare, locuri de vizitat, de distracție și activități culturale.
Acesta a fost momentul în care studenți ai Universității Babeș Bolyai din Cluj ne-au dezvăluit faptul că OSUBB (Organizația Studenților din Universitatea Babeș Bolyai) dorește să lanseze un club OSUBB pentru studenții care învață la filiala UBB din Sfântu Gheorghe.
“Ne bucurăm că am ajuns în zi de sărbătoare la Sfântu Gheorghe și am reușit să sincronizăm deschiderea clubului OSUBB cu zilele orașului. De un an de zile ne gândim să extindem organizația și am ales orașul Sfântu Gheorghe, deoarece mediul universitar este foarte asemănător cu cel din Cluj. Este promovat multiculturalismul și credem că aici va fi primul pas unde organizația noastră se va putea dezvolta. Prin intermediul acestui club vrem să implicăm mișcarea studențească din Sfântu Gheorghe. Știm că în acest oraș voluntariatul este foarte bine prezentat la nivel gimnazial și liceal, și de aceea credem că prin proiecte cu viitorii și actualii studenți o să ajungem la proiecte profesionale care vor dezvolta studenții din extensia UBB Sfântu Gheorghe” a declarat Horațiu Rândașu, Coordonator Imagine și PR, OSUBB Cluj.
În ceea ce privește ariile de dezvoltare ale clubului, la început acesta se va baza pe partea de profesional, de proiecte, iar mai apoi se va ajunge la aria de reprezentare. Reprezentanții OSUBB Cluj au mai precizat faptul că, în timp, vor să ajungă în punctul în care OSUBB Sfântu Gheorghe va aduce aportul național la schimbarea vieții studențești din România.
Un alt scop al acestui club ar fi încurajarea tinerilor din Sfântu Gheorghe să se înscrie la facultățile din acest oraș, deoarece pentru mulți este dificilă deplasarea, iar din motive financiare nu își permit să învețe într-un centru universitar cum este Clujul, Bucureștiul, Iașul, Brașovul, dar totuși ar vrea să participe la viața universitară, să asiste la cursuri, să urmeze o facultate, să aibă o diplomă de studii superioare.
Inițiativa lansării acestui club aparține studenților de la extensia UBB Sfântu Gheorghe, reprezentantul lor fiind Boros Zoltan Attlia.
Horațiu Rândașu, Coordonator Imagine și PR, Mihai Coștiug, Coordonator Relații Externe, Boros Zoltan Attlia, student extensia UBB Sfântu Gheorghe au menționat faptul că prin voluntariat, bun simț și responsabilitate putem să ne dezvoltăm și să contribuim activ și pozitiv la viața socială a României.
OSUBB Cluj – Scopul principal al organizației este de a reprezenta interesele comune ale studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai, precum şi de a stimula participarea activă a acestora la actul educaţional şi la viata social-culturală a studenţilor din Universitatea “Babeş-Bolyai”. OSUBB este o organizaţie non-profit, independentă financiar de alte organisme şi care îşi finanţează proiectele prin contribuţia directă a partenerilor şi a sponsorilor.
UBB Sfântu Gheorghe
Piatra de temelie a Campusului Universitar din Sfântu Gheorghe a fost pusă în vara anului 2006 în zona rezidenţială Simeria. Astăzi funcţionează ca un centru de formare profesional foarte modern, având următoarele departamente și specializări: Departamentul Administrarea Afacerilor, Specializarea Ingineria Sistemelor Biotehnice şi Ecologice, Specializarea Administraţie Publică .
Campusul dispune de 3 amfiteatre, 14 săli de curs, 28 de săli seminar, 8 laboratoare, 6 laboratoare de informatică şi o aula multifuncţională, toate puse la dispoziţia actualilor şi viitorilor studenţi. Desigur, toate acestea vor fi întregite cu facilităţi de cercetare, biblioteci de specialitate, săli de lectură moderne, un centru de fitness, săli destinate pentru programe de agrement, activităţi ştiinţifice şi culturale.