. . 
Redeschid după câţiva ani o carte a lui /despre Nichita Stănescu, care străjuieşte şi licăreşte cu atâta smerenie în biblioteca mea…Nepotul meu, încă licean fiind a descoperit-o în rafturi şi s-a îndrăgostit de ea…(Eu am îndrăgit-o de la apariţia ei acum aproape trei decenii). În anii săi de studenţie (2009-2013 cu masterat 2016) m-a „vrăjit” acest superb tânăr cu frumoasa rugăminte de-a lua-o cu el la Cluj. Deşi frecventa cursurile de drept… (adevărul e că de mic i-a plăcut literatura, filozofia, nu odată l-am surprins asupra „creaţiilor” sale poetice şi cu „lucrătura” la un roman, inspirat din jocul Lego, personajele „botezate” cu nume mitologie) nu am fost surprins de doleanţa lui. Şi iată, aşa aveam să mă despart pentru vreo trei ani (2013-2016) de cartea lui Nichita Stănescu, Fiziologia poeziei – proză şi versuri 1957- 1983, Ediţie îngrijită de Alexandru Condeescu cu acordul autorului, Editura Eminescu, 1990, preţul 28 lei.
În ziua de sâmbătă, 26 martie 2016, la o zi după sărbătoarea Bunei Vestiri, ştiind că vine acasă pentru câteva zile, i-am transmis un mesaj pe mobil, rugându-l să-mi aducă şi cartea. Motivul „revederii”, îl ştiam amândoi, dar îl tot amânam… După o perioadă atât de lungă de „studiu”, pe la mine, pe la el, biata carte pur şi simplu s-a îmbolnăvit. Am menajat-o, atât cât s-a putut, deseori am şi mângâiat-o, dar suferinţa persista şi riscam ca „starea” să se agraveze. Privind-o ne-am dat seama că cele 639 de pagini, între timp, s-au despărţit, aproape la mijloc (trecuseră totuşi 26 de ani de la apariţia ei). Aşa că aveam două părţi distincte: pag. 326 din stânga separându-se de pag. 327 din dreapta, ele cochetând acum de la o oarecare distanţă printr-o deschidere mai „liberă”. Mai precis la partea a II-a de proză a poetului – autor: cap. IIIScrisori de dragoste subcapitolul Ce este un dragon şi cine-l vede (p.326 şi continuarea în p.327 şi subcapitolul Scrisorile de dragoste sau înserare de seară, p.327 şi în continuare până la p.333). Diagnosticul era cât se poate de edificator: Coloana vertebrală desprinsă în două! Altă cale nu exisă… îmbrăţişată şi dusă la „doctor” – Trebuie vindecată neaparat…restaurată. La legătorie cu ea! Mai există asemenea „medici” în zilele noastre? De multişor n-am mai fost pe la ei. Sperăm să-i găsim! Vă vom ţine la curent!
Pur şi simplu pentru că, chiar în pragul zilei sale de naştere – la 31 martie ar fi împlinit 83 de ani – Nichita n-ar fi putut accepta ca „opera” domniei sale să mai sufere. Ne funcţionează fantezia şi melancolia!… mă apostrofă delicat reprezentanul tinerei generaţii, nepotul. Dar eu continui să cuget cu voce tare… Gândul din El ar zice: Îngerul se uită posomorât la mine: – Eu aş fi vrut să fac din tine un om, iar nu un înger. De ce mă dezamăgeşti? Şi ar mai zice Nichita: El a venit şi mi-a spus: /viaţa/ este o absenţă/ între două inexisenţe.// Eu m-am uita la el lung,/ i-am surâs/ până când /am izbucnit în plâns. (Acela, din cartea încă „suferindă” la p.181)
Stai de veghe poetule drag…şi tu carte cu file despărţită de „coajă”. Va veni şi timpul ce se va preface în surâs, te vei întoarce din convalescenţă nou născută şi plină de nobleţe aşa cum ai fost la începuturi, plină de lumină…„suportă-ţi văzul şi gândirea,/ gândeşte-te, gândeşte-te”… „stai blând şi plângi şi nu te teme/ de ce va fi să vină”. (Requiem, din cartea în convalescenţă, pp.200,201).
Vei fi sănătoasă din nou tu Carte! pentru cuvintele din tine… Pentru El, Vrăjitorul frumosului cu adevărul… pentru El, Poetul fericit/nefericit…care.. Oare s-a născut? Oare a murit? Pentru noi, oamenii, cititorii nesătui de verbe şi metafore, nevinovaţi pentru timpul totdeauna cel dus!…
Va reveni şi vremea când vom sta împreună, seară de seară, noapte şi zi. Nimeni să nu se mai mire de noi…şi să se întrebe cine sunteţi voi? De ce faceţi mereu poveşti din Cartea ce pare să fie fiinţă vie?!…produsul cel mai sublim al omului, om?!
Daţi-i poetului cel puţin secunda sentimentului, dacă nu aveţi timpul minutelor ori orelor… „Opreşte-te, clipă! O, cât de frumoasă eşti!”
Vă rog să nu uitaţi de „Carapacea” poemelor şi prozei Sale… mereu deschisă, animată şi ferventă…Nu le priviţi sub nici o formă arhivistic, pentru că ele sunt trăiri!
Nicolae Bucur
