Auzim mereu sintagma „economia de piață”, sub umbrela căreia au loc tot felul de „afaceri”, multe dintre ele spre (ne)binele oamenilor de rând aduși la periferia subzistenței. Pentru a înțelege mai bine sensul acestei construcții lingvistice, apelăm la dicționar (NDULR): „economie de piață, formă modernă de organizare și funcționare a economiei, în care prețul și volumul producției depind, în principiu, de confruntarea dintre cerere și ofertă”. Observăm în această definiție expresia „în principiu”, însemnând „din punct de vedere teoretic”, și astfel deducem că de fapt, în practică, totul este posibil, adică este posibil ca lucrurile să nu funcționeze exact cum am plănuit, în practică intervenind tot felul de factori care influențează așa-zisa economie de piață. Și dacă într-adevăr intenția celor care au inventat-o a fost generată de spiritul omeniei, transpunerea ei în practica zilnică nu de puține ori este influențată de unul dintre factorii puternici, lăcomia.
Nu, nu vom apela la „specialiștii” în domeniu, căci aceștia vor veni cu tot felul de explicații aiuritoare și interminabile din care majoritatea oamenilor nu vor înțelege nimic. Ajunge „să trăiești” viața direct în stradă și colindând câteva magazine ori să mergi la piețele alimentare, ca să-ți dai seama de realitatea crudă și de faptul că probabil lucrurile „funcționează” teoretic, în practică însă culoarea se schimbă din roz în negru, și chiar există și piața neagră sau subterană, cum o mai numesc oamenii.
Și ne întrebăm atunci de ce continuă să crească prețurile „în valuri”? De câte ori apare un zvon exploatabil, lucrurile o iau razna, ca de exemplu acum, cu falimentul unor bănci în Statele Unite, și dintr-un zvon se fac zece și se tot rostogolesc creând panica și dezorganizând „economia de piață”. La fel se întâmplă când Guvernul anunță majorarea salariilor și a pensiilor, automat apar zvonacii și samsarii care măresc prețurile, în primul rând la produsele alimentare. Necazul este că în timp ce salariile și pensiile se majorează o dată pe an sau la doi ani, prețurile produselor cresc de mai multe ori, în salturi mai mult sau mai puțin observabile, încât ce ieri puteam cumpăra cu 5.45 lei, mâine vom plăti 10 lei pe același produs, deci un preț aproape dublu dintr-o singură mișcare. Și te întrebi de ce?! Răspunsul adevărat este că „lăcomia strică omenia”, adică „economia de piață” gândită teoretic, căci în practică, deși produsul este același, de la producător până la consumator prețul lui crește cu cât sunt pe linie mai mulți intermediari, fiecare adăugând ceva pentru profitul personal, încât bietul consumator „plătește oalele sparte”, cum se spune în popor.
Bineînțeles că vor fi printre cititori și „protestatari” la cele scrise de subsemnatul, numai că nimeni nu poate nega realitatea care ne afectează pe toți ce-i care „nu se scaldă în bani”. Pentru oamenii simpli adevărul e mai crud decât pentru ce-i care îl creează. De toate crizele care s-au abătut peste noi în ultimii ani cineva a profitat și acei „cineva” sunt destul de mulți, sunt cei care și-au umflat milioanele și miliardele, sunt cei mânați de lăcomie. De la ei învață și „cei de jos” să-și umple buzunarele pe căi lipsite de omenie, de fapt prin înșelăciune.
Grija celor care ne conduc ar trebui să fie sporită și să vegheze mai bine asupra bunului mers al „economiei de piață” și nu asupra prosperității personale. Când aceasta nu funcționează corect, se înclină balanța spre „piața neagră”, dar și pe o cale și pe alta puterea de cumpărare e tot mai mică și traiul românilor tot mai greu. Și mai există acest obicei păgubitor ca prețurile să fie „umflate” cât mai mult de la o zi la alta, nu doar la câteva produse, ci la majoritatea, nu doar la alimente, ci și la produsele nealimentare. Ai înțelege dacă ar crește prețul cu 1 leu sau 2, însă când aproape se dublează, acest lucru ni se pare nefiresc, ori e greșeală ori e înșelăciune pe față. Oameni buni, opriți aceste practici, păstrați-vă omenia, altfel ne furăm singuri căciula și rămânem de râsul lumii, și așa nu stăm prea bine pe scara evoluției.
Mihai Trifoi
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail