Ca şi omul, lumea este într-o continuă schimbare. Vechile obiceiuri şi tradiţii au dispărut în negura timpului; prin grija oamenilor de cultură unele au reînviat reintrând în normalitate, dar au apărut şi altele noi.
La un post de televiziune o doamnă mai în vârstă a fost întrebată dacă pe vremea dumneaei se făcea educaţie sexuală, la care doamna zice: „Nu, maică, nu se făcea aşa ceva. Pe vremea mea fetele erau cuminţi…”. Ei bine, obiceiul s-a schimbat; azi nu numai că fetele nu-s cuminţi, dar au devenit chiar agresive sau „cu iniţiativă” în acest domeniu. Şi nu e de mirare că în zilele noastre prostituţia, ridicată la rang de „sport naţional”, produce bani frumoşi, chiar şi la bugetul statului, dar mai ales în buzunarele „peştilor” de tot felul. Păi pe vremea acelei doamne despre care am amintit, ce puteau vedea fetele la televizor, în cazul în care acesta exista în casă, decât emisiuni „cuminţi” şi deci şi fetele erau, în general, „cuminţi”. Şi ce văd ele azi la televizor?! Şi conform dictonului „Ochii văd, inima cere”, fetele cuminţi de altădată, transformate azi în „supercapabile”, o pornesc în lume cu tot curajul, fiecare încercând a-şi împlini un vis. Numai că multe dintre ele, nefiind pregătite să înfrunte lumea crudă, se ard precum fluturii atraşi de flacăra lumânării. Dar ce să-i faci, ieşitul în lume prea devreme, pofta prea mare, aviditatea câştigului rapid şi neascultatul de părinţi au devenit un obicei „nou”, al zilelor noastre.
Desigur, dacă tot vorbim de prostituţie, n-am greşi făcând o analogie cu politica, căci ce este oare aşa-zisul traseism politic dacă nu practicarea unei „prostituţii politice”? Trecerea de la un partid la altul, apoi la altul şi aşa mai departe, după cum bate vântul puterii, nu seamănă oare cu trecerea unei fete „moderne” dintr-un pat în altul?! Unde este jurământul sau loialitatea faţă de partidul sau organizaţia aleasă iniţial? Şi aici nu vorbim despre o simplă schimbare, ci despre cei care s-au perindat pe la mai multe partide în câţiva ani şi şi-au făcut din asta un obicei, dar în acelaşi timp devenind şi „trădători de profesie”.
Dar să vedem ce alte obiceiuri noi au apărut în „lumea nouă”! Malpraxisul (tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient, care îi cauzează acestuia prejudicii de orice natură, în relaţie cu gradul de afectare a capacităţii fizice şi psihice) aproape că tinde să devină un „obicei nou”. Mai ales în ultima perioadă cazurile s-au înmulţit. De la copii arşi în incubatoare şi mame care nasc pe drum, pacienţi plimbaţi de la un spital la altul până îşi dau duhul, ori bebeluşi aduşi pe lume incorect, şi până la operarea mâinii sau piciorului sănătos în locul celui bolnav al unui internat, este o gamă largă de „greşeli” sau „incompetenţe” într-un sistem sanitar el însuşi „bolnav”.
Tot în rândul noilor obiceiuri s-ar situa migrarea creierelor. Studenţi sau specialişti bine pregătiţi de către statul român sunt racolaţi de state străine pentru a servi interesele lor şi a contribui la dezvoltarea societăţilor lor, în detrimentul ţării care i-a pregătit. Este un obicei (o practică) la scară planetară, dar cu precădere în Uniunea Europeană, prin „dreptul la libera circulaţie”. Mai ales în ultimii 15 ani au părăsit ţara peste 3 milioane de cetăţeni, între care medici şi ingineri de înaltă clasă. Şi atunci de ce ne mirăm că rămânem tot în coada Europei, că la nivelul de trai al populaţiei ne-au întrecut chiar şi bulgarii, că suntem priviţi ca „un popor de mâna a doua”, deci exploatabil de către cele „de mâna întâi”? Abia când produsele noastre vor invada piaţa Europei, şi nu invers, abia atunci vom putea spune că ne-am redresat. Dar acum n-o facem noi, ci o fac chinezii…
Corupţia nu este un „obicei nou”, numai că după 1989 el s-a intensificat peste măsură, sărăcind ţara şi poporul. Caracatiţa mafiotă de tip sicilian a cuprins şi România, iar „economia subterană” a devenit înfloritoare îmbogăţind pe nemeritate tot felul de persoane mai mult sau mai puţin dubioase. Zilnic televiziunile disecă în toate chipurile nenumăratele cazuri voit sau nevoit descoperite, iar oamenii se miră şi aproape că nu cred că aceste lucruri sunt posibile în ţara lor, şi în cele din urmă îşi dau seama de ce ei continuă să trăiască prost, în comparaţie cu alte neamuri, şi ca urmare încep să se revolte, iar guvernele incapabile să stopeze acest fenomen ruinător trebuie să cedeze presiunii maselor şi să fie schimbate. Aşadar, atenţie la corupţie!
Impertinenţa, obicei renăscut şi amplificat, înrudit cu lipsa de respect şi aroganţa celor „cu bani”, devine sfidătoare şi umilitoare în raport cu oamenii obişnuiţi, căci bogăţia i-a schimbat pe mulţi, transformându-i în „neoameni”. Cinste celor care, îmbogăţindu-se, au rămas totuşi cu bun-simţ şi altruişti!
Incultura, hoţia şi comportamentul indecent au rămas încă răspândite pe teritoriul patriei, şi chiar „exportate” în cel european sau şi mai departe. Dacă la acestea adăugăm alcoolismul şi agresivitatea de toate tipurile, ajungem la „reţeta completă”, la oglinda unei societăţi noi, cu obiceiuri noi, în care totul „se vinde şi se cumpără” după legile „economiei de piaţă” ale societăţii capitaliste, în care cei puţini îi conduc pe cei mulţi, prin puterea banului şi subjugării, căci într-o ţară în care o pătură de îmbogăţiţi şi parveniţi trăieşte în lux şi huzur, iar mare parte din populaţie a fost adusă la pragul sărăciei nu se poate vorbi decât de subjugarea şi exploatarea unora de către alţii. Bineînţeles, aceasta se întâmplă într-o formă mascată: prin salarii şi pensii mizere în raport cu creşterea continuă şi repetată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare.
Ar mai fi de arătat încă multe obiceiuri „noi”, dar proaste, însă ne grăbim să tragem concluzia: Ceva nu merge bine! Ieşiţi la vot şi alegeţi! În acest fel poate vom avea cu toţii un viitor mai bun…
Mihai Trifoi
