Se confirmă fără tăgadă munca, seriozitatea şi harul artiştilor prezenţi în această Tabără Internaţională, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie. Ne-a surprins plăcut coerenţa şi maturitatea artistică desprinsă din lucrările lor, demersul şi dăruirea de care au dat dovadă în cele zece zile de creaţie liberă. Atelierul în care au plăsmuit şi trudit cei nouă „meşteri” a fost deschis pentru toţi cei interesaţi, creatori de frumos ori receptori de artă, care au avut prilejul să-i urmărească pe aceştia în timpul lucrului.
Artiştii pendulează între concret şi abstract…Se caută cu permanenţă soluţii, forme şi efecte vizuale cu o gamă coloristică adecvată, nu se evită nici experimentul…Lucrările îşi afirmă individualitatea, şi totuşi privite în ansamblu, devin un corp comun de meditaţie şi reflecţie plastică, subordonat spaţiului în care au fost plasate.
Arta şi pe aceste meleaguri, cea contemporană cu precădere, a intrat într-un nou regim de producţie şi receptare. Publicul a învăţat „jocul” de-a expoziţia şi cel al vernisajului. Accesul şi atracţia spre Atelierul deschis în schimb, precum s-a văzut şi la această ediţie, mai necesită timp.
Posibilitatea pentru creaţia liberă, neimpunându-se abordări tematice din partea organizatorilor, ne pun în faţa unor lucrări reprezentative prin varietatea formelor de expresie şi a registrelor stilistice. Figurativul şi expresionismul abstract, dar şi „scene” suprarealiste invită contemplatorul la meditaţie şi cunoaştere. Un întreg evantai de idei, stări emoţionale sau psihice şi o sumedenie de lucruri şi fenomene sunt emanate de eul creator, în tot atâtea lucrări grave, sumbre, altele pline de seninătate, luminoase. Se adevereşte faptul, că numai ochiul artistului pare capabil a pătrunde în secretele naturii şi ale vieţii spiritului.
Pasul spre artă este atelierul, fie el şi cel deschis, punctul forte fiind acomodarea, apoi meditaţia şi străduinţa de-a chibzui materia, „ustensilele” spre a conduce la expresivitatea dorită. Ne-am convins că disponibilitatea pentru creaţie ia naştere din întrajutorare şi prietenie, „din acelaşi izvor ca şi dragostea”, cum ar spune Lewy-Valensi. Cele câteva creaţii realizate aici, vin să confirme că arta, prin efectele ei, devine o necesitate a echilibrării şi reechilibrării fiinţei umane.
Privind aceste picturi, desene, schiţe suntem tentaţi să credem că aspectul lor fizic ne-ar cuceri, dar, de fapt, nu obiectul, ci sentimentul pe care obiectul îl deşteaptă în noi ne interesează şi ne emoţionează. De aici şi acel raţionament că „Necesitatea frumosului în artă decurge din imperfecţiunile, realităţii” (Tudor Vianu).
La limita dintre real şi ireal, lucrările unor autori sunt dominate de forme geometrice abstracte, liniile, punctele, tuşele coloristice sunt stări de spirit, clocot interior. Damó István, amintindu-ne de Ciclurile mai vechi „Necunoscuta viaţă” sau „Cu pasul în linişte”, într-o desfăşurare largă şi pedantă a gândirii creatoare, ne introduce într-un „laborator” anatomic. Formele care ne pătrund şi ne sensibilizează este osatura umană, caracterizată prin structura dură, solidă şi rezistentă. Pentru un artist meditativ şi cumpătat ca Tompa Lehel, nu orice plăsmuire, experiment sunt capabile să fie expresie şi înfăţişare, care va plăcea. Lucrările sale devin astfel uşor criptice, în care aparenţa simţurilor dăinuie, iar însemnele şi formele transmit mesaje.
La majoritatea pictorilor se constată că din tumultul material şi spiritual este surprins esenţialul, păstrându-se prospeţimea sentimentului /senzaţiei, gândit/ă iniţial. Urmând calea anecdotică, Dóró Sándor pune accentul pe activitatea spontană a imaginaţiei. Stăpânind compoziţia şi coloristica ne demonstrează că jocul suprarealist al imaginilor şi cel intelectual poate fi atractiv.
Oana Bordeanu, Marius Mustaţă, Vorzsák Gyula, Biró Gábor au reuşit să-şi păstreze vivacitatea trăirilor, impulsul creator fiind completat de tonul liric al formelor şi elementelor. Lucrările Oanei Bordeanu oscilează între spiritul geometric şi voluptăţile materiei concrete, încercând s-o personifice cu linii de forţă, expresive, marcate de frământări. Arta e în natură sau în sufetul tău, adică acolo unde acestea se logodesc, se contopesc, par a grăi compoziţiile din Ciclul vegetal al lui Marius Mustaţă. Apetenţa spre forme diverse, rafinate, îl determină să „portretizeze”, gravând în metal ţelina, planta erbacee cu rizomul gros, globulos şi cărnos. Ciclul „Dansul” al lui Vorzsák Gyula, cu cele cinci pânze, surprind mişcarea şi gestica personajului într-o concepţie dinamică, robustă şi uşor grotească, dar şi prin coloristica atrăgătoare. Dintr-o cutremurătoare şi tristă pagină de istorie a iernii anului 1942, supranumită „Golgota Donului”, unde au pierit peste 200.000 de ostaşi, îşi extrage tema Biró Gábor. Un gest simbolic de respect şi recunoştinţă impresionantul triptic intitulat „Cotul Donului – Perna – Hohot de plâns”.
Experimentele în artă au menirea să demonstreze că efectele propuse sugerează meditaţie, imaginaţie şi destindere. Sobrietatea mijloacelor folosite se pun ordonat în valoare în creaţiile plastice exigente şi ferme prin tematică, forme şi mesaj, la artistul Fazakas Csaba, cel care a frecventat toate „cursurile şi seminariile” ediţiilor acestei tabere. Botár László, un fin participant la selectarea şi eternizarea formelor şi culorilor, prin tablourile propuse vine parcă să răspundă întrebării: Care sunt mijloacele expresivităţii? Artiştii le ştiu: culoarea, forma, mărimea, ritmul, simetria/asimetria, dinamica…
Universul de transcendere apare în unele creaţii cu acele mijloace interne uşor literarizate. Dacă „arta este rostirea tainei prin taină” tablourile sunt învăluite şi cu discursuri pseudo-iconografice, iar elementele onirice, ca motiv ori atmosferă, se desprind din ele. În mai toate lucrările ale celor nouă artişti, privitorului i se pregăteşte acea decodificare a descifrării visului de realitate din imensul „Tablou” al totului. Majoritatea lucrărilor emană acel tonus că Frumuseţea va putea salva lumea şi că puterea Binelui s-a refugiat în natura Frumosului.
Dr. Nicolae Bucur
