Laboratorul de biologie moleculară pentru testare COVID-19, primit ca donație de Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântu Gheorghe, din partea companiei HS Timber Productions, va efectua primele analize începând cu mijlocul lunii mai, conform declarației managerului instituției medicale, Andras Nagy Robert.

În cadrul videoconferinței de presă ce a avut loc astăzi, managerul spitalului a făcut următoarele precizări: „Miercuri o să fie livrate echipamentele. De luni o să înceapă echiparea și testarea liniei. Sunt două etape: etapa în care se instalează linia, etapa de testare,  după care începe tainingul (instruirea-n.red). Pe 4 și pe 5 mai o să vină echipele de training, adică experții firmei care livrează aparatura. Luni, pe 4 mai, o să fie instalate aceste echipamente, după care o să fie o perioadă de o săptămână în care cei patru colegi ai mei o să lucreze pe aparatură, o să fie instruiți.

Ținta noastră a fost să mergem în paralel până la sfârșitul lunii, să și obținem autorizația sanitară, deocamdată, din punct de vedere  al respectării circuitelor și reglementărilor sanitare în această privință, ca și laborator de microbiologie, după care ținta va fi ca în următoarea perioadă, adică mijlocul lunii, să putem efectua și noi testele respective în regimul național autorizat de INSP, de Minister, să intrăm, practic, în rândul acelor laboratoare care și până acum au efectuat aceste teste, și testele nostre să fie recunoscute de către Institutul Național de Sănătate Publică.”

La începutul lunii aprilie, managerul spitalului, Andras Nagy Robert, declara  că această linie de laborator, în valoare de 100.000 euro, va ajuta la diagnosticarea mai rapidă a COVID-19, scurtând perioada de aşteptare a rezultatelor de la câteva zile, la numai câteva ore. Totodată, acesta a menţionat că echipamentul va putea fi folosit pe viitor şi la diagnosticarea altor afecţiuni medicale.

Compania HS Timber Productions a donat echipamente şi unor spitale din judeţele Suceava şi Bacău, valoarea totală a acestora fiind de 1,2 milioane de lei.

Maria Crețu-Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail