Odată cu apropierea frigului, una dintre preocupările pe care o au foarte mulți oameni din mediul rural este cea legată de procurarea de lemn pentru încălzirea pe timpul iernii. Și în județul Covasna se poate observa că pe multe site-uri de anunțuri se găsesc persoane fizice sau juridice care comercializează lemne de foc. În acest sens, Quickshop.ro a realizat o cercetare de piață cu privire la prețul în județul Covasna a metrului cub de lemn, și a ajuns la niște concluzii foarte interesante pe care vă invităm să le citiți în continuare.

 

La nivelul județului Covasna, prețul lemnelor ajunge la o sumă ce poate varia între 200 și 300 de lei, lemnul este în cea mai mare parte de esență tare, însă nu include și transportul.

Fondul forestier naţional ocupa, la sfârşitul anului 2018, o suprafaţă de 6583065 hectare, care reprezentă 27,6 % din suprafaţa ţării. Suprafaţa fondului forestier la 31 decembrie 2018, comparativ cu aceeaşi dată a anului 2017, a înregistrat o creştere de aproximativ 0,3%, datorată în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate, conform Legii nr. 46/2008 – Codul silvic cu modificările şi completările ulterioare. În județul Covasna, suprafața fondului forestier la sfârșitul anului 2018 era de 171423 hectare.

 

În anul 2018 s-au recoltat 19462 mii metri cubi (volum brut) de lemn la nivel național, cu 1146 mii metri cubi mai mult faţă de anul 2017. Pe specii forestiere, răşinoasele reprezintă 36,6% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, fagul 33,8%, stejarul 10,5%, diverse specii tari (salcâm, paltin, frasin, nuc etc.) 11,3%, şi diverse specii moi (tei, salcie, plop etc.) 7,8%.

 

            La nivelul judțului Covasna, situația speciilor este următoarea: numărul hectarelor de rășinoase era de 69819, în timp ce  al foioaselor era de 106162 hectare.

 

Cercetarea referitoare la prețul metrului cub poate fi strâns legată de vânzările de centrale termice, unde la nivel național se observă o creștere a numărului total de centrale termice vândute, cu peste 200.000 de bucăți față de anul trecut. Din totalul de 200.000 de centrale vândute, peste 50% din vânzări se datorează înlocuirilor. Înlocuirea centralelor poate avea cauze multiple, printre acestea principale fiind: vechimea centralei, dorința proprietarilor de a avea un control mult mai bun asupra cheltuielilor aferente încălzirii sau mai nou conectivitatea inteligență.

 

Fiind unul dintre cei mai mari retaileri naționali de centrale termice, termostate, calorifere, panouri solare, sisteme de încălzire în pardoseală, aer condiționat, pompe de căldură, sanitare, etc., putem observa și analiza unele trend-uri și evoluții ale vânzărilor în diferite județe. Astfel, am observat că la nivelul județului Covasna creșterea vânzărilor de centrale termice pe site-ul www.quickshop.ro este de 31,2% față de perioada similară a anului trecut” au declarat reprezentantii Quickshop.

 

www.quickshop.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail