Cu spectacolul unicat „La belle musique francaise” care a avut loc marți seara, în sala Teatrului, Monica Opra & L`Orchestre Castellani, împreună cu invitații Constantin Rozalia și Sebastian Marina, ne-au adus frumusețea Parisului, la Sfântu Gheorghe. . .

Minunata poveste cu parfum  de Paris, ce-a fost regizată de Mirela Bucur, a adunat laolaltă piesele ca într-un puzzle- minunata interpretare a Monicăi  Opra alături de profesoara Constantin Rozalia,  actorul Sebastian Marina și orchestra Casttelani,  dansul tinerilor, pictura realizată de Ramon Grosos chiar în timpul spectacolului – pentru ca la final toți cei prezenți să afirmăm (ca-n piesa lui Edit Piaf)  că nu regretăm că am fost părtași la acest extraordinar moment de cultură, aici, la noi acasă,  și chiar mai  mult, că am trăit aceste  momente în roz.

Și nici nu se putea altfel atâta timp cât  prin interpretarea de o rară sensibilitate și originalitate,  Monica Opra alături de invitații săi au reușit să ne răscolească sufletele cu  cele mai cunoscute melodii din repertoriul lui Edit Piaf, Joe Dassin, Mireille Mathieu, Dalida, Zaz, Lara Fabian şi Patricia Kass. Totodată, cu ajutorul artistiştilor Andreea şi Ramon Grosos,  care au asigurat secenografia spectacolului,  am fost plimbați prin cafenele de pe malul Senei și  prin celebrul cartier Montmartre, inspirând  parfumul acelor  frumoase  vremuri trecute.

Deși nu scăpase de povara emoțiilor, la finalul spectacolului Monica Opra ne-a declarat: „ Mă bucur din tot sufletul că am ajuns aici, că visul meu de a realiza un asemenea spectacol  s-a împlinit. (..) Am avut așa emoții mari  deoarece noi nu am avut  posibilitatea să repetăm, fiecare a repetat separat partea lui și astăzi (marți- n.red) a fost singura zi în care am pus cap la cap toate piesele acestui puzzle minunat. Ne-a ajutat foarte mult energia pozitivă a publicului pe care am simțit-o de la început și  până la finalul spectacolului”.

La rândul său, Mădălin Guruianu, coordonator Proiecte Asociaţia de Tineret „Ecou” a menționat: „ În a cincea seară (a „Săptămânii culturale”-n red)  a venit vremea producției „La belle musique francais”, cu Monica Opra și Orchestra Castellani, într-un show cu muzică franțuzească live, scrisă special pentru 16 instrumentiști și interpretată live împreună cu aceștia. Regia a aparținut Mirelei Bucur, iar scenografia și imaginea familiei Grosos, Ramon și Andreea. Am avut invitații speciali: cântăreața Constantin Rozalia și actorul Sebastian Marina, plus cele două fete din backing vocal, Ioana Popescu și Monica Raica, dar și un cuplu tineri de dansatori, coordonați de doamna profesoară Marton Eniko, și dânsa o prezență deosebită în cadrul spectacolului. Nu uităm nici echipa tehnică, coordonată de către regizoarea tehnică Lidia Baciu, dar nici cei peste 20 de voluntari Ecou care au făcut ca toate lucrurile să se desfășoare simplu și firesc în Sala Mare a Teatrului din Sfântu Gheorghe. Totul a condus către un show total cu muzică, dans și pictură live, cu o atmosferă pariziană care a pus la maxim în valoare vocea superbă a Monicăi Opra.
Am fost toți cei implicați în spectacol, profund impresionați de reacția extraordinară a publicului, mulți dintre aceștia mărturisindu-ne că au fost atât de atinși încât au vărsat adesea lacrimi de emoție pe parcursul celor aproape 2 ore de muzică franțuzească mai nouă și mai veche. Deoarece sala a fost arhiplină, iar biletele au fost epuizate cu aproape 2 săptămâni înainte de premieră, evident că vom programa încă un spectacol la Sfântu Gheorghe, în cel mai scurt timp, apoi unul la Brașov și, sperăm noi, și în alte locuri din țară sau străinătate!
Asociația de Tineret Ecou este mândră și onorată că a putut produce, împreună cu partenerii săi privați, încă un eveniment de senzație pentru Sfântu Gheorghe și promite să continue!
Iubim Sfântu Gheorghe și știm că ÎMPREUNĂ suntem mai buni!”

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail