La Muzeul Secuiesc al Ciucului are loc sâmbătă, 5 martie, ora 18, vernisajul expoziţiei omagiale dedicat artistului Gaál András, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani. Cu acest prilej va fi lansat şi volumul-interviu, redactat de publicistul Székedi Ferenc, critic de artă.
Simfonia culorilor
. . Purtând pecetea unei personalităţi distincte, meditative, de o rară sobrietate şi discreţie, şi de o exemplară conştiinţă artistică, Gaál András dovedeşte că marele său învăţător a rămas natura, calm şi domol contemplată în plastica sa. A fost într-o permanentă comunicare cu tot ce înseamnă tradiţie în artă, înrudindu-se structural cu maeştri, care i-au unduit căile spre perfecţiune. Artistul a rămas foarte personal în pictura executată în acuarelă, tehnică care-l caracterizează. Cu trecerea anilor măiestria şi-a spus cuvântul, creaţiile sale încadrându-se la punţile concretului şi abstractului, adăugând mereu noi bijuterii expresioniste temelor. Creaţia artistului, la selecţia celor peste cinci decenii de activitate artistică – de la cele din institut, din anii aşa-numitelor studii, şi până la cele din zilele noastre – se prezintă ca o realitate filtrată mereu printr-o cugetare bogată în sugestii şi idei.
Compoziţiile lui Gaál András, lucrate în acuarelă, ulei, tempera, acril se remarcă prin arhitectonica bine proporţionată a imaginii, geometrizarea riguroasă şi totuşi largă a contururilor pe suprafeţele destul de mari ale suportului. Lucrările emană o puternică afectivitate, cu frumuseţile meleagurilor natale şi nu numai, acea undă nostalgică şi filon liric delicat, asemeni spiritului oamenilor buni şi drepţi. Este pictorul dealurilor, colinelor, munţilor, colţurilor de natură, al boltelor albastre şi uneori sumbre, dar şi al anotimpurilor, pictor al culorilor şi luminilor. (Geneza apelor este un tablou care te fascinează şi astăzi). În primăverile sale pomii nu înfloresc deplin, zăpezile nu abundă (o lucrare ca Inundaţia avea să impresioneze, la vremea sa privitorul, prin tragism). Topirea zăpezii, prin lunecarea „intenţionată” de pastă creează un subtil efect al redeşteptării naturii la anotimpul cel nou şi reavăn. Contactul cu peisajul la faţa locului se răsfrânge în coloristica de preferinţă deschisă şi aspect ondulatoriu, propunând forme de relief desfăşurate succesiv pe pânză, ca nişte terase, în planuri uşor buclate, cu o notă de creştere şi măreţie.(Izvoru Mureşului, Curcubeul, Armonia, Iarna, Spre casă, În ploaie).
Pictorul apropie natura de temperamentul său, reconstituind armonii şi sedimentări proprii. Astfel arta sa devine limpezire…zbuciumul naturii fiind privit cu încredere – peste cerul de albastru profund, cenuşiu, se întrevede seninătatea, calmul, bunătatea.
Portretele se remarcă prin seninătate, prospeţime şi demnitatea expresiei, relevând tandreţea şi elocvenţa fizionomiilor, acel tonus lăuntric al trăirii, al omenescului. În lucrările cu tematică urbană artistul a făcut trecerea la o coloristică mai vie, prezentă şi în naturile statice, gen cultivat cu predilecţie, în care sugerează varietatea structurii şi concretul lucrurilor, obiectelor.
Valoroasa creaţie cu care ne întâmpină artistul sărbătorit, o asemuim cu o simfonie de tonuri coloristice, învăluită în spaţii de frumuseţe şi lumină, întrunid condiţiile unei gândiri plastice deosebite, de un rafinament cromatic inconfundabil.
Nicolae Bucur
