Konczei Csaba: „Am fost şef de fermă, la o fermă vegetală de cultură mare, de unde am fost dat afară cu două picioare, dar eu chiar cred în vorba aceasta din popor: Fiecare şut în fund e un pas înainte. Îmi place enorm de mult ce fac!”
Interviu cu directorul Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Covasna despre trecut, prezent şi viitor
Pe domnul director Konczei l-am cunoscut în urmă cu 2 ani la Parada Cârnaţilor organizată la Sfântu Gheorghe, când s-a încins o horă mare. Pot să spun că de atunci am privit şi abordat agricultura altfel şi fiecare material pe care l-am scris despre fermieri, producţii agricole, cartofi sau calamităţi în agricultură au curs mult mai lin. Mi se părea fascinantă energia şi ritmul cu care vorbea despre problemele agricultorilor, dar mai ales că pe lângă a coordona Direcţia, se implica şi în alte proiecte sportive sau gastronomice. Mi-a făcut o imensă plăcere să îl aud cum vorbeşte despre „vaca defavorizată”, despre sfeclă sau despre păşunat, pentru că mereu ne prezenta informaţiile fără a se folosi de o hârtie printată. Acesta a fost pentru mine semnul că postul de director la Direcţia pentru Agricultură înseamnă mai mult de atât, aşa că mi-am dorit să aflu ce se află în spatele biroului de pe strada Recoltei nr. 1.
Bună ziua! Domnule director Konczei, vă mulțumesc că ați acceptat să ne acordați acest interviu. Pentru început, o să vă rog să explicați exact cu ce ce ocupă Direcția Agricolă Covasna, pentru a înțelege și cititorii care nu au legătură cu acest domeniu.
Direcția pentru Agricultură Județeană, este reprezentantul în teritoriu al Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din București. Putem spune că definiția ei este următoarea: este instituția abilitată de a implementa politicile și strategiile programului de guvernare în teritoriu, în domeniul agricol.
Cândva, această Direcție era ”Ministerul mic” din județ, fiindcă toate instituțiile cu profil agricol erau sub tutela Direcției Agricole, inclusiv DSV-ul (n.red.- Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor). Instituţia avea o greutate foarte mare. Prin procesul de descentralizare, din păcate această instituţie s-a dezmembrat în foarte multe instituţi mici de sine stătătoare, care nu mai au relaţie de subordonare cu Direcţia Agricolă (D.A.).
Acesta este un lucru bun sau mai puţin bun?
Din punctul meu de vedere, într-o anumită măsură este un lucru bun, dar într-o anumită măsură e un lucru mai puţin bun.
S-a pierdut coordonarea pe nivel judeţean. Fiecare instituţie are pe cale ierarhică o instituţie centrală în Bucureşti, fiind subordonată aceleia. Prin descentralizare, am curajul să zic că s-a făcut şi o centralizare. Luăm un exemplu foarte recent: până în primăvară am avut în subordine Unitatea Fitosanitară, care din primăvara a ieşit de sub tutela D.A., s-a format o Agenţie Naţională Fitosanitară, iar D.A. nu mai are nicio influenţă asupra acestei unităţi.Aşa s-a întâmplat şi cu Agenţia de Ameliorare şi Reproducţie – ANARZ, aşa s-a întâmplat şi cu Camera Agricolă, cu DSV-ul mai demult. Între timp s-au înfiinţat şi două agenţii de plăţi APIA şi AFIR care au corespondent la Minister, dar Direcţia nu are niciun atribut de coordonare a lor. Suntem în relaţii instituţionale, nu relaţii ierarhice. Privind dezvoltarea în ansamblu a unei ramuri dintr-un teritoriu – poate fi judeţ, poate fi regiune – nu este bine. Totuşi, ar trebui să fie cineva în această regiune care are o vedere în ansamblu a agriculturii şi conform acestei vederi să coordoneze activitatea acestor instituţii. Deci, cineva care are informaţiile de la toate instituţiile acestea, pe care să le coroboreze.
Atunci când Direcţia Generală Agricolă avea aceste instituţii în subordine, cel puţin din două în două săptămâni directorul general convoca toţi directorii şi comunicau. Relaţionarea aceata nu prea mai există.
Dacă vreun funcţioar din aceste instituţii face un abuz faţă de un fermier, petiţia merge la Bucureşti pentru că nu se poate rezolva pe plan local. Nu are cum să îl tragă la răspundere nimeni la nivel judeţean. Prin aceste dezmembrări, Direcţia Agricolă de la care s-au luat aceste unităţi, a rămas subordonată Prefecturii, dar unele instituţii care au ieşit nu sunt subordonate nici Direcţiei şi nici Prefecturii.
Data trecută când am vorbit, spuneaţi că Direcţia Agricolă şi Camera Agricolă vor deveni una şi aceeaşi instituţie. . .
Aşa este vorba. Până în primăvară, Direcţia Agricolă a avut trei mari atribuţii: activitatea de implementare politicii statistică agricolă, activitatea de inspecţii în domeniul agricol şi a avut activitatea fitosanitară. În primăvară, printr-o Hotărâre de Guvern, s-a format Agenţia Naţională Fitosanitară, iar cei 6 angajaţi din Direcţie care erau la compartimentul fitosanitar, au fost preluaţi. De asemenea, cei 7 inspectori de la compartimentul de Inspecţii în agricultură au fost preluaţi de aparatul central al Ministerului, la o Direcţie de verificare şi monitorizare, deci nu mai sunt în subordinea Direcţiei Agricole, iar noi am rămas cu partea de statistică şi administrativ. În momentul de faţă, la Direcţia Agricolă suntem 6 persoane, cu mine cu tot, din care 3 fac parte din personalul administrativ.
Nu asta ar fi problema, că suntem puţini, dar dacă s-a făcut o Hotărâre de Guvern prin care aceste compartimente au fost preluate de alţii, atunci Hotărârea aceea trebuia să aibă o finalitate, dar s-a făcut pe jumătate. Şase inşi nu ştiu cum pot fi numiţi Direcţie. Nu mă plâng şi nu atac deciziile la nivel central, dar la descentralizarea aceasta trebuia dată şi o finalitate.
Partea cu alipirea Camerei Agricolă nu este legiferată nici din punct de vedere al atribuţiilor, nici al patrimoniului. În plus mai trebuie menţionat cui îi este subordonată noua instituţie, pentru că Camera Agricolă este subordonată Consiliului Judeţean, iar Direcţia Agricolă este subordonată Ministerului. Dar şi aici e o problemă pentru că Ministerul finanţează Camera Agricolă prin Consiliul Judeţean. Deci sunt nişte instituţii hibride.
Cum vedeţi acum noul guvern tehnocrat, cu ministrul specialist în Agricultură? Credeţi că se va face ceva cu adevărat?
Eu nu zic că nu s-a făcut ceva în anii anteriori. S-au făcut şi lucruri bune. Cel puţin, mie personal, ministrul Daniel Constantin mi-a părut un ministru bun, cu viziune, lăsând la o parte această problematică administrativă. Dacă este să luăm formele de subvenţii pentru fermieri, compunerea, ca şi viziune a noului PNDR, cu accentul pe fermele de familie, cu accentul pe revigorarea pomicultucrii, eu spun că este în regulă. Toate acestea sunt lucruri bune.
Privind noul guvern, eu l-am prins pe domnul Cioloş ca şi ministru al Agriculturii, în vremea când eram director adjunct pe Dezvoltare rurală. Atunci a venit cu o viziune aparte faţă de ce era înainte, o viziune modernă. Asta se întâmpla în 2007-2008. Unele lucruri pe care dorea să le implementeze nu prea au fost înţelese de directorii de la Direcţiile Agricole de atunci. Ştiu că directorul de atunci a întrebat ce legătură are agricultura cu dezvoltarea rurală? Asta era una dintre viziunile domnului Cioloş, că cele două trebuie neapărat legate. După aceea ne-am dat seama că într-adevăr este o viziune bună, dar la momentul respectiv toată lumea zicea că dezvoltarea rurală nu are legătură cu agricultura.
Să înţeleg că aveţi încredere în noul Guvern şi în numirea făcută la cârma Ministerului Agriculturii?
Eu am încredere mare în domnul Cioloş, având în vedere şi experienţa lui la nivelul Comisiei Europene ca şi comisar european pe Agricultură şi sper că reuşeşte să implementeueze foarte multe lucruri aici, la noi, din ceea ce ştie el din agricultura vestică.
Domnul Irimescu, actualul ministru, a fost mâna dreaptă – au lucrat împreună la Bruxelles – a domnului Cioloş. Este o alegere bună, dar am nişte rezerve. Cei de la Bruxelles sunt foarte buni teoreticieni, dar nu ştiu dacă reuşesc să pună totul în practică la nivel de teritoriu. Sunt „prea Bruxellişti”, haideţi să spunem aşa. Nu ştiu dacă viziunile lor sunt aplicabile în unele cazuri, însă vor trebui să facă tot posibilul pentru că este nevoie.
Puteţi să ne spuneţi care sunt partiularităţile agriculturii din judeţul Covasna şi de ce ar avea nevoie fermierii pentru o dezvoltare mai bună şi pentru a-şi creşte veniturile într-un mod mulţumitor?
În fiecare zonă, nu neapărat judeţ, există o particularitate. Din pucntul meu de vedere, ar trebui sprijinită mult mai mult zootehnia de munte, nu neapărat zootehnia în general cu ferme de 1000 de vaci. Zootehnia tradiţională, care presupune şi păşunat şi ferme mai mici, nu cu sute de capete. Trebuie dată şansa acestor fermieri mici şi mijlocii să-şi ridice nivelul genetic al animalelor. Eu consider că ajutorul de minimis de anul trecut prin care puteau să cumpere animale de rasă, juninci şi berbeci, ar fi fost foarte bun dacă se putea continua încă 4-5 ani.
În jur de 100 de fermieri au beneficiat de acest ajutor anul trecut.
Ştiu că a fost problemă, pentru că nu se încadrau la numărul minim necesar de animale aflate în gospodărie, pentru accesarea fondului.
Asta e problema, că într-un program naţional general, nu sunt aplicabile aceleaşi criterii în zona de şes ca în zona de munte. Nu este aplicabilă în Vest şi în Est. Ar trebui ca aceast program – PNDR – pe care o să îl avem între 2014-2020, să fi fost făcut mai mult raportat la zone, pentru a prelua specificităţile zonei.
De exemplu în Spania sunt mai multe programe de dezvoltare rurală, programe regionale, pentru fiecare zonă în parte. Asta nu înseamnă că este ceva separatist, dar condiţiile şi mentalităţile de producţie nu sunt aceleaşi ca în Moldova de Nord decât în Banat, sau aici, la noi decât în Dobrogea. Fermierul mijlociu la noi are 30 de hectare, fermierul mijlociu în Bărăgan are 500 de hectare. Acolo fermierul mare are mii de hectare, deci asta este o altă particularitate a zonei.
Credeţi că avem un judeţ aparte?
Nu aş zice aparte, dar avem câteva particularităţi. Din punct de vedere agricol, haideţi să comparăm cele două judeţe secuieşti, să zicem aşa – Covasna şi Harghita – şi Braşovul. Eu niciodată nu am crezut că între judeţul Covasna şi judeţul Harghita e o diferenţă enormă prin concepţia agriculturii. Ei promovează alt sistem în zonele lor, având aproape toţi fermieii mici. La nivel de fermieri cu 30 de hectare sunt destul de puţini. La ei gospodăriile familiale sunt dominante ca număr şi ca bază de producţie. Şi la noi fermele de familie sunt dominante numeric, dar bază e producţie e la fermierii mai mari. La noi, din cei aproape 14.000 de fermieri 600 deţin jumătate din suprafaţa arabilă a judeţului, iar restul deţin restul de pământ. Pe de altă parte la Braşov raportul de pământ arabil lucrat şi nelucrat este mult mai mare decât la noi. Acolo, ramura de bază e industria şi turismul. Prea puţini se mai ocupă de agricultură şi cu mici excepţii cu agricultură performantă.
Dacă este să le compar, la Braşov sunt ferme performante mari dar puţine şi de restul nu se ocupă aproape nimeni, în judeţul Covasna cam jumătate sunt ferme mari şi performante, restul fiind gospodării mijlocii. Cum mergem spre Harghita, partea spre munte domină fermele mici sau mijlocii şi preponderent zootehnice. Fermele vegetale de la noi s-au format preponderent în zona Câmpul Frumos şi zona Târgu Secuiesc. Harghita aproape că nu are fermieri de dimensiuni mari.Noi suntem la limita celor două forme de agricultură din România: agricultură mare, cu ferme mari şi agricultura de semisubzistenţă şi gospodării ferme familiale. Putem să zicem că suntem echilibraţi.
Spre exemplu, spaţiile de depozitare pe care le avem cu linii de sortare, prespalare şi aşa mai departe, Harghita are mult mai putine, cred că una sau doua în partea de jos, a Ciucului. Când facem câte o întâlnire şi ne spunem problemele, atunci vedem că ei au aproape total alte probleme decât judeţul Covasna.
Câţi fermieri avem în momentul de faţă în judeţ?
Undeva la 13.600, care au cereri depuse la APIA, adică fermieri cunoscuţi. În afară de aceştia mai sunt gospodării în care sunt loturi mici sau poate e o persoană mai în vârstă care nu mai solicită sprijin de la APIA şi atunci nu apar pe aceste liste. Oricum, în agricultură, în judeţul Covasna, din cei 210.000 de locuritori, pentru aproximativ 30-35%, o parte din venituri vin din agricultură.
Ramura agricolă este una dintre ramurile de bază, deşi, oficial în PIB-ul judeţeului nu apare la acest nivel deoarece este foarte multă producţie pentru autoconsum. Mă refer şi la cazurile în care orăşenii merg la ţară la rude şi primesc o găină, un litru de lapte. Aceea e agricultură, e un venit, dar nu apare niciunde, pentru că este pentru autoconsum în ferme de subzistenţă sau semisubzistenţă.
Aţi încercat să formulaţi o sugestie către Minister în acest sens, pentru un PNDR mai personalizat?
Am avut nenumărate discuţii, dar asta presupunea şi un aparat de elaborare mult mai sofisticat, mult mai specialist la nivel regional sau zonal. Ministerul Agriculturii din România nu a dispus de asemenea comisii regionale locale.
Eu sper că dacă o să mai avem următorul ciclu PNDR, din 2020 până în 2027, o să ajungem să ne dăm seama că un „PNDR” ar trebui să fie personalizat pentru fiecare regiune. Asta nu însemnă că într-un program naţional să nu fie anumite reguli generale, nişte intervale de aplicare. Este imprtant să îi dai posibilitatea zonei respective să îşi elaboreze ea propiul program de dezvoltare rurală, pentru că, de exemplu, în unele zone nu se pretează dezvoltarea pomiculturii. În acest caz, zona respectivă nu va accesa niciodată banii pentru pomicultură, dar ar putea fi dezvolta prioritar, altă ramură.
În momentul de faţă care sunt cele mai mari lipsuri în agricultura covăsneană?
Organizarea fermierilor în privinţa valorificării.
Aici, probabil vă referiţi la coagularea fermierilor în cooperative…
Da! Ca să se menţină producţia fermierilor mici şi mijlocii şi să fie vandabilă, ei trebuie să vină cu produsele pe piaţă în formă organizată. Eu zic că suntem pe un drum bun în acest sens, fermeirii încep să îşi schimbe mentalitatea, dar e foarte greu.
De când sunt în poziție de conducere la Direcţia Agricolă, indiferent că am fost director executiv adjunct în anii 2007-2008, indiferent că din 2010 sunt directorul executiv, eu tot timpul am promovat formele asociative, alături de colegii mei. De aceea avem cele mai multe grupuri de producători recunoscute , pe vechiul PNDR, unde se puteau accesa nişte bani în plus de către asociaţiile recunoscute ca şi „Grup de Producători”. Acum, se vede că pe noul PNDR vor avea de câştigat formele cooperativiste. Pe aceste asociaţii şi grupuri de producători încercăm să le transformăm în Cooperative Agricole.
Am avut 11 grupuri de producători care au accesat fonduri şi acum avem cooperative în Sita Buzăului, Malnaş, Valea Zălanului, Aita Seacă, Ilieni şi de curând s-a aprobat actul de constituire a unei cooperative din Târgu Secuiesc, privind prelucrearea laptelui. Interesant este că în zonele mai puţin dezvoltate din punct de vedere agricol s-au format aceste cooperative.
Câte persoane numără aceste cooperative?
De exemplu, la Aita Seacă sunt peste 160 de persoane, adică aproape tot satul, fiindcă ei au fost şi constrânşi într-un anumit fel: ei au avut loturile de pământ aşa de mici încât nu au avut posibilitatea fondul de la APIA. Aşa că s-au gândit să facă o cooperativă, să dea pământul în folosinţa acesteia şi cooperativa să ceară sprijinul financiar pentru toată suprafaţa. Aceasta este o cooperativă de tip de gestionare a suprafeţelor şi animalelor, fiind singura din judeţ formată pe gestionarea suprafeţelor. Celelalte sunt de tip de achiziţii și valorificare.
La Ilieni, membri fondatori sunt 5 persoane fizice, dar este asociaţia cu peste 60 de fermieri, plus făbricuţa de lactate Meotis. La Târgu Secuiesc sunt 9 membrii fondatori, dar Asociaţia de la Ojdula vine cu peste 40 de persoane.
Marea provocare este să punem la punct o cooperativă pe lapte în zona Baraoltului, pentru că la nivel județean, acolo e punctul de greutate a zootehniei. În acea zonă nu poţi să faci mai nimic din producţie vegetală, pentru că aşa e zona, pământul e slab, din punct de vedere meteorologie e puţin aparte, ramura de bază fiind zootenia. Vârghiş, Brăduţ, Filia, Herculian, Băţanii Mici, Băţanii Mari, Aita Seacă, Belin, Micloşoara, toate sunt sate sau comune cu profil zootehnic.
Cel mai mare număr de animale pe cap de locuitor la nivel de ţară, este la Băţani, cel puţin aşa era în urmă cu doi ani. Peste 12 animale pe cap de locuitor. Nu este un record, dar este interesant. Exact acolo ar trebui o cooperativă, pentur că acolo este producţia zootehnică puternică dar foarte dispersată.
Cum procedaţi sa îi convingeţi pe fermieri să se formeze într-o cooperativă?
Discutăm, discutăm și iar discutăm cu fiecare în parte sau la întâlnirile cu fermierii dar şi cu primarii. De exemplu primarii au zis că dacă fermierii vor să formeze o cooperativă, ei ajută cu ce pot, un loc pentru sediu sau altele.
La Tălişoara avem un grup de producători care, la un moment dat, s-au certat între ei şi s-au despărţit în două. În urma acestei certe unul dintre părţi a rămas fără punctul de colectare a laptelui. Imediat domnul primar a alocat din domeniul public o bucată de pământ şi din banii pe care asociaţia i-au avut în contul lor de fonduri europene pe care le-au accesat ca „Grup de Producatori” recunoscută, au putut să cumpere un container în care să instaleze răcitorul de lapte. Deci, comunitatea şi-a rezolvat problema.
Să înţeleg că şi autorităţile locale au o importanţă destul de mare în acest proces de formare a cooperativelor…
Normal. Vă spun acum, dacă primarul nu stă lângă fermier şi nu îl „moşeşte” puţin, oamenii nu or să se asocieze. Un rol mare are şi conducerea locală. Omul sfinţeşte locul, şi când spun asta mă refer şi la preşedintele asociaţiei sau cooperativei, care este ales de către fermieri, şi la primar. Pe lângă aceşti doi factori locali venim noi de la judeţ şi catalizăm procesul, dar ei trebuie să facă.
Sunteţi la cârma acestei instituţii din anul 2010. În tot acest timp aţi întâmpinat ceva dificultăţi în ceea ce priveşte managerierea Direcţiei?
Atâta că până în anul 2010 am fost 29 de inşi şi acum suntem 6, iar atribuţiile de serviciu în marea lor majoritate au rămas. Nu ne plângem că avem foarte mult de lucru, ci din cauză că munca noastră este foarte dispersată. Dacă acum mă aşez să mă ocup de o chestiune, peste 10 minute sigur apare o altă problemă pe care trebuie să o rezolv imediat.
Şi aşa sunt toţi cei 5 colegi consilieri care au mai rămas în cadrul direcţiei. Asta este problema managerială despre care vorbesc eu. În momentul în care cineva se îmbolnăveşte sau merge în concediul legal de odihnă, efectiv nu are cine să preia partea lui de atribuţii.
Nu există posturi libere. Din 2010 încoace, cum a ieşit cineva din sistem natural – pensie sau transfer – a doua zi sau a treia zi se lua postul. Când am raportat eu la Minister că a ieşit cineva la pensie şi am un post vacant, peste o săptămână nu mai aveam postul vacant şi atunci nu mai puteam să fac la recrutare. Aşa, din 29 am ajuns la 19, iar din aceştia, după cum v-am spus, 6 erau de la Unitatea Fitosanitară şi 7 inspectori şi 6 suntem noi.
Mai avem trei ani până când iese cineva la pensie, dar dacă Doamne fereşte, cineva se îmbolnăveşte, nu ştim ce şi cum facem.
De-a lungul timpului influenţele politice au reuşit să dea jos de la conducerea mai multor instituţii de stat directori. Am auzit despre dumneavoastră că „v-ati încăpătânat” să vă lăsaţi intimidat de aceste presiuni şi ca atare, conduceţi cu succes Direcţia Agricolă de 5 ani.
Eu cred că am fost echidistant. Tot ce însemană fermier din judeţul Covasna, am respectat. Nu mă ţin de scaun, dar tot timpul am încercat să fac totul cât mai corect şi după ştiinţa mea cea mai bună. Nu ştiu cum se vede pe dinafară, dar eu tot timpul aşa zic că un funcţionar public, mai ales un funcţionar public de conducere, cum sunt eu, trebuie să respecte publicul cu care lucrează şi deserveşte ca şi instituţie publică, colegii, şi în acelaşi timp şi superiorii.
Dacă vrei să te faci patron, mergi şi fă-te patron, dar atunci lasă funcţia publică să o facă alţii care au alte convingeri. Eu nu am avut niciodată niciun interes. Nu am firme private, nu sunt producător nici mare, nici mic aşa că nu am, şi nu am avut niciun interes, nici financiar, nici de altă natură. Cred că asta a contat foarte mult.
Ce planuri de viitor în ceea ce priveşte activitatea Direcţiei?
Planuri de viitor eu aş avea. Am un mare regret că la INDAGRA am reuşit să stau de vorbă cu domnul ministru Constantin, destul de mult, alături de ceilalţi colegi şi ne-a promis că o să facem pe această temă o întâlnire în judeţul Covasna. A treia zi a fost anunţată demisia Guvernului. Acesta este un regret. Cred că dacă puteam să stăm directorii de Direcţii Agricole la o masă două-trei ore cu ministrul, poate puteam să inducem o viziune care ne-ar duce într-o direcţie mai bună, din punct de vedere al coordonării judeţene. Dar nu a fost sa fie aşa.
Eu cred că ar trebui o instituţie subordonată Ministerului sau a Consiliului Judeţean, dar care să coordoneze. Încă nu ştiu nici eu care ar fi varianta mai bună. Cred că cel mai bine ar fi dacă ar exista o instituţie la nivel regional care să coordoneze dezvoltarea în domeniul agricol a acelei regiuni. Aş zice să fie, de exemplu, o instituţie regională 7 Centru, că tot suntem împărţiţi deja, în care un compartiment coordonează toată activitatea APIA din cele 7 judeţe, un compartiment activitatea AFIR, un altul să coordoneze şi să strângă toate datele statistice şi aşa mai departe.
Am observat că Ministerul consultă mai mult şi comunică mai bine cu asociaţiile şi reprezentanţii acestora, dar nu comunică destul de mult cu angajaţii ministerului din teritoriu, adică cu noi. Fiecare ministru preferă să discute cu fermierii, dar fermierii au o altă viziune agricolă, faţă de un director de Direcţie. Fermierul vrea să impună punctul lui de vedere, din punct de vedere al profitului lui. Nu este nicio problemă, nu este greşit, dar profitul nu trebuie făcut cu orice preţ, în orice context şi conjunctură. Trebuie sa faci şi o dezvoltare echilibrată a ramurei respective. Ce ar fi dacă fiecare ar stoarce pământul în caţiva ani de zile, sau nu ai face o ameliorare potrivită la rasele de animale performante ?
Şi atunci ce recomandaţi noului ministru?
Să comunice mult mai mult cu factorii din administraţia agricolă locală. Şi cu directorii de la Direcţiile Agricole, dar cu directorii de la APIA sau celelalte instituţii. Domnul Cioloş, atunci când a fost ministru, avea asemenea consultări regionale şi sper că şi actualul ministru să facă asemenea consultări, pentru că fără comunicare este mult mai greu. Comunicarea nu costă bani, poate costă timp.
La sfârşitul acestui interviu, o să vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră, despre şcolile şi experienţa pe care o aveţi, despre pasiuni, în mare despre cine sunteţi în afara acestei instituţii.
Sunt născut pe 22 februarie 1966 în Târgu Secuiesc, deci anul viitor împlinesc 50 de ani. Bunicii sunt din Târgu Secuiesc, dar nu am locuit niciodată acolo. Sunt căsătorit din anul 1994 şi împreună cu soţia avem doi băieţi; unul este student la Modă şi design vestimentar la Iaşi, anul III, iar celălalt este în clasa a XII-a la „Mikes Kelemen”.
Tatăl meu a fost inginer agronom la Reci, unde şi-a început cariera la CAP. După aceea a fost director executiv adjunct la Direcţia Agricolă pe probleme vegetale mulţi ani. Deci, aş putea spune că am făcut şi agricultura comunistă. Eu sunt de profesie inginer mecanic agricol; am terminat la Braşov în anul 1990. Am lucrat 3 ani – din 1990 până în 1993 – la Direcţie, la Sfântu, după aceea am plecat în producţie pentru că nu prea îmi plăcea munca de birou la acea vreme, aşa că am fost şef de fermă la livada Horticom, spre Ilieni, 7 ani, până în 2000. Din 2000 am fost şef de fermă la cultura mare, aici, spre Câmpul Frumos timp de 1 an, de unde am fost dat afară cu două picioare. Mi-a zis directorul de atunci să nu mai vin la lucru de a doua zi. Nu a fost vorba de influenţe politice. Firma mergea evident spre faliment şi eu, rebel cum eram, am mai pus nişte întrebări, devenind, cred eu, incomod.
După acest episod , 5 ani am lucrat la o firmă specializată pe centrale termice pe lemne şi pe gaz. Eu chiar cred în vorba aceasta din popor Fiecare şut în fund e un pas înainte. A fost un şoc, dar nu am putut să mă las de agricultură, aşa că am revenit în anul 2006, în decembrie, la Direcţia Agricolă la insistentele directorului de atunci, domnul Barabas. Un an mai târziu, într-o cojunctură favorabilă am fost numit director executiv adjunct la Dezvoltare rurală şi de acolo, încetul cu încetul, am ajuns aici.
Îmi place enorm de mult ce fac! Sunt foarte mâhnit când văd că nu am posibilităţi de a face destul, dar … mergem înainte. Nu îmi place neapărat că sunt director, ci îmi place administraţia agricolă. Am fost şi fermier; am avut în zona Câmpu Frumos în jur de 45 de hectare. În 2001 am făcut un calcul şi am zis că e prea riscant, mai ales că aveam şi familia, copiii, iar riscul era enorm de mare, aşa că m-am lăsat de activitatea agricolă de producţie. Atunci am zis că revin în administraţie. Agricultura este riscantă. Tocmai de aceea avem acest sistem de sprijin, cât de cât să niveleze aceste sincope de venituri şi pierderi.
Şi acum îmi place să merg pe câmp. Mă simt foarte bine când văd un tractor şi simt nevoia să merg mai aproape, să întreb cum merge treaba, dar acum să iau de la capăt este greu. Sunt fermeiri mult mai consacraţi decât mine.
Mai sunt şi actualul preşedinte al unei asociaţii sportive, Alpin Sport , dar aici încerc să las ştafeta generaţiei mai tinere, deşi sportul, schiul alpin şi baschetul este o parte din viaţa mea.
Ce sfat le-aţi da fermierilor şi tinerilor fermieri din judeţul Covasna?
Să aibă multă perseverenţă şi răbdare. Eu am convingerea că mergem pe direcţia cea bună. Banii europeni se văd cel mai bine în agricultură. În 10 ani s-a schimbat aproape toată gama de maşini agricole, s-au creat, nu suficient de multe, dar destule spaţii de depozitare moderne cu climat controlat şi tot ce trebuie, de care duceam lipsă. Bineînţeles, nu toată lumea poate să fie tot timpul satisfăcută, dar fermierii care perseverează şi îşi iubesc meseria cu adevărat, performează. Cine face agricultură numai pentru „subvenţii”, sau nu e ataşat activităţii agricole, la un moment dat se pierde.
Maricela Dan
